Un rapper care a participat la o petrecere a celebritătilor doar cu o sosetă pentru a-si ascunde modestia a fost inchis pentru 15 zile. Sponsorii unora dintre cei mai cunoscuti artisti din Rusia au rupt contractele lor, iar presedintele Vladimir Putin ...
Dragoş Adrian Iorga, director in cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost trimis in judecată de DNA intr-un dosar in care este acuzat că lua mită de la subordonaţi, sub forma unei taxe din salariu. Potrivit unui comunica ...
Coruptia in Romania, un flagel persistent, este omniprezentă in institutiile publice – primării, scoli, spitale – unde mita a devenit o practică aproape normalizată. Primul aspect care merită subliniat este complicitatea cetătenilor, fie prin ...
Opt poliţişti au fost răniţi şi 38 de persoane arestate in timpul şi după un protest al opoziţiei impotriva rezultatului alegerilor, a anunţat luni poliţia din Serbia, relatează Reuters. Protest la Belgrad. Manifestantii antiguvernam ...
In perioada sărbătorilor, masa festivă aduce pe farfurii delicii traditionale, printre care se regăsesc carnatii, caltabosii si alte produse afumate. Cu toate acestea, specialistii avertizează asupra riscurilor asupra sănătătii asociate consumu ...
Capacităti de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu comuna Scobinti Cod proiect 161430
FINALIZARE PROIECT Cresterea mobilitătii urbane si reducerea emisiilor de GES in orasul Gura Humorului, prin introducerea transportului public local de călători si crearea infrastructurii necesare pentru operare, crearea infrastructurii velo s ...
Finalizare proiect Refacerea capacitătii de rezilientă a SC ALL SMILE SRL
RESTAURARE, CONSOLIDARE, AMENAJARE SI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC A MONUMENTELOR ISTORICE DIN ANSAMBLUL BĂRBOI IASI, BISERICA CU HRAMUL SF. APOSTOLI PETRU SI PAVEL, TURNUL DE INTRARE, AMENAJAREA INCINTEI”, cod SMIS 116777
În ultimul deceniu, ridesharing-ul si serviciile de transport la cerere, precum Uber, Bolt si alte aplicatii locale, au transformat modul in care ne deplasăm in orasele din Romania. Aceste servicii oferă o alternativă flexibilă si accesi ...
Dacă vrei să incepi o afacere profitabilă in domeniul agriculturii cu o investitie minimă sau doar vrei să mănanci mai sănătos, te-ai gandit la cultivarea microplantelor? Ce sunt microplantele Microplantele sunt plantele in prima etapă de de ...
RESTAURARE, CONSOLIDARE, AMENAJARE SI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC A MONUMENTELOR ISTORICE DIN ANSAMBLUL BĂRBOI IASI, BISERICA CU HRAMUL SF. APOSTOLI PETRU SI PAVEL, TURNUL DE INTRARE, AMENAJAREA INCINTEI”, cod SMIS 116777
Procurorii Parchetului de pe langă Curtea de Apel Targu Mureş au pus in mişcare acţiunea penală faţă de patronul firmei care realiza lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului liceului din Odorheiu Secuiesc al cărui perete ...
Legislatia rutieră spune cine are obligatia de a ceda trecerea atunci cand doi soferi se deplasează pe un drum cu trei benzi in aceeasi directie, insă putini sunt constienti de această regulă. Odată cu extinderea infrastructurii rutiere, au fost ...
RESTAURARE, CONSOLIDARE, AMENAJARE SI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC A MONUMENTELOR ISTORICE DIN ANSAMBLUL BĂRBOI IASI, BISERICA CU HRAMUL SF. APOSTOLI PETRU SI PAVEL, TURNUL DE INTRARE, AMENAJAREA INCINTEI”, cod SMIS 116777
Legislatia rutieră spune cine are obligatia de a ceda trecerea atunci cand doi soferi se deplasează pe un drum cu trei benzi in aceeasi directie, insă putini sunt constienti de această regulă. Odată cu extinderea infrastructurii rutiere, au fost ...
COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul ”Reabilitarea infrastructurii de transport in regiunea transfrontalieră Ungheni-Iasi, in vederea fluidizării traficului către punctul de trecere a frontierei Sculeni/ RETRANS”, cod 1HARD/3.1/22
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi, intr-o conferinţă de presă, la Kiev, că armata ucraineană a cerut mobilizarea a 450.000-500.000 de persoane suplimentare şi că nu a luat o decizie definitivă in acest sens, relatează ...
Tribunalul Constanţa a decis ca Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri, să rămană in arest preventiv. Decizia instanţei este definitivă. Tribunalul Constanţa a hotărat, marţi, să respingă ca nefondată c ...
Turcia şi companiile din această ţară au economisit in 2023 aproximativ două miliarde de dolari la facturile de energie majorand importurile de produse petroliere şi de petrol rusesc vandut la preţ redus, arată calculele Reuters pe baza datelor ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va mai avea in coordonare in jur de 30 de structuri după reorganizare, de la 54 cate sunt in prezent, a anunţat, luni, ministrul de resort, Sorin Grindeanu, după dezbaterile pe proiectul bugetului MTI af ...
Revolutia tehnologică din domeniul agriculturii reprezintă un pas major către eficientizarea si sustenabilitatea acestei industrii vitale. În acest reportaj, explorăm modul in care tehnologiile emergente, precum inteligenta artificială (AI), ...
Practic, capacitatea de procesare la intrarea in tară ar putea să ajungă la 500 de tiruri in 24h la intrare si 500 la iesire Sambătă, la Siret, a avut loc reuniunea de inchidere a proiectului „Modernizarea biroului vamal de frontieră Siret, ...
Cand vine vorba de mancare, rar se găsesc doi nutriţionişti care să fie de acord cu ingredinetele din aceeaşi farfurie. Toţi insă recomandă cumpătare, indiferent de produse, mai ales că sărbătoriel la romani inseamnă,"pomana porcului" „P ...
Ateneul National din Iasi anuntă cu bucurie concertele extraordinare „Trei Tenori Ieseni de Crăciun” dedicate Sărbătorilor de iarnă. Evenimentele ce vor avea loc pe 14, 15 si 16 decembrie de la ora 19.00 la sala Unirii – Cinema Vi ...