Alice în Țara Minunilor, una dintre cele mai populare scrieri de ficțiune

1alice

Dimensiune font:

| 06-05-2022 20:24


Romanul scriitorului britanic Lewis Carroll intitulat „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor” (1865) este una dintre cele mai populare scrieri de ficțiune din limba engleză. Romanul a fost ilustrat de către John Tenniel.
O tânăra numită Alice este personajul principal al povestirii „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”. Alice adoarme și visează că urmărește un iepure alb, iar în cele din urma cade într-o gaură de iepure și ajunge într-o lume fantastică.
Curioasa Alice are parte de numeroase aventuri fantastice, uneori chiar bizare. Alice își schimbă dimensiunile pe neașteptate, ajungând la înălțimea unei case, iar apoi la doar 7 centimetri. Unele dintre creaturile ciudate pe care le întâlnește Alice sunt Ducesa, Pisica Cheshire, Pălărierul Nebun și Regina Inimilor.
Lewis Carroll a scris și o continuare a romanului, care s-a dovedit la fel de populară, numită „Alice în Țara Oglinzilor” (1871). Aceasta a fost ilustrată tot de John Tenniel, iar ambele scrieri sunt uneori combinate și denumite „Alice în Țara Minunilor”.
Muzicalul animat american „Alice în Țara Minunilor” a fost produs de Walt Disney Productions (acum compania Walt Disney), apărând pe marile ecrane în 1951. Filmul a fost inspirat de scrierile lui Lewis Carroll și a inclus elemente din „Alice în Țara Oglinzilor”, potrivit Britannica.
A fost nevoie de ani buni pentru ca filmul „Alice în Țara Minunilor” să fie dezvoltat și produs. Însă, planul de marketing ingenios al lui Walt Disney nu a avut efectele dorite. Filmul a fost considerat un eșec la box-office. Abia în anii 1960 și 1970, „Alice în Țara Minunilor” a crescut în popularitate pe piața închirierilor de filme.
Una dintre cele mai recente adaptări ale romanelor lui Lewis Carroll este „Alice în Țara Minunilor” în regia lui Tim Burton, cu actorii Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter și Anne Hathaway în rolurile principale. Celebrul regizor Tim Burton a folosit o combinație de animație cu scene reale, iar filmul său a fost pe locul 1 la încasări în 2012 și pe locul 28 la încasări din toate timpurile.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ascensiunea și impactul media tactică
17/05/2024 16:00

   Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea aces ...

La rădăcinile hazardului. O călătorie prin istoria jocurilor de noroc
17/05/2024 15:48

Jocurile de noroc sunt o prezentă constantă in istoria umanitătii, un fenomen cultural care a evoluat odată cu civilizatiile de-a lungul mileniilor. Această călătorie a hazardului ne poartă prin timp, d ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
17/05/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Istoria vibrantă a grătarului
17/05/2024 10:29

Într-o lume in care tehnologia si inovatia culinară isi găsesc mereu noi culmi, există o metodă simplă, dar profund satisfăcătoare de gătit care a rezistat trecerii timpului si a schimbărilor cul ...

Povestea Luminii
17/05/2024 06:44

Istoria lumanărilor se intinde pe mii de ani, iar dezvoltarea lor este strans legată de evolutia civilizatiei umane. Cu fiecare pas inainte făcut de omenire, lumanările au avut un rol important in viata de ...

Râsul, elixirul fericirii
16/05/2024 19:01

  Cuvintele ca bucurie, ras infloritor si sănătate radiantă isi impletesc firul intr-o poveste ce deschide usa către o lume a fericirii. Într-un univers in care zambetul este monedă de schimb, ...

 Învățarea prin mișcare. Educația fizică și impactul vital pentru dezvoltarea copiilor
16/05/2024 18:25

Învătarea prin miscare. Educatia fizică si impactul vital pentru dezvoltarea copiilor Educatia fizică este o componentă esentială a curriculumului scolar care transcende simpla activitate de a &bd ...

Pe urmele celor nouă fericiri
16/05/2024 17:43

  Întelepciunea celor nouă fericiri transcende cuvintele, dezvăluind o lumină profundă asupra esentei umanitătii si căutării noastre pentru semnificatie si pace. Aceste precepte, găsite in E ...

Pasiunea pentru cuvinte. Cum să-ți dezvolți abilitățile de vorbitor în public
16/05/2024 17:32

Într-o lume din ce in ce mai interconectată, unde cuvintele pot traversa globul in cateva secunde prin intermediul internetului, abilitatea de a vorbi in public devine nu doar o artă, ci si o necesitate ...

Triumful înfrângerii. Elogiul eșecului și umilinței în drumul către împlinirea de Sine
16/05/2024 16:15

În căutarea perpetuă a realizărilor, ne confruntăm inevitabil cu momente de esec. Aceste momente ne pot zdruncina increderea in sine si ne pot face să ne simtim vulnerabili si expusi. Cu toate aceste ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei