În luna noiembrie 2020, caştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.565 lei, cu 113 lei (+2,1%) mai mare decat in luna octombrie 2020. Caştigul salarial mediu nominal net a fost 3.411 lei, in creştere faţă de luna precedentă cu 68 lei (+2 ...
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat in plată a fost majorat miercuri la valoarea de 2.300 de lei pe lună, prin Hotărare de Guvern, potrivit unui comunicat citate de AGERPRES de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). " ...
Toţi salariaţii Prefecturii Botoşani, cu excepţia şefilor instituţiei, beneficiază de un supliment financiar pentru implicarea in activităţi legate de pandemia de COVID-19. Potrivit prefectului Dan Nechifor, sporul se ridică la 30% din sala ...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că măsura ingheţării salariilor i se pare una justă, că trebuie să fim foarte conştienţi că economia a suferit şi că nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare in 2021 inainte de ieşire ...
Sanitas organizează marti proteste in totată tara. Sindicalistii ce cresteri de salarii si au anuntat că vor picheta prefecturile din fiecare judet. Sanitas organizează proteste in totată tara. Mai multe sindicate vor initia miscă ...
Snoop Dogg este versatil. S-a postat pe Instagram ascultand muzică, dar nu traditionalul rap cu care ne-a obisnuit, ci o manea a lui Florin Salam. Romanii au dat buzna la comentarii. ”Putem confirma că este roman de-al nostru”, ”Sno ...
În Romania, unul din patru muncitori este nevoit să trăiască din salariul minim pe economie. Multi dintre ei castigă mai mult decat atat, dar preferă să raporteze la stat suma minimă pentru a plăti impozit mai mic. Evaziunea fiscală di ...
Restaurantul din Palatul Parlamentului bate la preturi cu siguranta orice cantina studenteasca din Romania, in conditiile in care un mic dejun costa 7 lei, o ciorba sub 5 lei iar o ceafa de porc la gratar mai putin de 6 lei. Un produs din meniu ...
Joi, 7 ianuarie 2021, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii „George Enescu”, condus de dirijorul italian David Crescenzi, va fi transmis live, de la ora 19.00, din Sala Mare a Ateneului Roman, pe canalele online ale institutiei. Din progr ...
Economia Spaniei se va contracta probabil cu peste 10% anul acesta, ca o consecinţă a pandemiei de COVID-19 şi a restricţiilor impuse pentru a stopa răspandirea acestuia, a afirmat premierul Pedro Sanchez, transmite Reuters. “Suntem acum cu ...
Premierul Romaniei, Florin Citu, a anuntat miercuri, 30 decembrie, după sedinta de Guvern, faptul că salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv cel care ocupă funcţii de demnit ...
Ordonanta care prevede masuri fiscal-bugetare pentru anul 2021, adoptata in ultima sedinta de Guvern, a fost publicata, joi seara, in Monitorul Oficial. Printre altele, actul normativ plafoneaza salariile, indemnizatiile si sporurile angajatilor din sec ...
Guvernul Florin Citu intentionează să inghete si salariul minim brut pentru personalul incadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime in muncă de cel puţin un an in domeniul studiilor superioare, potrivit Hotăr ...
Salariile bugetarilor vor fi inghetate la nivelul decembrie 2020, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat luni, 28 decembrie, pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. Documentul mai prevede continuarea acordării voucherelor de vaca ...
Una dintre cele mai mari confederatii sindicale, Cartel Alfa, sustine că 41 de lei in plus la salariul minim, cat a anuntat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măsti si alte elemente de protectie individuală, astfel c ...
Salariile bugetarilor, precum si nivelul sporurilor vor fi inghetate la nivelul acestui an, conform unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP). Acesta mai prevede continuarea acordării voucherelor de vacantă in cuantum de 1 ...
Guvernul are in vedere creşterea salariului minim brut pe ţară garantat in plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Premierul Florin Ciţu ...
Metoda de calcul pentru stabilirea creşterii salariului minim pentru anul viitor se modifică, astfel că salariul minim va creşte cel puţin raportat la rata inflaţiei, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, intr ...
Salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensămantul din 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform legii. Ordonanta de Urgentă nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea ...
Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a făcut precizări in ceea ce priveşte salariul minim pe economie in 2021, pentru care viitorul premier ar urma să-si asume o decizie politică. Presedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Dumitru Costin a subli ...
IT-iştii au revenit in fruntea clasamentului in ceea ce priveste castigul net pe luna octombrie 2020, cu un venit net de 7.700 de lei. Deşi sunt din nou pe primul loc in top, salariile angajaţilor din IT nu au crescut faţă de luna trecută, ...
Asa cum reiese din articolul stiintific publicat de oamenii de stiintă germani de la Insitutul de virusologie moleculară ce apartine Ulm Medical Center pe portalul bioRxiv, descoperirea este cu adevărat colosală. Cercetătorii au identificat un prod ...
Salariile presedintelui, premierului si parlamentarilor ar putea creste in 2021, dacă Guvernul Romaniei nu va stabili prin Ordonantă de Urgentă inghetarea indemnizatiilor demnitarilor. Klaus Iohannis si viitorul premier si parlamentarii ar urma să i ...
Dan Petrescu dă lovitura carierei şi semnează pe un salariu uriaş cu un club de mare tradiţie. Antrenorul transferă doi jucători de la CFR Cluj Deşi Mihai Rotaru speră să dea lovitura şi să-l aducă pe Dan Petrescu pe banca tehnică a olten ...
Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Neamt au finalizat cercetările in patru cauze penale, instrumentate cu sprijinul politistilor anticoruptie ai Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Neamt, intocmind rech ...