La 27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. Intrarea în Primul Război Mondial - Nașterea României Mari

Pe 27 august 1916 România intra în Primul Război Mondial de partea Antantei prin declarația de război făcută Imperiului Austro-Ungar asupritor de români în Transilvania românească.

In noaptea de 27-28 august, Armata Română trece Carpații în Transilvania, punând stăpânire pe trecătorile Carpaților și angajând lupte la Timișul de Jos, la sud de Sibiu și în apropiere de Orșova.

Intrarea României în război a fost primită cu entuziasm de întreaga populație. Primele zile de operații, desfășurate în Transilvania, au fost încununate de succes, trupele române avansând pe întregul arc al munților Carpați. Aliații Austro-Ungariei au intervenit imediat în ajutorul acesteia și au declarat război României: Germania la 29 august 1916, Turcia la 30 august, iar Bulgaria la 31 august 1916. România era situată astfel între două fronturi de luptă.

Rapid, inamicul, care a reușit să-și mobilizeze forțe importante aduse de pe toate fronturile, a ripostat. Armata germano-bulgară, comandată de generalul german August von Mackensen, masată deja la frontieră, a atacat Turtucaia, un important cap de pod al apărării române din Cadrilater. Greșelile de comandament, cât și lipsa de comunicare dintre comandamentele român și rus în zonă a condus, în cele din urmă, la cucerirea, de către trupele bulgaro-germane, a capului de pod de la Turtucaia. Înfrîngerea de la Turtucaia, la 5 septembrie 1916, unde armata română a suferit mari pierderi în oameni și material de război, fiind capturați 28.000 de prizonieri, a fost urmată de declanșarea unei contraofensive a trupelor germano – austro-ungare în Transilvania și a unei ofensive bulgare în Dobrogea, amintelte MApN.

Armatele 1, 2 și de Nord române au fost angajate în bătălii care s-au succedat cu repeziciune. În septembrie au avut loc în Transilvania lupte înverșunate la Sibiu și Petroșani, trupele române fiind nevoite să se retragă pe linia Carpaților, iar în Dobrogea luptele de apărare s-au desfășurat pe linia Rasova-Cobadin-Topraisar-Tuzla. La 5 octombrie 1916, sub comanda generalului Alexandru Averescu, trupe române au forțat Dunărea la Flămânda și au încercat să anihileze trupele inamice din Dobrogea însă, din cauza ofensivei generalizate a trupelor germano – austro-ungare declanșată în Transilvania, s-a renunțat. În decursul lunilor octombrie și noiembrie au avut loc lupte înverșunate la Brașov, Oituz, Predeal, Dragoslavele, pe văile Oltului și Topologului, la Târgu Jiu. Inamicul a reușit să pătrundă în Câmpia Olteniei și, la sfârșitul lunii noiembrie. să pătrundă în Câmpia Munteniei. Pe de altă parte, din sud, pe la Zimnicea, germano-bulgaro-turcii au forțat Dunărea, obligând trupele române să se retragă pentru apărarea Capitalei. În același timp, inamicul a ocupat Constanța.

Pentru că trupele germane, austro-ungare, bulgare și turce acționau concentric urmărind cucerirea capitalei României, Bucureștiul, Marele Cartier General român a ripostat. Între 29 noiembrie și 3 decembrie 1916 s-a desfășurat bătălia de pe Neajlov-Argeș, cea mai mare operațiune militară de pe frontul românesc în acel an. După un succes ințial, armata română a fost nevoită să se retragă. Bucureștiul a fost ocupat la 6 decembrie 1916. Armata română s-a retras spre Moldova, purtând bătălii la Râmnicu Sărat, Cașin, Valea Șușiței, Valea Putnei. Dobrogea a fost, de asemenea, evacuată. La începutul anului 1917 frontul s-a stabilizat, cu ajutorul armatei ruse, pe Carpați și linia Siretului.

Eșecul armatei române în campania din 1916 a fost determinat de lungimea frontului, de lipsa înzestrării tehnice, de neîndeplinirea de către Aliați a condițiilor stabilite inițial, dar și de lipsa de decizie a unor ofițeri în momentele cheie ale luptelor. Pierderile în oameni și material de război au fost deosebit de severe. În urma campaniei din 1916, armata română a pierdut în jur de 250.000 militari, dintre care peste 100.000 de morți și dispăruți, 50.000 de răniți, iar 100.000 prizonieri.

După încheierea campaniei din anul 1916, guvernul român s-a străduit să reactualizeze angajamentele luate de aliați față de țara noastră, să convingă asupra importanței pe care o prezenta teatrul de război din România. O misiune militară franceză, comandată de generalul Henry Mathias Berthelot, sosită în România încă din octombrie 1916, la cererea guvernului român, a contribuit la reorganizarea și pregătirea armatei în prima jumătate a anului 1917.

În luna iulie 1917, situația militară pe diversele fronturi ajunsese critică pentru Antantă. Trecând la contraofensivă, Puterile Centrale au înfrânt trupele ruse și urmăreau scoaterea din luptă a trupelor româno-ruse din Moldova și ieșirea României din război. Rezistența eroică a militarilor români la Mărășești a spulberat însă intențiile adversarilor.

Armata română, reorganizată și reechipată modern, a fost angajată în vara anului 1917 de Marele Cartier General român în bătălii de răsunet în istoria românilor.

Devansând intențiile adversarului, Armata a 2-a, comandată de generalul Alexandru Averescu, a fost angajată, între 24 iulie și 1 august 1917, în ofensiva de la Mărăști, încheiată din cauza situației de pe frontul oriental. Victoria trupelor române a fost plătită cu prețul a 1.469 morți și 3.052 răniți.

Din acest motiv, armata germană și-a schimbat direcția de ofensivă, proiectată inițial să se desfășoare între Siret și Prut. Moldova urma să fie atacată prin Bucovina și valea inferioară a Siretului. Ofensiva forțelor germane s-a declanșat pe direcția localității Mărășești, în zona de apărare a Armatei 1 române. Luptele au început în dimineața zilei de 6 august și, timp de 14 zile, armata română a fost în permanentă încleștare cu inamicul. Bătălia de apărare de la Mărășești s-a terminat la 19 august cu o strălucită victorie a armatei române, inamicul nereușind, în afara unor mici câștiguri teritoriale, să-și pună în aplicare planurile. La Mărășești armata română a pierdut 610 ofițeri și 26.800 soldați.

În același timp cu bătălia de la Mărășești, trupele germano – austro-ungare ale Grupului generalui Gerok au atacat, la 8 august 1917, în zona trecătorii Oituz, încercând să străpungă apărarea Armatei a 2-a române și să pătrundă în spatele Armatelor 1 și a 2-a. Rezistența trupelor române a fost admirabilă, inamicul nereușind să rupă frontul. Pierderile românești în bătălia de la Oituz s-au soldat cu 1.800 de morți, 5.850 de răniți și 5.700 de dispăruți.

Dezmembrarea armatei ruse ca urmare a revoluției bolșevice din februarie 1917 și, mai apoi, a insurecției bolșevice din 7 noiembrie 1917 a determinat guvernul de la Petrograd să ceară încheierea unui armistițiu, semnat la Brest-Litovsk, la 5 decembrie 1917. În această situație, România a încheiat pe 9 decembrie 1917, la Focșani, un armistițiu cu Puterile Centrale. Ulterior, deoarece la 3 martie 1918 Rusia a semnat pacea cu Puterile Centrale, România a fost obligată să ducă tratative de pace cu acestea, încheiate cu pacea de la București, din 7 mai 1918. Pacea, care avea prevederi înrobitoare, nu a fost ratificată de regele Ferdinand I.

Profitând de prezența pe malul sudic al Dunării din corpul expediționar aliat, comandat de generalul Franchet d’Ésperey, armata română a fost remobilizată la 9 noiembrie 1918 și a reînceput acțiunile militare împotriva Puterilor Centrale

După armistițiul de la Compiègne, din 11 noiembrie 1918, Primul Război Mondial a luat sfârșit. Ulterior, la Congresul de Pace de la Paris s-a confirmat constituirea României Mari.

Cinstindu-ne înaintașii, făcând cunoscute faptele și jertfa lor în slujba patriei, ne respectăm actele istorice și pe făptuitorii lor. Datoria noastră, a urmașilor celor ce-au murit pentru țară, este să desfășurăm în perioada imediat următoare – asemenea celorlalte state participante la conflict – activități menite să păstreze vie memoria eroilor români, implicându-ne cu maximă seriozitate și profund interes în demersul nobil de comemorare globală a victimelor primei conflagrații mondiale.

În contextul internațional actual, acela al unei politici de mondializare, trebuie să ne recomandăm ca fiind români prin istoria și eroii istoriei noastre, deoarece istoria este cea care ne individualizează și ne modelează conștiința identitară: „Neamul devine etern prin cultul eroilor." (Nicolae Iorga).

Tudor Matei activenews.ro