Secretarul de stat in Ministerul Energiei George Lazăr a fost trimis in judecată de DNA după ce, in calitate de preşedinte al PNL Neamţ, şi-ar fi folosit influenţa asupra directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva pentru ...
Poliţiştii şi procurorii au făcut luni o percheziţie la biroul şi la domiciliul avocatei Gianina Poroşnicu din Iaşi, intr-un dosar care vizează comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Anchetatorii o acuză pe avocata din Iaşi că o ...
* de la inceputul anului, pe rolurile instanţelor ieşene au fost inregistrate 19.049 dosare penale * s-au pronunţat 1.733 sentinţe, in 555 cazuri e vorba de condamnări * doar cinci inculpaţi au fost achitaţi, iar alţii nouă aşteaptă cu suflet ...
Directorul Bibliotecii Naţionale a Romaniei, Adrian Cioroianu, este suspect in dosarul plangerii făcute de Emilia Şercan privind divulgarea subiectului investigaţiei pentru care jurnalista ceruse in februarie, la BNaR, să consulte teza de doctorat ...
Procurorii DNA au luat urma „consultanţei” oferită de Florian Coldea şi Dumitru Cocoru, in dosarul in care fostul prim-adjunct SRI, fostul şef al Direcţiei Juridice a SRI – Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afa ...
Dorian Popa a fost trimis in judecată de procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Cornetu, după ce, in octombrie anul trecut, a fost prins de politistii rutieri cand conducea sub influenta drogurilor. Dorian Popa, primul mesaj după scandalu ...
Procurorii Parchetului General au cerut documente inclusiv de la OMV Petrom intr-un dosar de evaziune fiscală in care in urmă cu o săptămană au fost făcute perchezitii in Bucuresti si Ploiesti, la sediul social si la punctele de lucru ale J. Chris ...
Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţe ...
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsirea infractiunilor de trafic de droguri de ...
Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoară, sotul artistei, principalul suspect, v ...
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 aprilie 2024, decretele de numire in functie a judecătorilor si procurorilor care au promovat concursul de admitere in magistratură, prin intermediul Institutului National al Magistr ...
Ultima oră! Procurorii cer retinerea lui Dan Ilie Morega Procurorii Judecăriei Sectorului 1 cer, dupoă ultimele evenimente in care a fost implicat fostul baron de Gorj, Dan ilie Morega, retinerea acestuia si revocarea controlului judiciar. Luna ace ...
Un băiat de 16 ani din Vaslui a fost retinut de poliţişti şi apoi pus sub control judiciar după ce şi-a şantajat şi ameninţat un coleg in curtea scolii. Elevul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi port sau folosire fă ...
Procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Iasi au contestat decizia prin care Cristian Dobre, fiul lui Traian Dobre a fost lăsat in libertate desi in urmă cu două luni a bătut un bărbat si o femeie iar recent a distrus masina unei alte iesen ...
Patru persoane sunt cercetate de poliţiştii din Iaşi pentru trafic de minori şi complicitate la trafic de minori, acestea fiind acuzate că au recrutat două tinere de 17 ani şi le-au obligat să se prostitueze. “Poliţiştii Brigăzii ...
Doi adolescenti, de 16 si 17 ani, au băgat spaima in locuitorii din Barlad si din Iana, o comună din judetul Vaslui. Mai multe persoane, inclusiv minori, au fost lovite si amenintate, dar Parchetul nu consideră că ei prezintă suficient pericol publ ...
Primarul PSD din Botosani a fost turnat la DNA de sotul amantei sale, pe care Cosmin Ionut Andrei a angajat-o, printr-un concurs trucat, la un serviciu din cadrul primăriei. Sotul femeii este sofer de TIR. Acesta a descoperit hartiile cu subiect ...
Iulian Dumitrescu ar urma să fie adus la sediul central al DNA pentru audieri după efectuarea perchezitiilor domiciliare, au precizat sursele citate. Perchezitia vizează si resedinta din cartierul de lux Stejarii din nordul Capitalei, in care Dumitre ...
La solicitarea Parchetului European (EPPO) s-au făcut mai multe descinderi in mai multe locaţii din Iaşi, Vaslui şi Bucureşti. Măsuri de investigaţie au fost efectuate şi in Belgia, Bulgaria, Italia, Lituania şi Spania, precum şi in Republica ...
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă, duminică seară, că procurorii au clasat a 12-a plangere pe care PNL şi PNL au făcut-o impotriva sa, dar precizează că se aşteaptă la alte dosare. ”E disperare mare că vin alegerile şi trebui ...
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, a afirmat că ancheta procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) nu vizează primăria, iar anchetatorii nu au efectuat nicio percheziţie la sediul instituţiei. „Nu a ...
Intr-un trecut nu foarte indepărtat, cand presedintele Băsescu a luat decizia indrăzneată de a ignora avizul negativ al Sectiei pentru procurori a CSM si a numit-o pe Laura Codruta Kovesi, a deschis, fără să vrea, cutia Pandorei in politicile de ...
Mai multe percheziţii au loc joi dimineaţă, in judeţele in Mureş, Iaşi şi Galaţi, intr-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la peste 150.000 de lei, informează News.ro. ”In această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de ...
Cornel Dinicu si cei doi patroni ai firmei care detine oficial pensiunea Ferma Dacilor - unde sapte oameni au murit intr-un incendiu puternic - au fost retinuti pentru 24 de ore de către procurori. Parchetul a mai anuntat că sursa probabilă a i ...
Răsturnare de situatie! Maşina furată in care se afla Marius Budăi a fost recuperată de colegul său deputat: Ce au decis procurorii Dan Şlincu, deputat PSD, şi-a recuperat maşina Audi A6, sechestrată de politistii de frontieră din Sculeni, c ...