Rezultatele cautarii pentru "cer"
Blue Air cere ajutor Guvernului

La o lună de la aprobare, ajutorul de 300 mil. lei promis nu a sosit Compania aeriană romanească Blue Air a transmis, printr-o scrisoare deschisă, că la o lună după aprobarea, de către Guvernul Roman a cadrului normativ (prin OUG 139, pe 19 ...

Iașul rămâne fără concertul din faţa Palatului Culturii

    Aşa cum era de aşteptat, o parte dintre tradiţionale evenimente organizate şi derulate sub egida Sărbătorilor Iaşului nu vor mai avea loc. Primarul Mihai Chirica a mai spus că numărul de targuri va fi diminuat considerabil faţ ...

Fără concerte şi festivaluri la Sărbătorile Iaşiului. Pelerinajul de Sf Parascheva se va desfăşura, dar în condiţii stricte

 Primarul Mihai Chirica a anunţat, sambătă, in cadrul unei conferinţe de presă că anul acesta Sărbătorile Iaşiului nu vor mai avea amploarea din ediţiilor anterioare şi se vor desfăşura fără concerte şi fără Festivalul Vinului, tr ...

 Dorohoiul va avea un punct de eliberare a permiselor de conducere

  Începand cu data de 22 septembrie, la Dorohoi va deveni operational Punctul de lucru secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a permite accesul mai facil al cetă ...

 Suceveanul Ștefan Mandachi se lansează în afaceri imobiliare

După ce a lansat cel mai mare lant de restaurante cu specific grecesc din tară, Spartan, omul de afaceri Stefan Mandachi vrea sa construiască 400 de vile la Suceava, Iasi Cluj, scrie economica.net. „În Cluj si Iasi ne omoară birocratia, ...

 Parlamentul European cere ca Aleksandr Lukasenko să nu mai fie recunoscut drept preşedintele Belarusului

  Liderul Belarusului, Aleksandr Lukasenko, nu ar trebui să mai fie recunoscut drept preşedintele statului incepand cu luna noiembrie, cand ii expiră mandatul. Aceasta este declaraţia pe care Parlamentul European a oferit-o, incurajand Uniunea ...

    Pizza cu marijuana, o nouă afacere în Los Angeles

  Henry Mark, un tanăr  antreprenor, a introdus in Los Angeles prima pizza cu marijuana. Aceasta se cumpără in varianta congelată, iar fiecare client este lăsat să o prepare si să o savureze acasă, scrie foodstory. ...

 Umilință: Fiica primarului din Sîngeorz-Băi, filmată de tată în timp ce-și cerea iertare

  Primarul orasului-statiune Singeorz-Băi, Traian Ogagău, si-a umulit ingrozitor fiica. Pe motiv că Traiana „a devenit obraznică”, el a fortat-o să stea in genunchi, dezbrăcată si cu mainile deasupra capului, apoi a filmat-o ...

 Un pensionar cherchelit a rănit o fată pe trecerea de pietoni, apoi a fugit

  Un bătran de 71 de ani din Targu Neamt a accident o fată pe trecerea de pietoni, apoi a fugit. Accidentul a avut loc pe strada Stefan Cel Mare, din localitate. Ancheta a arătat faptul că in timp ce bărbatul conducea pe directia Centru ...

 Certificat de urbanism pentru Autostrada A7, tronsonul Bacău

Consiliul Judetean Bacău a eliberat certificatul de urbanism pentru segmentul autostrăzii Moldova A7 ce parcurge judetul. Caştigătorul licitatiei pentru Bacău-Pascani, cel de-al patrulea segment din viitoarea şoseaua de mare viteză care va lega C ...

Firma S.C. ALL GREEN S.R.L. din Iași a finalizat proiectul “Cercetare-dezvoltare de materiale compozite inovative nanostructurate, activabile în câmp de radiofrecvență și de microunde, pentru tehnolog

Firma S.C. ALL GREEN S.R.L. din Iasi a finalizat proiectul “Cercetare-dezvoltare de materiale compozite inovative nanostructurate, activabile in camp de radiofrecventă si de microunde, pentru tehnologii reversibile de asamblare cu aplicatii inte ...

Noi stații de transport public și treceri de pietoni pe DN 28

    Primăria Municipiului Iasi si Primăria Comunei Valea Lupului vor amenaja nouă statii pentru transportul public in comun pe DN 28 (DE 58 – DE 583), cu toate dotările aferente, intre Antibiotice SA si Popas Păcurari. Din număru ...

Alexe le cere primarilor PSD să demareze urgent achizițiile de tablete

    Avand in vedere faptul că, prin hotărarea de Guvern adoptată săptămana trecută privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Executivului, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea ...

Concerte ale filarmonicii, spectacol de teatru și Direcția 5, în această săptămână, la Palas

O săptămană muzicală,  presărată cu momente dramaturgice si sportive, te asteaptă la Palas. Directia 5 va sustine un concert inedit, piesa „Comedie cu olteni” iti va fura zambete, spectacolele Filarmonicii te vor surprinde, repre ...

Francezii s-au săturat de democrație: 55% dintre ei vor reintroducerea pedepsei cu moartea

Cel mai mare procent de susţinători, de 85%, s-a inregistrat printre votanţii partidului Adunarea Naţională, de extremă dreapta, condus de Marine Le Pen. Dintre susţinătorii partidului conservator Republicanii, au răspuns afirmativ 71%, scrie ...

O ieşeancă a cerut ordin de protecţie, după ce concubinul i-a sedus fiica

Anca D. şi Florin S. trăiesc in concubinaj de aproape 5 ani, insă, in ultima vreme armonia a dispărut cu totul din menaj, scandalurile şi bătăile ajungand la ordinea zilei. În plangerea depusă la Judecătoria Iaşi, femeia susţine că doa ...

Maricel Popa: Strigător la cer! Peneliștii au transformat fondul de rezevă al țării în pușculița lor electorală!

 Pentru guvernul liberal, Romania se imparte in două: ai lor si restul. În prag de alegeri, Guvernul a aprobat vineri o hotărare privind alocarea unei sume de 1,3 miliarde lei pentru unitătile administrativ-teritoriale ale tării. Mesajul ...

Un hoț a cerut clemenţă, dar s-a ales cu o mărire a pedepsei

La doar 22 de ani, Gabi L. din Flămanzi, judeţul Botoşani, e deja un hoţ rutinat şi cu un palmares de invidiat. Primele furtişaguri i-au fost trecute cu vederea, dar cand deja numărul dosarelor penale a depăşit limitele rezonabilităţii, tană ...

3 zile de reduceri imbatabile la 100 de mașini demonstrative de la 13 brand-uri reprezentate de Casa Auto

  Timp de 3 zile, pe 17-18-19 septembrie 2020, in incinta Mall Auto din sos. Păcurari nr. 177, Iasi, găsesti reduceri imbatabile la 100 de autoturisme demonstrative de la cele 13 brand-uri repr ...

Ministrul Sănătății revine: Avizele epidemiologice se vor cere

Avizele epidemiologice vor fi necesare, la inceputul anului şcolar, doar pentru cei aflaţi la inceputul unui ciclu de invăţămant, afirmă ministrul Sănătătii, Nelu Tătaru, citat de News.ro. De asemenea, vor avea nevoie de adeverinte medicale si ...

Accidentul ministrului Bode - Procurorul militar rupe tăcerea şi dezvăluie inclusiv numele angajatului SPP care era la volan/ VIDEO

George Nica, procuror militar de la Parchetul de pe langă Tribunalul Militar Bucureşti, dezvăluie, la "Marius Tucă Show", numele şoferului de la SPP care conducerea maşina ministrului Lucian Bode. Procurorul militar George Nica susţine ...

Antena 3: Bătaie cruntă între simpatizanți PMP și PNL în Cernica

Sustinători ai primarului PNL din Cernica si simpatizanti ai PMP s-au bătut in campanie si au folosit inclusiv arme albe, scrie Antena 3. Potrivit sursei citate, a fost nevoie de interventia a 7 echipaje de politie pentru a stinge conflictul apărut i ...

Streinu Cercel: 21 de copii cu COVID-19 sunt internați la ATI la Institutul Matei Balș / Într-un timp nu foarte îndepărtat, toate spitalele din România vor fi spitale COVID

Pandemia de coronavirus se va termina in 2023, iar "intr-un timp nu foarte indepărtat" toate spitalele din Romania vor deveni spitale COVID, estimează managerul Institutului "Matei Bals" din Capitală, Adrian Streinu Cercel. El spu ...

Piaţa imobiliară îşi revine, după prăbuşirea din ultimele luni - Topul oraşelor în care a crescut cererea

„După un inceput de an promitător, cu o crestere accelerată in primul trimestru de 11% la nivel de dinamică a cererilor fată de aceeasi perioadă a anului precedent, incertitudinea din piată, precum si restrictiile impuse de autorităti au d ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei