Poli are nevoie de goluri mai mult decât de aer!

poli11

Dimensiune font:

| 08-04-2024 06:42

 * FC Politehnica Iași – FCU Craiova, în această după-amiază, începând cu ora 17,30, în a 3-a etapă a play-out-ului SuperLigii

FC Politehnica Iași își joacă, în această după-amiază, de la ora 17,30, poate una dintre ultimele șanse de a rămâne în prima ligă. Practic, ieșenii ar mai putea pierde, până la final, doar două din cele 7 partide rămase, dintre care patru pe propriul teren și doar trei în deplasare. Acum, de pierdut, nu e greu, iar Poli a demonstrat în nenumărate rânduri că poate face acest lucru chiar și în câteva secunde, chiar atunci când conducea sau domina jocul.

De fapt, Poli are deja obligația de a câștiga una dintre cele trei partide din deplasare (cu Dinamo – 14 aprilie, „U” Cluj – 27 aprilie, Hermannstadt – 11 mai), dar și obligația de a nu pierde vreun punct până la final, pe tren propriu.

Logic, adversarii programați să urce dealul Copoului sunt accesibili, începând cu FCU Craiova, din această după-amiază, continuând cu FC Voluntari (20 aprilie), UTA (4 mai) și terminând cu Petrolul Ploiești, în ultima etapă (18 mai), însă dilema o reprezintă chiar noul antrenor, Tony da Silva. Mai precis, modul în care acesta va reuși să se acomodeze cu lotul de jucători, modul în care își va impune stilul de joc și se va face înțeles. Căci treaba cu înțelegerea a reprezentat, dacă ar fi să-i dăm creare fostului antrenor, „călcâiul lui Ahile” la Poli.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

 

 

Tony preferă sistemul 4-4-2 sau 4-2-3-1, deseori, spre deosebire de Leo Grozavu, care se îndrăgostise de 4-3-3, ceea ce l-a și costat postul, neavând jucători dispuși la efortul pe care-l presupune un asemenea sistem.

Desigur, lusitanul venit săptămâna trecută va fi obligat la prudență, luând în calcul faptul că nu-și permite să riște din primele momente la echipă, iar acest fapt s-ar putea coagula într-un deficit de încredere. Slăbiciune care a măcinat, de fapt, echipa pe tot parcursul acestui sezon.

Dar Poli are nevoie de puncte, iar punctele presupun goluri. Și tocmai atacanții au reprezentat veriga slabă în angrenajul echipei, chiar dacă s-a vorbit mai mult de lipsa de competitivitate a defensivei.

Pentru a-și putea îndeplini obiectivul rămânerii în SuperLiga, Poli va trebui să marcheze pe bandă rulantă. Căci doar golurile aduc puncte, iar atacanții pe care Tony îi are la dispoziție – Allanzinho, Bettaieb, Buș, Harrison, Kabran - fie sunt fie ieșiți din formă, fie cu moralul la pământ, defazați de rigorile primului eșalon.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

În atare condiții, misiunea lui Tony da Silva va fi una aproape imposibilă, judecând aici și prin prisma formei din ce în ce mai bune manifestate de rivalii direcți.

Excepție face FCU Craiova, adversarul din această zi, care are una dintre cele mai slabe defensive din campionat (53 de goluri primite) și multe, foarte multe, din ce în ce mai multe probleme la orizont. Iar dacă toate acestea se termină, se preocupă patronul Adrian Mititelu ca dezastrul să nu se îndepărteze prea mult de echipă și să se reîntoarcă. Motive suficiente pentru care Poli n-ar trebui să părăsească terenul de joc fără trei puncte!

Așadar, o pâine de mâncat, în această după-amiază, cu oltenii lui Mititelu. Iar Tony sper să aibă suportul publicului, pe care-l solicită insistent, și un dram de noroc în plus față de „dusul” Leo Grozavu!

Daniel LEONTE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Flacăra Olimpică va fi purtată de un travestit (drag queen) la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
05/05/2024 08:29

Travestitul (drag queen) Minima Gesté a fost selectat de orasul Paris pentru a purta Flacăra Olimpică. Este o premieră pentru Jocurile Olimpice, dar una care a starnit numeroase reactii contradictorii in me ...

Campionatul Mondial de Formula 1: Max Verstappen, în pole position şi la a şasea cursă a sezonului
05/05/2024 04:51

Max Verstappen (Red Bull) va porni de pe prima poziţie a grilei in Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Olandezul a fost in pole position şi in primele cinci etape, dintre ...

Universitatea Cluj, remiză spectaculoasă cu Dinamo, scor 3-3
04/05/2024 22:09

 Dinamo a scăpat printre degete o victorie foarte importantă pe terenul Universitătii Cluj, gazdele egaland, scor 3-3, in minutul 91. Disputa de pe Cluj Arena a făcut parte din etapa cu numărul opt di ...

Max Verstappen, victorie în cursa de sprint de la Miami! cursă perfectă pentru campionul mondial
04/05/2024 21:23

Max Verstappen a castigat si a doua cursă de sprint din acest sezon. Campionul mondial a plecat din pole position la Miami si a condus pană la final, adjudecandu-si a doua victorie din tot atatea posibile in ...

SuperLiga: Remiză (0-0)  în derbiul de la retrogradare dintre Botoșani și Voluntari
04/05/2024 18:02

 FC Botosani si FC Voluntari au remizat, scor 0-0, intr-un meci contand pentru etapa a opta din play-out-ul SuperLigii Romaniei la fotbal.   Egalul nu ajută neapărat pe niciuna dintre formatii ...

 Poli Iași își joacă viitorul la Sibiu
04/05/2024 11:25

* FC Hermannstadt - FC Politehnica Iasi, luni, 6 mai, de la ora 15, pe Stadionul Municipal din Sibiu, in penultima etapă a play-out-ului SuperLigii Iasul incearcă minunea, in a doua zi de Paste, tocmai la Si ...

VIDEO SuperLiga: Farul Constanța, umilință pe teren propriu în fața celor de la Sepsi
03/05/2024 22:27

 În prima partidă a rundei cu numărul opt din play-off-ul SuperLigii, Farul a fost surclasată chiar pe teren propriu de Sepsi, scor 1-4. Meciul a fost intrerupt temporar din cauza scandărilor xen ...

VIDEO-Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor
03/05/2024 21:20

Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizand că jucătorii săi vor lupta pană in ultimul min ...

Câinii strâng rândurile! Dennis Politic: Sunt ultimele două şanse pentru noi, dar cel de mâine e cel mai important
03/05/2024 17:08

Fotbalistul Dennis Politic a declarat, vineri, intr-o conferinţă de presă, că Dinamo se află intr-o situaţie delicată, foarte aproape de retrogradare, şi de aceea el şi colegii săi nu trebuie să mai ...

Turneul Final al Diviziei A de handbal feminin - CSM Iași 2020, la trei pași de fericire!
03/05/2024 10:19

* CSM Iaşi 2020 intalneşte, in prima zi, pe CS ,,U” Cluj Napoca, vineri, 10 mai, de la ora 16  * dacă vor invinge, iesencele se vor duela, in faza următoare, cu  castigătoarea dintre CS Act ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei