„Medicina, la performanțele maxime, nu e niciodată un act al rațiunii, ci unul al rațiunii combinate cu emoția și credința. Pacienții au nevoie de emoția doctorului, nu doar de strălucirea minții sale”

daciana branisteanu

Dimensiune font:

| 14-04-2024 20:56

„Medicina, la performanțele maxime, nu e niciodată un act al rațiunii, ci unul al rațiunii combinate cu emoția și credința. Pacienții au nevoie de emoția doctorului, nu doar de strălucirea minții sale”

* dialog cu prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu, șeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului CF Iași și fondatorul PDI

- Ați creat o nouă școală de dermatologie, la Iași. Ce v-a motivat în acest demers?

- Când am intrat în specialitate, am observat că majoritatea profesorilor erau dintr-o generație veche, iar dermatologia evoluase mult. Era evidentă nevoia de surse noi de informare. Inspirată de experiența mea din Franța, am decis să contribui la educația medicală continuă aici, în România. Timpurile se schimbaseră, la fel și dermatologia. Când am revenit din Franța, am observat un decalaj între practicile vechi și cele noi, iar accesul la informațiile actualizate era limitat. Am vrut să aducem în România un model similar cu cel pe care l-am experimentat în Franța, unde educația continuă este esențială.

- Cum a fost experiența dvs. de studiu în Franța și cum a influențat aceasta drumul profesional pe care l-ați ales?

- Studiile din Franța au fost o provocare semnificativă, iar acea experiență m-a schimbat total ca om, ca profesionist. Am plecat cu bursă și eu, și soțul meu (prof. univ. dr Daniel Brănișteanu, șeful Clinicii de Ortalmologie din cadrul Spitalului CF Iași – n.r.), dar și cu fiica noastră, care era bebeluș. Pe lângă dificultățile financiare, fiindcă bursa nu era mare, a trebuit să mă adaptez unui sistem educațional diferit și să fac față rigorilor academice. Au fost momente grele pe care francezii nu le înțeleg. Pentru ei, dacă ai venit să studiezi, sacrificiul este total. Sau ai o situație financiară confortabilă, te sprijină familia, și atunci studiezi de o manieră relaxată, chiar dacă aloci tot timpul tău. În străinătate studiile costă și nu puțin. Când au oferit bursa, francezii au dat, de fapt, dreptul la studiu, fără să se gândească la modul în care te întreții, cu ce îți plătești chiria, ce mănânci. Ei bine, la revenirea din Franța, unde dificultățile m-au învățat să lupt pentru fiecare oportunitate, am simțit că trebuie să împărtășesc din tot ce am învățat și să contribui la modernizarea educației medicale în dermatologie. Acea experiență mi-a arătat cât de important este să ai acces la resurse de învățare superioare și cum pot influența direct calitatea actului medical.

-  Experiența de peste hotare a fost definitorie pentru carieră. Cum v-ați adaptat la sistemul medical și educațional la revenirea în România?

- A fost o provocare majoră. Diferențele în accesul la resurse, atât materiale cât și informaționale, m-au determinat să schimb metodele tradiționale de predare și de tratament. Am revenit în țară cu o valiză de cărți, materiale și informații de care știam că vom avea nevoie. Acasă nu ne aștepta nimic sau aproape nimic. În Franța, dermatologia mereu a fost o specialitate fanion și s-a reușit această performanță pentru că s-a continuat o tradiție. Acolo am înțeles că medicii reputați, marii profesori considerau că este o obligație a lor să țină aprinsă făclia cunoașterii. Organizau întâlniri periodice cu medicii care nu puteau participa, din diferite motive, la marile evenimente medicale naționale sau internaționale, ca să nu existe niciun decalaj în pregătirea continuă.

În Franța, sistemul piramidal al educației medicale continue este extrem de bine conturat. Ei bine, am preluat acest model și l-am adus acasă. Așa a apărut, în 2012, Primăvara Dermatologică Ieșeană, care este o manifestare națională cu participare internațională, apoi Dermato-Focusurile, care sunt întâlniri regionale în care abordăm un singur subiect pentru a-l poziționa foate bine, temele tratate fiind psoriazisul, dermatita atopică și maladiile cu transmitere sexuală, apoi Derma Live, un concept lansat în acest an și care completează structura piramidală. Se adresează doar medicilor din Iași și care a fost foarte bine primit. Asta arată dorința de perfecționare a medicilor, în folosul complet al pacienților, dar și interesul celor din industria farmaceutică. Dacă vrem o dermatologie solidă, cu o pregătire solidă și respect în relația pharma-medic, pentru că despre asta vorbim, trebuie să existe astfel de întâlniri la care să participe și cei aflați la început de carieră. Dialogul este la valoarea lui maximă în Derma Live.

- Aș reveni la PDI, care își deschide astăzi porțile la Iași pentru a 13-a oară. Cum se văd începuturile, privind retrospectiv? 

(zâmbește cald) -  Experiența franceză m-a învățat importanța adaptabilității și a rezilienței. Am văzut cum educația continuă și accesul la cele mai noi resurse pot influența direct calitatea actului terapeutic, ceea ce m-a motivat să aduc un suflu nou în educația medicală din România. Când am revenit, am aplicat metode noi terapeutice, cu care mulți dintre colegii mei și poate chiar și profesorii nu erau de acord. Am schimbat și modul de predare, din dorința de a mă apropia mai mult de studenți, de a le fi nu doar profesor, ci și mentor,  chiar prieten, când aveau nevoie. Ei bine, schimbările nu mereu sunt bine primite, așa că au apărut și unele probleme în relația cu o altă manifestare la care eram secretar științific. Cu cât schimbarea este mai importantă și mai bine primită de către unii, cu atât este mai tare blocată sau încearcă a fi blocată de alții. Mi s-au îngrădit absolut toate drepturile mele, maniera mea de manifestare a fost îngrădită la maxim. În acel moment mi-am găsit curajul să protestez și mi-am zis că eu voi construi, nu voi purta un război.

- Iar soluția?

- Soluția a venit 15 ani mai târziu, când am decis să înființez PDI, în care am mizat de la bun început pe inovație în toate formele ei, de la modul de organizare, comunicare, de la modul de prezentare a lucrărilor și de gestionare a dialogurilor dintre medici și lectori, de relaționare cu industria pharma. Am construit pe o temelie solidă, sigură. PDI este un loc al dialogului deschis, o familie. Indiferent că provocarea a venit pe linie profesională, de avansare sau în relațiile cu studenții sau în relațiile cu șefii sau cu subalternii mei, mereu am crezut în puterea cuvântului și a exemplului. Scopul meu este să visez mare și am găsit visători pe lângă mine. Este foarte important să ai un oameni care să te asculte, este minunat când se transformă în susținători și pun umărul la treabă. Am avut alături un grup de medici, unii dintre ei foarte apropiați, între care aș ține din nou să-i amintesc pe cei doi membri fondatori, respectiv pe Andreea Molodoi și pe Daniela Vasiluț, care nu doar că au participat la PDI, dar au zis: „Gata, înființăm Asociația Dermatologilor din Moldova și mergem mai departe”.

- Ce a condus la succesul evenimentului?

- Printre colegii mei există mulți oameni frumoși și cu inițiativă, care ar fi putut poate să construiască același lucru. Ceea ce mă diferențiază este disponibilitatea și generozitatea de a-mi dedica timpul ridicării acestei specialități. Sunt foarte mulți oameni care se ocupă doar de cariera lor personală, de business-ul lor și care nu ies din zona de confort. Apoi, m-a ajutat foarte mult tipul meu de personalitate. Sunt om care disprețuiește agresivitatea sub orice formă s-ar manifesta, care iubește eleganța, frumosul, corectitudinea și moralitatea. Am căutat întotdeauna căi de rezolvare a problemelor ținând cont de aceste principii. Altfel, pe parcursul meu profesional ar fi fost multe tentații să răspund prin agresivitate, competiție neloială, egoism sau, mai bine zis, prin apărarea interesului personal. Apoi mai este și capacitatea de a atrage minți strălucite, oameni experimentați și de a-i coagula într-o mare familie. Sunt foarte mulți oameni extrem de valoroși în universitatea noastră, în medicina și dermatologia românească, dar e greu, în fața diversității personalității lor, a intereselor profesionale sau de moment ale fiecăruia legate de dezvoltare a propriilor cariere, de interesul pe domenii de activitate, să le dai un numitor și un interes comun. Cred că eu aici am excelat prin abilitățile de comunicare native, pe care însă mi le-am și cultivat prin cursuri de public speaking urmate la Paris, Praga, București, abilități confirmate printr-un permanent contact cu sălile pline.

- Aveți o carieră frumoasă, un parcurs pe care mulți tineri și l-ar dori. Ce a contat la creionarea lui?

- Curajul de a te expune nu doar în propria specialitate, acolo unde te simți confortabil și la tine acasă, ci mai ales atunci când te duci în calitate de invited speaker și guest în colectivități cu care nu ești neapărat familiarizat. Ca orice tânăr la început de drum, și eu am început cu colegii mei din universitate, apoi am urcat la nivel național, am fost la congrese de medicină de familie, de cardiologie, de pediatrie, de alergologie și imunologie clinică, de dermato-oncologie. Ulterior am găsit curajul de a merge în comunitățile internaționale de prestigiu cum ar fi cele ale Societății Europene de Dermatologie sau Academia Americană de Dermatologie ori la întâlnirile grupurilor de experți internaționali pe patologii țintite cum ar fi psoriazul, dermatita atopică, hidradenita supurativă, tehnice avansate de injectare a filerilor. Aici vorbesc despre curajul de a merge în fața dermatologilor și chirurgilor vasculari din centre importante cum ar fi Boston, Lyon, Veneția, în circuitul manifestărilor importante europene cum ar fi European Venous Forum, Societatea Internațională de Angiologie sau Societatea Franceză de Flebologie de la Paris, culminând cu faptul de a fi singurul dermatolog din grupuri de experți în boala venoasă cronică, înconjurată de somități internaționale din întreaga lume, din Brazilia, Portugalia, Germania, Spania, Londra. Toate aceste lucruri te obligă să te construiești foarte bine pe plan profesional, să comunici foarte bine cu colegi de-ai tăi. Se pare că această comunicare mi-a reușit de minune pentru că, dincolo de faptul că mi-am achitat cu succes sarcinile pe care le aveam de îndeplinit, am devenit membru de onoare al European Venous Forum și am reușit să atrag speakeri internaționali importanți la PDI. Sunt președinți de societăți internaționale cu CV-uri impresionate, oameni greu de convins să mai adauge în calendarul lor arhiplin încă o manifestare științifică. Oricât de mult ne-am iubim orașul, totuși Iașul este un punct pe o hartă internațională.

- Este adevărat, dar un punct apreciat, dovadă faptul că lectorii internaționali revin cu drag.  

- Iașul nu-i nici măcar capitala țării și totuși, iată, a devenit centru de reunire, ani la rând, nu dintr-o simplă curiozitate științifică, ci din dedicație și convingere, pentru foarte mulți speakeri internațional. Vorbim despre Niazi Khusrow, care revine la PDI pentru a opta oară, de Torello Lotti, care și-a declarat admirația față de Iași, de Andrew Nicolaides, Aristides Tzatzakis, Demetrios Spandidos, Stanislava Zaneva și mulți alții. Au revenit la Iași inclusiv personalități care au ajuns foarte sus în ierarhia internațională cum ar fi Martine Bagot, președinta Societății Franceze de Dermatologie, Giovanni Pellacani, care este în boardul Societății Europene de Dermatologie și președinte al Societății Internaționale de Dermatoscopie. În generozitatea noastră, am oferit întregii lumi medicale, nu doar dermatologilor, interdisciplinaritatea, conceptul inovator adus de PDI. Vrem ca Iașul să exceleze prin tot ceea ce are mai bun și mai frumos de arătat colegilor noștri din țară și din străinătate. Asta înseamnă Iașul academic, cultural și istoric.

- Într-adevăr, ideea de interdisciplinaritate a adus mari provocări.

- Aș minți dacă aș spune că a fost un concept care a fost îmbrățișat de prima dată când a fost lansat. Au fost foarte multe minți neîncrezătoare care au încercat să mă descurajeze în dezvoltarea și în perseverența de a-l promova. Însă, la final, ideea a fost acceptată și am fost premiată pentru acest concept, una dintre distincții fiind oferită de către Societatea de Chirurgie Vasculară, condusă de doamna profesor Claudia Gherman, care a recunoscut public faptul că s-a inspirat în noțiunea de interdisciplinaritate de la Primăvara Dermatologică Ieșeană. Astăzi este o idee fără de care nu se mai poate concepe medicina modernă și sunt fericită. Nu contează cine a pus prima cărămidă, sunt mulți care au pus multe primele cărămizi, ci important este că acest concept și-a dovedit valabilitatea și este de ajutor în mai toate domeniile medicinei.

- Dincolo de școala medicală, de calitatea informațiilor oferite și de nivelul înalt de pregătire al lectorilor, PDI mai are un merit important.

(zâmbește) – Dacă este să vorbim despre generații, PDI a stins un conflict, cel puțin cel profesional. Iar dacă n-o fi reușit să-l stingă peste tot și complet, măcar luptă. Este un un pionier și un acerb luptător pentru armonia dintre generații. Diferența dintre seniori, profesori, tinerii rezidenți, studenți este doar de experiență, nu de inteligență. Și dacă se înțelege acest lucru, atunci dialogul este unul constructiv. Degeaba ești profet sau ai fost profet o vreme, dacă odată cu tine a murit și înțelepciunea ta. În medicină cred că se aplică mai mult decât oriunde acest adevăr.

A lăsa o școală descoperită, cu rupturi, cu spărturi adânci în zidul dintre generații este foarte rău. E o făclie care trebui să rămână vie și să fie transmită mai departe pentru că fiecare generație de medici vine cu propriile achiziții în cercetare, în practica medicală, în comunicarea cu bolnavul și, nu în ultimul rând, cu colegii. Dacă ne întoarcem de fiecare dată la origini, în loc să construim ascendent, acest tip de relații nu înseamnă progres pentru medicină sau pentru îngrijirea medicală.

- Dacă ați avea puterea ca mâine să schimbați lumea, ce ați face?

- Dacă aș da un răspuns simplist, aș fi extrem de superficială, dar cred că singur nu se poate face mare lucru. Singur poți fi un visător, să-ți argumentezi și consolidezi visele plecând de la realitatea concretă. Pe mine m-a ajutat mereu orientarea către spiritualitate. Am fost un ateu convins și am pierdut, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de mine să am un curs firesc al evoluției ca om și profesionist. Privind în urmă, am simțit mâna Creatorului asupra mea de când m-am născut. Consider că misiunea mea este una nobilă și cred că nu se limitează doar la dermatologie sau medicină. PDI rămâne o manifestare a binelui, în folosul binelui și al Luminii.

În lumea medicală pacienții nu se tratează, nu se diagnostichează și nu se vindecă doar cu ajutorul medicamentelor. Cum se realizează acest lucru? Prin medicul care devine un potir al Luminii pe care este dator să o răspândească în jur și nu formal, ci prin tot ceea ce face, prin pregătirea sa, prin dragostea față de pacienți, prin abnegație și, nu de puține ori, prin suferință și renunțare.

- Care a fost momentul în care ateul și-a întors sufletul către Lumină?

- Au fost mai multe - când am terminat Facultatea de Medicină, când am fost pusă în fața situației de a alege o cale pe care să merg mai departe, când am cunoscut oameni luminați, doctori care au început să-mi vorbească despre Dumnezeu și despre faptul că medicina, la performanțele ei maxime, nu e niciodată un act al rațiunii, ci este unul al rațiunii combinate cu emoția și credința. Pacienții noștri au nevoie de emoția doctorului, nu doar de strălucirea minții sale. Consider că inclusiv ideea de a construi PDI într-un moment foarte dificil al carierei mele, când mi se furaseră foarte multe promisiuni și foarte multe lucruri la care muncisem, a fost una salvatoare trimisă de Sus. S-au deschis porți în momentul în care am decis să nu fiu agresivă, să nu rănesc pe nimeni, ci să caut să-mi croiesc propriu în drum în viață, pe calea pașnică, a dialogului, respectului și dragostei. Sunt convinsă că dacă aș fi ales să folosesc altă cale nu s-ar fi deschis atâtea uși și în niciun caz PDI n-ar fi ajuns ceea ce este astăzi, când deja mă gândesc cum să construiesc lucrurile mai bine, mai mult și mai înalt. Sunt conștientă că undeva peste vreo 10 ani de zile va fi un schimb de ștafetă, iar până atunci noi trebuie să avem oameni pregătiți care să nu omoare acest vis frumos, ci să-l continue.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Lovitură pentru DNA - Dumitru Buzatu câștigă spectaculos în instanță: probele esențiale sunt excluse
29/04/2024 19:39

Cel mai mare si mai mediatizat flagrant al DNA, realizat in dosarul de mare coruptie in care fostul presedinte al Consiliului Judetean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost trimis in judecată sub acuzatia de a fi pre ...

Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Temperaturile mari din aprilie nu ridică semne de întrebare
29/04/2024 11:45

Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă mai sunt unele "lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei