Doi cheflii din Vaslui au pus inutil pe drumuri forțe impresionante ale pompierilor. Ce „glumă“ au făcut

17_11zon

Dimensiune font:

| 11-04-2024 15:12

ISU Vaslui a trimis în localitatea vasluiană Idrici o autospecială cu modul pentru descarcerare, un contanier multirisc, o ambulanță cu medic și 11 pompieri militari. Totul în urma unui apel fals la 112 care anunța că o persoană a fost îngropată de un mal de pământ.

Doi bărbați din localitatea Idrici, comuna Roșiești, județul Vaslui, au sunat joi, 11 aprilie 2024, la 112, ca să anunțe că la groapa de gunoi din sat, o persoană a fost îngropată de un mal de pământ.

Pompierii au luat în serios apelul și au trimis la fața locului forțe impresionante. Este vorba despre o autospecială cu modul pentru descarcerare, un contanier multirisc, o ambulanță cu medic și 11 pompieri militari.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că totul fusese doar o glumă proastă făcută de cei doi vasluieni, care erau sub influența alcoolului.

O alertă falsă la 112 a pus pe jar Poliţia şi Ambulanţa

Un incident similar a avut loc în urmă cu trei ani tot în județul Vaslui. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a sunat la 112 ca să anunțe că un cumnat de al său ar fi fost înjunghiat într-o comună în apropiere de Bârlad. O ambulanţă şi un echipaj de poliţie s-au deplasat de urgenţă în zonă.

Incidentul a avut loc în satul Perieni, acolo unde se afla în vizită la rude bărbatul de 21 de ani, din localitatea 1 Decembrie, comuna Banca.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, tânărul de 21 de ani a sunat la 112 anunţând că un cumnat de-al său a fost victima unei agresiuni, fiind înjunghiat în zona abdomenului.

Ulterior, apelantul şi-a închis telefonul mobil şi nu a putut fi contactat de echipajele de poliţie şi ambulanţă deplasate la intervenţie, pentru a oferi detalii suplimentare despre starea presupusei victime.

„Bărbatul care a apelat S.N.U.A.U. 112 nu a putut justifica de ce a alertat în mod fals autorităţile, amuzându-se de interesul arătat de către poliţişti şi personalul medical unei posibile situaţii de urgenţă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie. Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să nu apeleze 112 pentru situaţiile care nu reprezintă urgenţe.

Apelurile non-urgente provoacă întârzieri în acordarea de ajutor persoanelor care se află în situaţii de urgenţă, acest lucru putând avea consecinţe fatale. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol.

Numărul de urgență 112 poate fi apelat în orice moment pentru a se interveni într-o situaţie de urgenţă, în care o secundă poate face diferenţă între viaţă şi moarte.

Apelarea nejustificată la numărul de urgenţă ţine ocupate atât liniile de urgenţă, cât şi operatorii 112, care ar putea prelua în acest timp urgenţe critice, atrag atenţia autorităţile.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scandal de corupție în administrația locală din Vaslui: Consilier județean și fiii săi, arestați pentru camătă și șantaj
15/05/2024 07:33

Un consilier judetean din Vaslui, Costică Lupu, alături de cei doi fii ai săi, Elvis si Narcis, au fost arestati sub acuzatii de camătă si santaj, intr-un caz ce a socat comunitatea locală. Potrivit Inspe ...

Ieșenii, invitați în week-end la Noaptea Europeană a Muzeelor
15/05/2024 07:21

Institutiile de cultură aflate in subordinea Muzeului National al Literaturii Romane (MNLR) ii aşteaptă pe ieseni sambătă, 18 mai, la o nouă editie a Noptii Europene a Muzeelor, eveniment patronat de Cons ...

Vești bune pentru românii care cotizează la Pilonul II de Pensii!
15/05/2024 07:00

* sumele acumulate la acest fond in 2023 au crescut cu circa 50% fată de anul anterior. Anuntul a fost făcut de administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) in scrisoarea anuală de i ...

Un cercetător de la Universitatea din Cambridge, în fața studenților agronomi
15/05/2024 06:45

Cercetătorul Mircea Iliescu, de la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), doctor in genetică si evolutie umană, va fi invitatul Facultătii de Agricultură din cadrul Universitătii de Stiintele Vieti ...

„Ca proiectanți, avem șansa extraordinară de a fi dirijorii unei orchestre cu multe partite”
15/05/2024 06:45

  BIGSEE este o competitie de arhitectură, design interior, design de produs si fashion design creată in Ljubljana, in anii 2000. Concursul se doreste a fi un promotor global al proiectării sustenabile ...

Artiștii de la Naționalul ieșean, invitați la un important festival de la Suceava
14/05/2024 15:58

  Spectacolul Teatrului National Iasi, „Lysistrata, dragostea mea” de Matei Visniec, in regia lui Zalán Zakariás, este invitat să participe la cea de-a VIII-a editie a Festivalu ...

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat în recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru adulţi, copii și bebeluși, inaugurată în Palas Campus
14/05/2024 14:22

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat in recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie si recuperare medicală pentru adulţi, copii si bebelusi, inaugurată in Palas Campus Iasi, 14 m ...

Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei