Ministrul Transporturilor anunță că s-a găsit un dezastru la Metrorex: zeci de defecțiuni, siguranță asigurată cu oameni neautorizati, lucrători de la etajul 9 primesc spor de subteran
Dimensiune font:
Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a identificat foarte multe probleme la metroul din București, consemnând, printre altele, 49 de defecţiuni tehnice doar în luna iulie 2025, precum şi activităţi de siguranţa circulaţiei realizate cu personal neautorizat.
Aceste probleme sunt prezentate de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, într-o postare pe Facebook, în ziua de 27 august 2025.
„Siguranţa pasagerilor din metrou este prioritară! Aşa cum am promis, vă ţin la curent cu situaţia de la Metrorex. Multe dintre sesizările pe care le-am primit s-au confirmat. În urma controlului, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a identificat o serie de deficienţe: 49 de defecţiuni tehnice doar în luna iulie; trenuri în circulaţie cu mai puţini însoţitori decât prevede contractul; personal neautorizat implicat în activităţi ce ţin de siguranţa circulaţiei; abateri grave în procesul de instruire a angajaţilor. Au fost aplicate sancţiuni şi s-au impus măsuri clare, cu termene ferme”, a anunţat ministrul Transporturilor.
Pe de altă parte, ministrul i-a invitat pe acei angajaţi ai Metrorex care lucrează în birourile de la etajul 9 să renunţe la sporurile de subteran, pe care le primesc în calitate de lucrători la metrou.
"Dumneavoastră, cei care lucrați la suprafaţă şi încasaţi acest spor în mod imoral, puteţi să vă mutaţi în subteran, unde să vă bucuraţi de el în mod justificat", propune ministrul Transporturilor.
Adauga comentariul tau