O mie de boboci încep anul universitar, la Agronomie
Dimensiune font:
Emoţii intense pentru peste 1.000 de tineri aflaţi în primul an de studii la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi. De luni, aceștia încep anul universitar. Lor li se vor alătura alţi 3.000 de studenţi din anii mai mari.
Mulţi dintre tinerii studenți vor lua parte la ceremonia de deschidere a noului an universitar programată în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, cu începere de la ora 11:00. La eveniment vor fi prezente oficialităţi locale, rectori ai universităţilor din Iaşi, directori de colegii agricole, directori ai staţiunilor de cercetare din regiunea Nord-Est şi de la instituţii deconcentrate judeţene, alături de comunitatea academică a Universităţii.
Ceremonia de luni îi va avea în prim-plan pe cei peste 1.000 de tineri aflaţi în primul an de studii.
De remarcat este faptul că, la începutul acestui an universitar, sunt mulţi studenţi străini, la Facultatea de Medicină Veterinară, care provin din Franţa, Grecia, Canada, Israel, Ţările de Jos, Cipru şi Turcia. Alți tineri, din Zambia, Camerun sau Filipine, au ales să studieze la USV Iaşi, în limba română, la domenii precum Ingineria mediului şi Medicină veterinară.
În cadrul festivităţii „Bun venit la deschiderea anului universitar 2025- 2026”, vor fi acordate premii de excelenţă şi burse ocazionale pentru rezultate deosebite obţinute de către studenţi în anul anterior.
Tot în cadrul festivităţii vor fi acordate două premii speciale studenţilor USV Iaşi, care au depus eforturi deosebite în pregătirea profesională.
Acest lucru este posibil datorită donaţiilor făcute prin testament de două personalităţi remarcabile ale învăţământului superior agronomic ieşen.
Astfel, Denisa Alexandra Sandu studentă în anul al III-lea la Facultatea de Agricultură, specializarea Montanologie, va primi premiul prof. univ. dr. Dr. Hc. Constantin Vasilică, în valoare de 1000 euro, iar George Netcă, şef de promoţie -2025, specializarea Agricultură, de la aceeaşi facultate, va primi premiul prof. univ. dr. Petru Magazin, în valoare de 1000 euro.
De asemenea, prin tradiţie, decanii facultăţilor USV Iaşi vor acorda „Premiul Decanului”, în valoare de 1.000 lei, celor mai buni şi implicaţi tineri, care s-au remarcat prin obţinerea unor performanţe deosebite, în anul anterior. Laura RADU
Adauga comentariul tau