Cornel Nistorescu: Un clasic din Socola presei române (CTP)

1_11zon (1)

Dimensiune font:

| 15-09-2025 05:32

Onorînd memoria lui Charlie Kirk, președintele SUA a semnat următoarea Proclamație:

„Ca semn de respect pentru memoria lui Charlie Kirk, în baza autorității conferite mie în calitate de Președinte al Statelor Unite de Constituție și de legile Statelor Unite ale Americii, ordon prin prezenta ca steagul Statelor Unite să fie arborat în bernă la Casa Albă și pe toate clădirile și terenurile publice, la toate posturile militare și stațiile navale, precum și pe toate navele militare ale Guvernului Federal din Districtul Columbia și din Statele Unite și din teritoriile și posesiunile sale până la apusul soarelui, 14 septembrie 2025. De asemenea, dispun ca steagul să fie arborat în bernă pentru aceeași perioadă de timp la toate ambasadele, legațiile, oficiile consulare și alte facilități ale Statelor Unite din străinătate, inclusiv toate facilitățile militare și navele și stațiile navale.

DREPT CARE, semnez prin prezenta, în această zi de 10 septembrie, în anul Domnului 2025 și a 250-a aniversare a independenței SUA" - DONALD J. TRUMP.

Cristian Tudor Popescu, devenit deja un clasic din Socola presei române, cu aceiași neuroni scrîșniți și sfîrîiți ca și băiatul lui Ion Caramitru și ca încă vreo cîțiva abonați pe la televiziuni a luat-o pe urmele extremiștilor și vrea să răstălmăcească nenorocirea.

De fapt, CTP-ul s-a grăbit să bage capul în secvențele tragediei de la Utah Valley University, așa cum a făcut-o și în alte subiecte fierbinți.

Președintele Donald Trump condamnă crima, președinții Barack Obama și Joe Biden au aceeași atitudine față de atentatul criminal. Toată lumea politică americană este îngrozită. În SUA, Congresul a ținut un moment de reculegere, iar lumea întreagă este impresionată de drama unei familii distruse în văzul lumii.

A mai murit un om în numele libertății de exprimare.

Numai în România, într-o intervenție la Cătălin Striblea, C.T. Popescu se întrece pe sine în cruzime și absurditate și zice:

„-Se poate spune că avut acum exact ce a dorit, adică o execuție publică la care s-a întâmplat să participe chiar fiica sa…”

Derapajul țîșnit din straturile subconștiente ale lui CTP este emblematic pentru gîndirea lui sucită. De ani de zile, își conservă identitatea cu execuții verbale nemiloase. Atît! Audiență cu „sînge” și tamponări pentru impact cu orice preț. Omul acesta mușcă mereu dincolo de limitele bunei cuviințe și zburdă pe cîmpiile violenței și ale cruzimilor verbale. Și nu pricepe că, într-o asemenea perioadă dominată de violență, cugetările sale cad nespus de prost și sună mai degrabă a „toleranță” și a provocare la extremism.

Nu înțeleg însă de ce aberația fost tamponată atît de ușor de Cătălin Striblea. Merita mai mult decît o propoziție îngăduitoare: „El nu era condamnat pentru nimic”.

Charlie Kirk a fost un militant conservator foarte apropiat de Donald Trump, împușcat la un eveniment cu mii de oameni, organizat în campusul de la Utah Valley University, în data de 10 septembrie. De față era și familia sa.

CT Popescu este o acritură de la București cu gust și priză mai mult la proletariatul digital și la progresiștii de limbă română, reprezentați politic de USR.

Dacă află și cei de limba engleză nu cred că mai trece de Nădlac, de Curtici și de Episcopia Bihorului!

Cornel Nistorescu

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Cornel Nistorescu:Nicușor cu Bolojan în brațe
11/09/2025 15:14

p style=" font-weight:bold;font-size:20px">După judecători si procurori, după primari si politisti, a venit si rindul profesorilor, la care s-au adăugat destul de discret elevii si studentii. In loc să mai ...

Putin cel bun = Putin cel rău?
09/09/2025 13:25

Dorian BREJA Recunosc, iti trebuie ceva curaj (unii ar spune pornire sinucigasă etc.) pentru a aborda, in Romania de azi, un subiect rezumat in titlul de mai sus. Îmi asum rolul: acum 4 decenii, pentru ...

O putere extra-asumată, o opoziție super-resemnată
08/09/2025 07:35

Dorian OBREJA Candva, in urmă cu mai bine de patru decenii, făcea adevărate furori un serial de televiziune foarte bun, intitulat, mai mult decat grăitor, ”Povestiri cu final neasteptat”. Vrem ...

Cornel Nistorescu:Asumare furioasă
04/09/2025 07:29

Doar mănusile de box au mai lipsit. Inainte să inceapă sirul de asumări, incă se agitau degetele arătătoare intre Ilie Bolojan si Sorin Grindeanu, semn că intre PNL si PSD nu merge nimic si că se duc s ...

Cornel Nistorescu:Bolojan rămîne în picioare
04/09/2025 07:28

Marti a fost ziua lui Ilie Bolojan. După asa-zisele asumări de răspundere de luni seara, el s-a avintat in trei confruntări importante. A doua zi dimineata a explicat „pachetul de măsuri” si a răspuns ...

O arhimilitarizare de nimic bun prevestitoare
02/09/2025 13:59

 Dorian OBREJA O expresie lansată in urmă cu vreun secol si jumătate – „o stafie  bantuie Europa” este, din cand in cand, resuscitată si utilizată. La data mentionată, era vor ...

Putin: niet; Zelenski: nyet; Trump: yet
25/08/2025 08:50

 Dorian OBREJA Zilele de 15 (intalnire Trump-Putin, Alaska) si 18 (Trump, lideri din UE + Zelenski, Casa Albă) august au fost asteptate nu doar cu sufletul la gură, ci si cu, de către cei mai naivi, ma ...

Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire
20/08/2025 08:12

„Ca unul care urăste profetiile jurnalistice si tot campionatul de citire a gesturilor si expresiilor in stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristete si oboseală a celor porniti in asa zisa ...

1 miel blând și 3 licurici mari
19/08/2025 06:23

Dorian OBREJA În 1745, vedea lumina tiparului piesa „Il servitore di due padroni”, apartinand lui Carlo Goldoni, cu premiera un an mai tarziu, jucată de nenumărate ori, pană in zilele noas ...

Trumpilat din Pont și Vladimir de pe front
17/08/2025 18:39

 Dorian OBREJA Vineri, 15 august, Anchorage, Alaska, ora locală 11. Indiferent de orele de pe alte meridiane, in acest moment, ochii si gandurile jumătătii nordice a planetei s-au indreptat către loca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei