Bal al Bobocilor „sărbătorit” cu droguri pitite în încălțăminte și cuțite ascunse în fund

19

Dimensiune font:

| 27-11-2023 10:58

„Jandarmii vâlceni au depistat tineri cu ”cristale” și obiecte periculoase la Balul Bobocilor”, a fost anunțul făcut de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi în urma unui eveniment organizat de un prestigios liceu din Râmnicu Vâlcea. Substanțele interzise și armele albe au fost descoperite în urma unor percheziții corporale.

„În seara de sâmbătă, 25 noiembrie 2023, în cadrul evenimentului "Balul Bobocilor" organizat la un restaurant din municipiul Râmnicu Vâlcea, jandarmii au intervenit pentru a gestiona o situație delicată ce implica doi tineri surprinși în posesia unor substanțe interzise și obiecte periculoase”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.

Droguri în adidași pentru consum propriu

Liceenii au atras atenția pe parcursul evenimentului datorită comportamentului lor suspect:

„Jandarmii vâlceni i-au legitimat pentru a evalua situația și pentru a stabili motivele comportamentului lor. În urma controlului corporal preventiv efectuat, s-a constatat că unul dintre tineri purta asupra sa, ascunse în încălțăminte, substanțe suspecte, presupuse a fi interzise de legislația în vigoare. Cei doi tineri suspectați au declarat că aceste substanțe, cunoscute stradal sub denumirea de Cristale, erau destinate consumului propriu”.

Cuțit și spray lacrimogen, în chiloți

Și nu au fost singurii liceeni cu probleme: „Ulterior, într-un alt punct al evenimentului, jandarmii au descoperit asupra altor doi tineri cu vârste de 19, respectiv 21 de ani, un cuțit cu lamă pliabilă și un spray lacrimogen, obiecte periculoase care erau ingenios ascunse în interiorul hainelor”.

În realitate, spun reprezentantii jandarmilor, armele albe erau ascunse în fund, în chiloți.

Cei patru tineri vâlceni au ajuns acum în atenția polițiștilor. În cazul celor care aveau droguri asupra lor, vor face cercetări polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate: „Documentele întocmite în urma intervenției, împreună cu substanțele interzise și obiectele periculoase, vor fi predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor”.

„Cristal”, drogul care ucide

Reamintim faptul că drogul găsit asupra tinerilor liceeni vâlceni, cunoscut sub numele de „Cristal”, este considerat printre cele mai periculoase stupefiante existente întrucât provoacă violență extremă și pierderea memoriei. Chiar luna trecută, un tânăr din Sibiu aflat sub influența acestui narcotic și-a ucis tatăl, fost director al Direcției Agricole Sibiu.

Iar în vară o adolescentă de 16 ani din București a murit în urma consumului de „Cristal”. Cazul a făcut multă vâlvă la vremea respectivă. Este vorba despre Shara, fata care a fost drogată de un amic cunoscut pe net, în Neamț, unde se afla pentru a participa la o competiție.

Reprezentanții Sindicatului Europol au atras atenția cu acel prilej că zeci de persoane au murit ca urmare a intoxicării cu această substanță care are efecte similare cocainei, deși este mult mai ieftină decât aceasta. În cazul unui supradozaj apar tulburări de ritm cardiac și respirator, tremur și spasme musculare, hipertermie, insomnie, anxietate, paranoia, dezorientare, halucinații și delir sau convulsii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2024
21/05/2024 08:35

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2024 va incepe astăzi cu proba scrisă la Limba si Literatura Romană. Această sesiune este destinată absolventilor de liceu participanti la loturile olimpice s ...

Biologie, deși a primit doar punctul din oficiu în faza județeană. Cum a fost posibil
20/05/2024 19:28

Potrivit Edu Pedu, elevul este elev la Colegiul National "I.L. Caragiale" din Ploiesti si a reusit să s califice la Olimpiada Natională de Biologie, care a avut loc la Sibiu in luna aprilie. Performanta elev ...

Calendar Evaluare Națională la clasele a IV-a și a VI-a 2024 / Calendar Evaluare Națională la clasa a VIII-a. Admitere liceu 2024
17/05/2024 19:14

 În perioada 21 mai - 29 mai, elevii claselor a IV-a si a VI-a vor sustine Evaluarea Natională (EN) din anul scolar 2023-2024. Notele nu se trec in catalog, scopul examenelor fiind acela de a analiz ...

Peste 113.000 de tineri vor studia, în acest an, în universitățile de stat
17/05/2024 10:11

Guvernul a aprobat in şedinţa de joi, prin hotărare, cifrele de şcolarizare pentru invăţămantul preuniversitar de stat şi pentru invăţămantul superior de stat, in anul şcolar/universitar 2024 - 2025 ...

Olimpicii naționali la matematică veniți la Vaslui au primit un album cu Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat pentru corupție
15/05/2024 13:55

Elevii veniti la Olimpiada Natională de Matematică de la Vaslui au primit cadou un album cu poza si discursul lui Dumitru Buzatu, fostul presedinte PSD Vaslui arestat pentru coruptie. In plus, olimpicii si oa ...

Învățare fără frontiere. Importanța educației nonformale în crearea viitorului tinerilor
13/05/2024 12:54

Educatia nonformală reprezintă o componentă esentială in dezvoltarea tinerilor, completand adesea golurile lăsate de sistemul de invătămant formal. Desi mai putin rigidă si deseori trecută cu vederea i ...

Deși din ce în ce mai mulți experți avertizează asupra pericolelor implementării inteligenței artificiale, Ligia Deca spune că AI va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie
09/05/2024 16:53

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că inteligenta artificială (AI) va fi integrată din ce in ce mai mult in educaţie. Ligia Deca mai afirmă că această integra ...

  Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 13:10

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 12:15

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Încep înscrierile la Bacalaureat
07/05/2024 11:46

Astăzi incep inscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, la care pot participa liceenii din loturile olimpice sau participanţi la competiţii sportive şi artistice internaţionale care se desfă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei