Frămantările de azi tin de „imensul război spiritual contemporan, un război care excede confruntările ideologice, politice, militare sau geostrategice. Este un război care afectează esenta dumnezeiască a umanitătii, atacată de fortele răulu ...
Potrivit unor surse militare autorizate, Ministerul Apărării Naţionale a realizat o execuţie bugetară de 2,29% din PIB, un nivel record pentru ţara noastră ca stat membru NATO. Cea mai mare parte a contribuţiei pentru bugetul cheltuit este la c ...
Ordonanţa ''Trenuleţ'' vine cu taxe suplimentare şi eliminarea unor facilităţi fiscale. Mai mult, efectele catastrofale ale acestor măsuri vor trebui acoperite tot de mediul privat, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor di ...
De ce nepalezii sunt niste oameni in fata cărora ar trebui să ne dăm jos pălăria? Pentru că ei incă mai vor să muncească. Intr-o Romanie in care multi se plang că munca ii deprimă si aleg să demisioneze pentru a face live-uri pe TikTok, alt ...
În Romania stratul de zăpadă in prima zi a anului 2025 nu este unul generos, la atitudini mici acesta lipsind aproape cu desăvarsire. Abia la peste 1.500 de metri se regăseste un strat consistent de zăpadă. Astfel, cel mai gros strat d ...
Taxă de 25% pentru proprietarii de case si apartamente. Incepand de la 1 ianuarie 2025, locuitorii din Bacău se vor lovi de o nouă crestere a costurilor pentru utilităti. Tarifele pentru apă potabilă si canalizare vor creste semnificativ, cu aprox ...
Te confrunti des cu stări de nervozitate si iritare? Iată cateva tehnici de relaxare eficiente pentru a-ti recăpăta echilibrul emotional! Stările de nervozitate apar adesea ca răspuns la stres, oboseală cronică sau situatii care ne supr ...
Pentru prima oară in istoria de 35 de ani a partidului, candidatul PSD ratează calificarea in turul doi al scrutinului prezidential. Marcel Ciolacu a ratat pentru doar cateva mii de voturi sansa de a fi prezent in bătălia finală care va decide pres ...
Romania continuă să se afunde intr-o criză financiară fără precedent, sub guvernarea Ciolacu. Cu o dobandă de peste 7% pentru imprumuturile de pe pietele externe, tara noastră plăteste un pret de trei ori mai mare decat Germania, care se imprum ...
Cine a ajutat la crearea imaginii lui Mos Crăciun in America de Nord? Mitul Coca-Cola este doar o mică parte din poveste. Multe aspecte ale sărbătorii americane de Crăciun au fost importate din Europa si, in special, din Germania. Poate că olande ...
Cod galben de vant - ISU Bucureşti-Ilfov: 82 de copaci căzuţi, 9 elemente de construcţie desprinse şi 69 de autoturisme avariate in Bucureşti ISU Bucureşti-Ilfov anunţă că a intervenit in cazul a 82 de copaci căzuţi si a 9 elemente de con ...
Salvamontiştii şi un echipaj al poliţiei de frontieră a demarat, marţi seara, o acţiune de extragere a trei cetăţeni ucraineni aflaţi in dificultate in Munţii Maramureşului. Ei au solicitat ajutor de urgentă la 112 , spunand ca sunt extenua ...
Premierul desemnat Marcel Ciolacu a declarat luni, in plenul reunit al Parlamentului, că Romania trebuie să-si apere cu mai multă fortă identitatea, valorile si interesele nationale. El a precizat că o primă măsură in acest sens este adoptarea o ...
Cunoscutul om de cultură Andrei Pleşu, eseist, filosof, critic şi istoric de artă, dar si fost ministru al Culturii, a lansat un atac dur la adresa lui Crin Antonescu, al cărui nume este vehiculat ca si candidat la prezintiale din partea PNL si PSD ...
Derby-ul bucurestean dintre Dinamo si Rapid s-a terminat la egalitate, scor 0-0, pe Arena Natională, in etapa a 21-a din SuperLiga. Dinamo – Rapid 0-0, in etapa #21 din SuperLiga Prima ocazie importantă le-a apartinut giulestenilor, in m ...
Practică ancestrală redescoperită in epoca modernă, postul cu apă devine tot mai respectat pentru beneficiile sale asupra trupului si spiritului. Această formă de detoxificare si disciplină propune renuntarea completă la hrană solidă, permita ...
Consilieri ai viitorului preşedinte american Donald Trump le-au transmis oficialilor europeni că el va cere statelor membre NATO să-şi crească bugetele Apărării pană la 5% din PIB, faţă de ţinta actuală de 2%, care nici aceasta nu este atins ...
Lansarea proiectului: ”Capacităti de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu in Comuna Ceplenita, Judetul Iasi”
După aproape trei ani de anchete şi dat declaraţii, ieşeanul Silvian V. se poate bucura in tihnă de sărbătorile hibernale. Prin hotărarea camerei de consiliu a Judecătoriei Iaşi, tocmai s-a oficializat renunţarea la urmărirea penală i ...
Fraţii Andrew şi Tristan Tate au scăpat de procesul in care erau judecaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv joi să restituie dosarul lor la DIICO ...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a făcut un apel joi la partenerii coaliţiei formate după alegerile parlamentare să revină la masa negocierilor, după anunţul liderului social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu. "Eu ii rog pe toţi colegii ...
Profesorul de economie Cristian Păun atrage atenţia asupra faptului că, dacă vor apărea modificări legislative in sensul unirii contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate cu impozitul pe venit, in mod real angajaţii vor plăti taxe mai m ...
Andrei Caramitru revine cu o serie de analize in cascadă prin care vrea să explice pe interesul tuturor ce se intamplă in aceste zile din punct de vedere economic in Romania si cum situatia este puternic afectată de felul in care romanii au ales să ...
Romania are un trist record european: peste 40% dintre copiii săi trăiesc la limita sărăciei. In timp ce aproape jumătate din generatia viitoare se zbate intre lipsuri materiale si excluziune socială, guvernantii isi măresc salariile si beneficia ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a susţinut miercuri că in perspectivă Alianţa va avea dificultăţi in a-şi asigura apărarea colectivă dacă nu alocă mai multe fonduri in bugetele militare, avand in vedere ritmul in care Rusia şi China ...