19 mai, Luna neagră

734539s

Dimensiune font:

| 19-05-2023 12:09

Un fenomen astronomic rar - Luna neagră - de pe 19 mai reprezintă a treia Lună nouă într-un sezon cu patru faze de Lună nouă. Acest fenomen diferă în funcţie de fusul orar. Fenomenul se întâmplă aproximativ la fiecare 32 de luni, potrivit site-ului nationalgeographic.com.

Luna este singurul satelit natural al planetei Pământ şi nu are lumină proprie, ci doar o reflectă pe cea primită de la Soare.

Momentul când Luna neagră răsare este adesea asociat cu misterul, deoarece aceasta nu apare la fel de des ca Luna nouă. lunare. Luna neagră este celebrată de cei interesaţi de spiritualitatea naturii. Sensul unei Luni negre este asociat cu prosperitatea şi norocul. Luna neagră şi Luna nouă sunt momente liniştite şi relaxante în ciclul lunar.

Există mai multe modalităţi de calculare a producerii acestui eveniment numit Lună neagră: a treia fază de Lună nouă dintr-un sezon în care există patru astfel de faze lunare (un an cu patru sezoane a câte trei luni fiecare); a doua fază de Lună nouă dintr-o lună calendaristică în care se produc două astfel de faze; luna anului în care nu se produce faza de Lună nouă şi luna în care nu se produce faza de Lună plină, conform site-ului www.timeanddate.com.

Ca satelit al planetei noastre, Luna are o mişcare de rotaţie în jurul Pământului pe o orbită aproape circulară, cu o perioadă de 27,3 zile. Aceasta perioadă se numeşte "perioada siderală" - perioada în care Luna se întoarce în aceeaşi poziţie, în raport cu stelele.

Din cauza unghiului sub care vedem regiunea selenară iluminată de Soare, vedem cum Luna prezintă diferite faze (faze însemnând procente diferite de iluminare a discului Lunii). Astronomii au calculat şi "vârsta Lunii", care reprezintă numărul de zile scurse de când s-a produs faza de Lună nouă. Astfel, cea mai înaintată vârstă a Lunii este de 29,5 zile. În momentul când Luna atinge 29,5 zile se produce din nou faza de Lună nouă, potrivit site-ului astro-urseanu.ro. Perioada la care se repetă fazele Lunii (29,5 zile) se numeşte "perioada sinodică" sau "lunaţie".

Luna nouă astronomică (denumită uneori în engleză "dark moon", adică "Lună întunecată" sau "Lună neagră"), se produce prin definiţie în momentul precis al conjuncţiei astronomice în longitudine ecliptică cu Soarele, aşa cum este văzut de pe Pământ. Această fază a Lunii este interesantă pentru astronomi, pentru că ea garantează că Luna nu va fi vizibilă în timpul nopţii, luminozitatea ei îngreunând observarea cerului.

În 1898, astronomul german George Waltemath a propus pentru "dark moon" denumirea Lilith, pentru ceea ce el considera a fi a doua Lună a Pământului, supoziţie demonstrată a fi eronată ulterior. Luna neagră (Lilith) s-a crezut a fi o planetă misterioasă până în secolul XX, însă astronomii susţin că este vorba doar despre un fenomen ceresc.

Mitologic, denumirea Lilith, dată fenomenului de Luna neagră, ar avea legătură cu numele primei soţii a lui Adam, simbolizând independenţa asumată cu orice risc şi nesupunerea femeii în faţa bărbatului. Lilith reprezintă simbolul femeii independente, al femeii care s-a desprins de legile universale, identificându-se în mitologia mondială cu Eva din Eden, cea care a fost pedepsită pentru faptul că s-a opus voinţei lui Dumnezeu. Popular, anticii asociau termenul de Luna neagră perioadei de Lună nouă.

Luna neagră sau Lilith este considerată şi un fenomen astrologic. În ultimele decenii a fost din ce în ce mai luată în seamă în studiul hărţilor astrologice, fiind considerată un element karmic cu influenţe malefice. Cum totul are însă doi poli, putem descoperi şi latura ei utilă, pozitivă.

Oamenii de ştiinţă susţin că fenomenul nu trebuie să provoace teamă oamenilor, viaţa pe Pământ urmând a se va desfăşura în mod normal în timpul şi după acest fenomen.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Horoscopul zilei
16/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Dansul subtil al Lunii Noi în Taur. Echilibrul și renovarea înțelepciunii cosmice
08/05/2024 09:00

În timp ce se apropie clipele in care cerul se invăluie in misterul unei Lunii Noi in Taur, este ca si cum universul isi aduce o suflare plină de promisiune si intelepciune asupra pămantului nostru. Es ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei