Se reintroduc studiile superioare de scurtă durată, bazate pe multă practică

absolventi-liceu-promotie-1024x683

Dimensiune font:

| 16-07-2022 14:52

Durata acestei forme de studii universitare va fi de doi ani, față de trei, cât era înainte.

Se reintroduc studiile superioare de scurtă durată, bazate pe multă practică.Durata acestei forme de studii universitare va fi de doi ani, față de trei, cât era înainte.

În condițiile în care există multe solicitări venite din piața muncii pentru asta, studiile universitare de scurtă durată sau, după cum erau cunoscute mai demult, școlile de subingineri, vor fi reintroduse în viitorul apropiat, potrivit unui proiect de lege ce vizează modificarea amplă a legislației din domeniul educației.

Printre altele, prin proiectul de lege de la Ministerul Educației se dorește introducerea ciclului de studii universitare de scurtă durată, ca formă distinctă de organizare a învățământului superior, ce va contribui la diversificarea calificărilor de nivel ISCED 5, potrivit Avocatnet.ro.

Clasificarea ISCED reprezintă Clasificarea Internațională Standard a Educației și este utilizată pentru a facilita comparația între sistemele naționale de educație, care diferă din punct de vedere al structurii și al conținutului programei de învățământ.

Nivelul 5 ISCED înseamnă învățământ superior de scurtă durată (cu durata de trei ani înainte), care nu mai există în acest moment în sistemul universitar din țara noastră, dar există încă salariați cu acest nivel educațional.

Studiile de scurtă durată vor corespunde unui număr de 120 de credite de studii transferabile, spre deosebire de studiile universitare de licenţă, ce corespund unui număr cuprins între minimum 180 şi maximum 240 de credite de studii transferabile.

“Durata specifică a studiilor de scurtă durată este de 2 ani şi corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii”, apare în proiect.

Apoi, în cadrul studiilor de scurtă durată va fi obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Pentru asta, universitățile vor avea obligaţia de a asigura cel puțin 50% din locurile de practică necesare, dintre care cel puţin 75% în afara instituțiilor de învățământ superior.

Studiile de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă vor putea fi organizate, întocmai ca studiile de licență, cu finanţare de la bugetul de stat sau cu taxă.

Pentru a se putea înscrie la studii universitare de scurtă durată, absolvenţii de liceu vor trebui să aibă diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.

Absolvenţii cu diplomă de absolvire a învăţământului superior de scurtă durată vor putea continua studiile în cadrul ciclului I - studii universitare de licenţă, pentru a obţine diploma de licenţă, participând la concursul de admitere.

Pentru a face transferul într-un alt an de studii, universitățile vor putea echivala disciplinele parcurse în cadrul studiilor de scurtă durată cu disciplinele din cadrul studiilor universitare de licență la care a fost admis studentul, în baza unei metodologii proprii.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Guvern și Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Olimpicii naționali la matematică veniți la Vaslui au primit un album cu Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat pentru corupție
15/05/2024 13:55

Elevii veniti la Olimpiada Natională de Matematică de la Vaslui au primit cadou un album cu poza si discursul lui Dumitru Buzatu, fostul presedinte PSD Vaslui arestat pentru coruptie. In plus, olimpicii si oa ...

Învățare fără frontiere. Importanța educației nonformale în crearea viitorului tinerilor
13/05/2024 12:54

Educatia nonformală reprezintă o componentă esentială in dezvoltarea tinerilor, completand adesea golurile lăsate de sistemul de invătămant formal. Desi mai putin rigidă si deseori trecută cu vederea i ...

Deși din ce în ce mai mulți experți avertizează asupra pericolelor implementării inteligenței artificiale, Ligia Deca spune că AI va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie
09/05/2024 16:53

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat pe pagina sa oficială de Facebook că inteligenta artificială (AI) va fi integrată din ce in ce mai mult in educaţie. Ligia Deca mai afirmă că această integra ...

  Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 13:10

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Revenirea la rutina școlară, o nouă provocare pentru elevi
07/05/2024 12:15

La finalul fiecărei vacante, indiferent de perioada ei, povestea se repetă. Copiii se pregătesc pentru o altă aventură: revenirea la scoală. În mijlocul bucuriei reintalnirii cu prietenii, se ascund ...

Încep înscrierile la Bacalaureat
07/05/2024 11:46

Astăzi incep inscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, la care pot participa liceenii din loturile olimpice sau participanţi la competiţii sportive şi artistice internaţionale care se desfă ...

Când revin elevii la școală, după vacanța de Paște?
05/05/2024 09:52

Scoala incepe pe 8 mai, după vacanta de primăvară si după sărbătorile de Paste pentru crestinii ortodocsi, conform calendarului anului scolar 2023-2024. Cursurile din modulul 5 de scoală incep in mijloc ...

Aur și argint la Olimpiada Olimpiada Balcanică de Matematică
01/05/2024 12:10

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii romani la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele acestea la Varna. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a salutat ...

Autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori
30/04/2024 12:33

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că autovehiculele şcolare nu pot transporta decat elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un lim ...

Liceanul genial care s-a calificat la patru olimpiade naționale a câștigat medalia de aur la Fizică. Mario Scurtu face zilnic naveta la școală
27/04/2024 11:13

Mario Scurtu, liceanul din Gorj care s-a calificat la patru olimpiade nationale, a reusit să castige medalia de Aur la Fizică si mentiune din partea Ministerului Educatiei Nationale. La Olimpiada Natională ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei