Profesor universitar, arestat pentru corupere sexuală de minori. A făcut avansuri unei eleve de 13 ani, la meditații

Marcel-Baltateanu (1)

Dimensiune font:

| 14-02-2023 12:36

Un cadru didactic de la Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, luni, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru corupere sexuală a minorilor în formă continuată.

"(Judecătorul, n.r.) admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu privire la inculpatul Băltăţeanu Doru-Marcel, cercetat pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor (...). Dispune arestarea preventivă a inculpatului Băltăţeanu Doru-Marcel pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.02.2023 până la data de 14.03.2023, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător din oficiu, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.02.2023", arată, marţi, soluţia Judecătoriei Timişoara.

Universitatea de Vest Timişoara a reacţionat la această informaţie prezentată în presa de marţi.

"În legătură cu recenta informaţie prezentată astăzi în mass-media, referitoare la cazul unei investigaţii deschise de procurori despre presupusele fapte ale unui cadru didactic de la Universitatea de Vest din Timişoara, instituţia noastră precizează că susţine clarificarea oricăror împrejurări de natură să aducă încălcări ale normelor etice sau ale conduitei morale, prevăzute de statutul universitarilor UVT, despre care există suspiciuni întemeiate că s-ar fi realizat în spaţiul universităţii sau în oricare altă situaţie publică. Dorim să subliniem faptul că astfel de comportamente contravin flagrant normelor şi valorilor UVT, care a urmărit întotdeauna promovarea unei conduite morale şi responsabile a membrilor săi. Susţinem în mod ferm demersul instituţiilor abilitate în cercetarea contextului în care s-au produs faptele invocate, care au stat la baza plângerii ce a declanşat investigaţia instituţiilor de anchetă abilitate din Timişoara. În funcţie de concluziile analizei, vom investiga, la rândul nostru, dacă au existat astfel de comportamente asociate cu persoana în cauză", arată Biroul de presă al UVT.

Comunitatea Universităţii de Vest din Timişoara subliniază că promovează un set de valori şi principii academice, ale educaţiei şi cercetării, prin care ghidează generaţiile viitoare, pe care cadrele universitare sunt chemate să le recunoască şi să le apere, indiferent de context: libertatea academică, solidaritatea şi respectul reciproc, transparenţa, onestitatea, profesionalismul şi excelenţa, recunoaşterea meritului, responsabilitatea individuală şi publică.

"Cu referire la faptele reprobabile invocate, fără a nega prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice persoană acuzată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare împotriva sa, fără a influenţa în vreun fel urmărirea penală aflată în desfăşurare, însă conştienţi de rolul covârşitor pe care educaţia îl are, şi anume acela de a crea modele, Universitatea de Vest din Timişoara se delimitează ferm, explicit şi de îndată de astfel de comportamente. Condamnăm categoric astfel de incidente şi milităm permanent pentru un mediu sigur pentru fiecare persoană, în care abuzurile sau hărţuirea nu sunt tolerate. Orice comportament de acest tip contravine flagrant normelor şi valorilor universităţii, aceasta urmărind întotdeauna promovarea unei conduite morale şi responsabile a membrilor săi", susţine UVT.

UVT va acţiona în conformitate cu prevederile legale şi regulamentare, inclusiv cu dispoziţiile care reglementează etica universitară, aşa cum a procedat în mod constant, şi rămâne preocupată în a identifica soluţii care să combată producerea unor asemenea situaţii în mediul academic, arată Biroul de presă al UVT. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Olimpicii naționali la matematică veniți la Vaslui au primit un album cu Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat pentru corupție
15/05/2024 13:55

Elevii veniti la Olimpiada Natională de Matematică de la Vaslui au primit cadou un album cu poza si discursul lui Dumitru Buzatu, fostul presedinte PSD Vaslui arestat pentru coruptie. In plus, olimpicii si oa ...

Învățare fără frontiere. Importanța educației nonformale în crearea viitorului tinerilor
13/05/2024 12:54

Educatia nonformală reprezintă o componentă esentială in dezvoltarea tinerilor, completand adesea golurile lăsate de sistemul de invătămant formal. Desi mai putin rigidă si deseori trecută cu vederea i ...

Deși din ce în ce mai mulți experți avertizează asupra pericolelor implementării inteligenței artificiale, Ligia Deca spune că AI va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie
09/05/2024 16:53

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că inteligenta artificială (AI) va fi integrată din ce in ce mai mult in educaţie. Ligia Deca mai afirmă că această integra ...

  Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 13:10

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 12:15

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Încep înscrierile la Bacalaureat
07/05/2024 11:46

Astăzi incep inscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, la care pot participa liceenii din loturile olimpice sau participanţi la competiţii sportive şi artistice internaţionale care se desfă ...

Când revin elevii la școală, după vacanța de Paște?
05/05/2024 09:52

Scoala incepe pe 8 mai, după vacanta de primăvară si după sărbătorile de Paste pentru crestinii ortodocsi, conform calendarului anului scolar 2023-2024. Cursurile din modulul 5 de scoală incep in mijloc ...

Aur și argint la Olimpiada Olimpiada Balcanică de Matematică
01/05/2024 12:10

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii romani la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele acestea la Varna. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a salutat ...

Autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori
30/04/2024 12:33

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că autovehiculele şcolare nu pot transporta decat elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un lim ...

Liceanul genial care s-a calificat la patru olimpiade naționale a câștigat medalia de aur la Fizică. Mario Scurtu face zilnic naveta la școală
27/04/2024 11:13

Mario Scurtu, liceanul din Gorj care s-a calificat la patru olimpiade nationale, a reusit să castige medalia de Aur la Fizică si mentiune din partea Ministerului Educatiei Nationale. La Olimpiada Natională ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei