Accident cu patru victime la Vaslui. Doi copii au fost răniți, șoferul a rămas blocat în mașină

25_11zon

Dimensiune font:

| 15-03-2024 17:11

Accidentul rutier s-a produs pentru că șoferul a adormit la volan, iar mașina a căzut într-un șanț de pe marginea drumului. Cei doi copii răniți acuzau dureri în zona coloanei vertebrale și la membrele superioare.

Patru persoane, printre care doi copii în vârstă de 3, respectiv 6 ani au fost rănite joi, 14 martie 2024, în urma unui accident rutier produs pe DN 24, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Din primele informații, șoferul ar fi adormit la volan, iar mașina a căzut într-un șanț de pe marginea șoselei.

La locul producerii evenimentului au intervenit o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2, o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă şi o salvare aparţinând Serviciului de Ambulanţă.

„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, între care doi copii minori. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism căzut într-un şanţ pentru evacuarea apelor meteorice şi sprijinit de un zid de protecţie. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, a fost găsit blocat în autovehicul, celelalte persoane fiind evacuate cu ajutorul celorlalţi participanţi la trafic. Cei doi copii acuzau dureri în zona coloanei vertebrale, respectiv la membrele superioare. Victimele au primit primul ajutor calificat în ambulanţele SMURD, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Aruncat la 25 de metri de mașina răsturnată pe câmp

Un alt accident rutier a avut în 10 martie 2024 pe raza comunei Lunca Banului, în localitatea Oțetoaia din Vaslui.

Un tânăr de 29 de ani a murit când mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un câmp de lângă șosea, iar el a fost proiectat la 25 de metri de autovehicul.

Pompierii militari din cadrul Secției Huși, precum și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui s-au deplasat urgent la locul accidentului, însă tânărul nu a mai putut fi salvat.

„În cursul acestei dimineți, pompierii militari din cadrul Secției Huși au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI în urma producerii unui accident rutier pe DN 24A, în zona localității Oțetoaia, comuna Lunca Banului. La intervenție a participat și un echipaj cu o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o singură persoană”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Trupul neînsuflețit al șoferului a fost găsit într-o zonă mlăștinoasă, la 25 de metri de mașină.

„La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile (direcția Oțetoaia – Huși). Din autovehicul s-au scurs lichide combustibile. În autoturismul puternic avariat nu a fost găsită nicio persoană. La aproximativ 25 metri de autoturism, într-o zonă mlăștinoasă, a fost găsit trupul conducătorului auto. Din nefericire, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața”, mai spun reprezentanții ISU Vaslui.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Contrabandiștii au scăpat cu fuga, abandonând aproape 35.000 de pachete de țigări
29/04/2024 07:30

Politistii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe un drum forestier din localitatea Lupcina, 34.750 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, in valoare de 406. ...

Evadare la Suceava. Un interlop periculos a fost dat în consemn la frontieră
29/04/2024 07:29

Cunoscut in lumea interlopă sub numele de Tonici, Mihai Pinzari fusese eliberat din arestul preventive joi, 25 aprilie, si trimis in arest la domiciliu, conform hotărarii magistratilor. Vineri dimineat ...

Inflație de specialiști în listele electorale
29/04/2024 07:27

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus. Mai ...

Se caută bani pentru lărgirea unui drum important din oraș
29/04/2024 07:21

Printre prioritătile Consiliului Judetean vis-a-vis de infrastructura rutieră se numără lărgirea unui important drum care leagă partea de sud a municipiului cu soseaua de centură, precum si asigurarea un ...

CJ Iași sprijină financiar aducțiunile de gaz din 52 de comune
29/04/2024 07:20

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Hoţ de buzunare, o meserie eşuată
29/04/2024 07:19

Candva, in anii ’70-’80, hoţii de buzunare insemnau ceva in economia locală. Mai ale cei ce „pensetau” in mijloacele de transport in comun. La un singur traseu, să zicem Copou – ...

Primăria așteaptă oferte pentru lucrările de reamenajare a parcului Ciurchi
29/04/2024 07:18

Primăria Municipiului Iasi asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de amenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a ofertelor de către firmele sau asocierile de firme intere ...

Proiectul trenului metropolitan prinde contur
29/04/2024 07:18

La sediul Primăriei Municipiului Iasi (PMI) a avut loc, la sfarsitul săptămanii trecute, lansarea oficială a proiectul privind infiintarea trenului metropolitan, investitie care urmează să fie implementat ...

  Ludovic Orban: „O juntă militară a ocupat PNL”
29/04/2024 07:17

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei (FD), Ludovic Orban, a declarat, sambătă, la Timişoara, că la Bucureşti, „o juntă militară a ocupat PNL, alungand liberalismul din PNL”. Ludovic Orba ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei