Consilierii locali au dat „undă verde” împrumutului pentru stadion

1sedinta

Dimensiune font:

| 28-03-2024 08:24

 

 

Cu 15 voturi pentru şi 11 abţineri, plenul Consiliului Local a aprobat în şedinţa desfăşurată ieri contractarea de către Primăria Municipiului Iaşi (PMI) a unei finanțări rambursabile în valoare de 150 de milioane de lei în vederea realizării unor investiții publice de interes local, respectiv construcția unui nou stadion pe șesul Bahluiului, în zona Cicoarei (o sută de milioane de lei), modernizarea bulevardului Poitiers (30 milioane de lei) și respectiv reabilitarea șoselei Bucium (20 milioane de lei). În favoarea proiectului de hotărâre au votat consilierii PNL şi PMP (plus viceprimarul Răzvan Timofciuc), în timp ce consilierii USR şi cei ai PSD s-au abţinut de la vot.

Consilierii PNL şi PMP, reprezentanţii USR şi PSD s-au abţinut de la vot

Argumentându-şi decizia de a se abţine de la vot, consilierul Laura Chiticariu (USR) a subliniat că ideea contractării unui împrumut pentru finanţarea celor trei investiţii este una tardică, în condiţiile în care o propunere similară a fost înaintată de către primar şi în urmă cu patru ani, în cadrul campaniei electorale din 2020. „A fost o promisiune electorală încă din campania din 2020. Consider că aprobarea de către Consiliul Local a unui astfel de împrumut este inoportună în acest moment, cu atât mai mult cu cât în expunerea de motive nu se spune nimic despre valoarea dobânzii la credit, lucru care ar putea îndatora şi mai mult oraşul”, a afirmat Laura Chiticariu. La rândul său, consilierul social democrat Mugurel Laicu, deşi a declarat că este de acord cu împrumutul privind construcţia noului stadion, a precizat că în ceea ce priveşte celelalte două obiective (modernizarea bulevardului Poitiers şi reabilitarea şoselei Bucium – n.r.), acestea necesită o discuţie specială, având în vedere importanţa lor şi stadiul actual în care se află. În replică, primarul Mihai Chirica a declarat că tocmai aprobarea unui astfel de împrumut ar reprezenta garanţia că aceste obiective de investiţii „ar avea asigurată finanţarea” şi după terminarea mandatului actualului Consiliu Local. „În ceea ce priveşte stadionul, trebuie să recunosc că nu am încredere că actuala sau viitoarea clasă politică va respecta Iaşul şi va aloca fondurile necesare pentru construcţia acestui obiectiv. În ultimii ani s-au dat bani pentru construcţia de stadioane noi, moderne, în oraşe care nu au echipe în prima ligă sau a căror echipă evoluaează în Liga 3 (cu referire directă la Timişoara –n.r.). De aceea, am decis să ne luăm soarta în propriile mâini şi să alocăm bani de la bugetul nostru pentru construirea unui stadion nou. Aşa, poate că dacă cei de la centru vor vedea că am pus noi primii banii vor băga şi ei mâna în buzunar şi vor suplimenta aceste sume”, a afirmat primarul.

Bugetele de venituri şi cheltuieli ale societăţilor din subordinea Primăriei, votate la „foc automat”

Tot în cadrul şedinţei de miercuri, aleşii locali au aprobat bugetele de venituri şi cheltuieli, listele de investiții pentru anul 2024 precum și bugetele estimative și listele de investiții pentru anii 2025-2026 ale societăţilor comerciale aflate în subordinea Primăriei, respectiv SC Salubris SA, SC Citadin SA, Societatea de Transport Public SA, SC Ecopiața SA, SC Termo Service SA și SC Servicii Publice SA, rectificarea bugetului general al Municipiului Iași pe anul 2024, modificarea, completarea și aprobarea regulamentului și a ghidului de decontare, în baza Legii nr. 350/2005, referitoare la finanțarea nerambursabilă a proiectelor societății civile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, precum și susținerea structurilor sportive, definite conform Legii nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, în baza procedurii de finanțare adoptate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 119 din 31 martie 2020.

Proiectul privind ajustarea preţului la apa industrială a fost retras de pe ordinea de zi

Printre proiectele de hotărâre retrase de pe ordinea de zi a şedinţei s-a numărat şi cel cu privire la aprobarea ajustării prețului pentru apa industrială pentru întreaga arie de operare a SC APAVITAL SA. „Nu cred că este oportună majorarea preţului la apa industrială, mai ales acum, când facturile cetăţenilor au crescut foarte mult”, a declarat consilierul Marian Dalban (PSD), completat de colegul său social democrat Mugurel Laicu, care a afirmat că reprezentanţii Asociaţei Regionale de Apă Canal Iaşi (ARSACIS) ar fi trebuit să vină în faţa Consiliului Local cu o „argumentaţie foarte solidă” care să justifice o astfel de măsură. „Cred că cei de la ARSACIS ar trebui să aibă o discuţie cu noi, pentru a vedea împreună dacă decizia de scumpire a apei industriale este o măsură oăportună sau nu”, a spus Mugurel Laicu, părere împărtăşită şi de primarul Mihai Chirica, care a propus, la rândul său, retragerea de pe ordinea de zi a acesui proiect de hotărâre. 

Terenul pe care sunt amplasate Bazarul şi Târgul de maşini va fi extins

 

Printre proiectele de hotărâre care au trecut de votul consilierilor se numără cel privind exinderea cu 7.032,61 metri pătraţi a terenului din Bulevardul Poitiers nr. 39, pe care îşi desfăşoară în prezent activitatea Bazarul şi Târgul de maşini, regulamentului de organziare şi desfăşurare a programului de internship din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi precum şi a Planului de Ordine și Siguranță Publică al Municipiului Iași pentru anul 2024. Nu în ultimul rând, aleşii locali au aprobat acordarea titlului de Cetățean de Onoare rectorilor celor patru universități de stat ieșene, respectiv prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță (Universitatea Națională de Arte „George Enescu”), prof. univ. dr. Viorel Scripcariu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”), prof. univ. dr. Ing. Dan Cașcaval (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”) și acad. prof. univ. dr. Gerard Jităreanu (Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”). Edi MACRI

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aqua Park de la Insula de Agrement din Bacău, investiție eșuată, nefuncțională și nerecepționată de aproape 10 ani
27/04/2024 13:30

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău poate fi considerată esecul ultimelor trei administratii locale, desi s-au cheltuit peste 12 milioane de euro si s-au pierdut fondurile europene in proiectul incă n ...

„Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt și ei niște oameni mici, pe care noi ne străduim să-i facem mari”
27/04/2024 10:53

  „Frumosul vine din oameni, iar copiii sunt niste oameni mici pe care noi ne străduim să-i facem mari” * dialog cu Daniela Anghelescu, profesor de Limba si literatura romană la Liceul Teo ...

Pelerinaje de Florii în județele Moldovei
27/04/2024 10:43

In această zi, vor avea loc mai multe pelerinaje organizate in Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Floriilor. Astfel, la Piatra Neamţ va avea loc pelerinajul Fiul lui Dumnezeu – Izvorul Vietii. ...

La Iași, tradiționalul Pelerinaj de Florii va începe astăzi, de la ora 15, la Biserica Bărboi
27/04/2024 10:26

Purtătorul de cuvant al arhiepiscopiei Iasului, Lucian Apopei, a precizat că cei 60 de slujitori ai sfintelor altare vor străbate, ca si in anii precedenti, traseul Biserica „Sfintii Petru si Pavel” – ...

BCU Iași: Stagiu de formare profesională în Oslo și activități de mentorat pentru angajați
27/04/2024 10:09

În luna aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) au derulat activităti cu profil international prevăzute ...

BCU Iași încheie lucrările și activitățile prevăzute în proiectul RO-CULTURA
27/04/2024 09:57

Luni, 29 aprilie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU Iasi) si Asociatia Ready to Open Intercultural Spaces (ROIS) ii invită la Palatul Fundatiei Universitare „Regele Fer ...

Numărul autorizațiilor de construire, în creștere la Iași
27/04/2024 09:48

În luna februarie, in judetul Iasi s-au eliberat 161 autorizatii de construire pentru clădiri rezidentiale, cu 75,0% mai mult comparativ cu luna anterioară si cu 10,3% mai multe fată de luna corespun ...

Sânge pe șoselele din România! Accident mortal la Suceava: doi tineri au decedat, după ce au intrat într-un podeț
27/04/2024 09:28

Doi bărbati au murit după ce, in noaptea de vineri spre sambătă, au intrat cu un motoscuter intr-un podet intr-un sat din judetul Suceava. Potrivit ISU Suceava, echipajele au intervenit in cursul noptii la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei