Tradiții și superstiții de Dragobete

În fiecare an, pe 24 februarie se sărbătorește Dragobete, sărbătoarea iubirii la români sau, cu alte cuvinte, Ziua Îndrăgostiților autohtonă * momentul marchează și începutul primăverii * în tradiția populară se spune că Dragobetele este fiul babei Dochia

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele, sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic.
Pe lângă multe alte obiceiuri specifice acestei sărbători, tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus ca să avem noroc în dragoste tot anul. Dacă nu vom respecta tradiția, credințele populare spun că vom fi singuri tot anul. De Dragobete, se spune că tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zăpada zânelor”, adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. În trecut se credea că apa astfel obținută este magică și ajută la farmecele de iubire, iar fetele trebuie să se spele cu aceasta pe față pentru a fi frumoase și cuceritoare.
În funcție de regiune, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de „Cap de primăvară”, „Sântion de primăvară”, ,„Ioan Dragobete”, „Drăgostițele”, „Logodna sau însoțitul păsărilor”.

Începutul anului agricol

Data de 24 februarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua care marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele era ziua în care întreaga suflare se pregătea pentru venirea primăverii.
Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii l-au transfigurat și a ajuns să fie considerat o zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce „se logodesc” în această zi. Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii.
Odinioară, în această zi, tinerii se îmbrăcau în straie frumoase şi plecau la pădure să strângă cele dintâi flori ale primăverii. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii încercau să le prindă şi să le sărute. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
Potrivit unei tradiții străvechi, de Dragobete, gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice. În plus, fetele tinere îl foloseau în tot felul de ritualuri, pentru a-și visa ursitul.
Maura ANGHEL