RĂZBUNAREA SISTEMULUI: Călin Georgescu, amenințat că va fi inculpat de Parchet după ce a ajutat sinistrații din Broșteni. Anca Alexandrescu: Sunt disperați!
Dimensiune font:
Liderul suveraniștilor, Călin Georgescu, va fi audiat luni la Parchetul General, în cadrul anchetei deschise în dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra, potrivit informațiilor Realitatea Plus citate și de alte surse media. Realitatea Plus a anunțat, sâmbătă, citând surse juridice, că Georgescu ar urma să fie chemat la Parchetul General pentru a i se transmite schimbarea încadrării sale juridice din suspect în inculpat. Membrii AUR sunt alături de candidatul interzis de sistem și vor merge luni să-l susțină. Anca Alexandrescu afirmă că Sistemul a devenit atât de previzibil, încât este penibil, iar astfel de acțiuni trădează disperarea.
Este vorba de făcătura ordinară cu "mercenarii legionari" care ar fi urmat să "submineze ordinea constituțională" după adevărata lovitură de stat constituțională dată de CCR și Sistemul securist-soroșist.
Pe 1 august 2025, în plin moment de rușine pentru Sistem, în timp ce Călin Georgescu se afla printre sinistrații din Broșteni, unde trebuiau să se afle autoritățile și oficialii Regimului Dan - Bolojan, procurorul de caz din Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte s-a gândit brusc să audieze 18 inculpați din gruparea condusă de Potra, fostul ofițer al Legiunii Franceze, cetățean român și francez (nota bene), acum dispărut.
Acestia sunt acuzați de tentativă la acțiuni contra ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și instigare publică.
Din cei 18 inculpați audiați, 3 sunt arestați preventiv, 11 sunt sub arest la domiciliu, iar 4 au control judiciar. Procurorii continuă ancheta pentru a limita orice risc de destabilizare publică.
Anca Alexandrescu: Văd disperarea Sistemului
Jurnalista Realitatea Plus Anca Alexandrescu a afirmat despre noua acțiune de persecuție politică a lui Călin Georgescu, următoatele: "Mă așteptam să se întâmple. Ce a deranjat? A deranjat valul de simpatie pentru suveraniști, în timp ce tăcerea celor de la putere a revoltat România. Ați văzut că președintele nu a catadicsit, a spus că dacă este nevoie, se duce. Bolojan nici atât nu s-a obosit, s-a dus ministra Mediului, cu lavalieră, ca să se filmeze și să pună pe Facebook, pe TikTok, și nu cumva să-și murdărească pantofiorii.
Asta îi deranjează: că s-a dus Călin Georgescu în mijlocul oamenilor, în cizme, și a pus mâna pe lopată să-i ajute.
Vad disperarea Sistemului inclusiv pe rețelele de socializare, unde au fost inventate tot felul de lucruri. Inclusiv la un post de televiziune au făcut niște montaje cu un fotograf care lucrează pentru un trust de presă și care părea că-l ceartă pe Călin Georgescu — niște mizerii inimaginabile.
Asta arată, de fapt, disperarea lor, pentru că valul suveranist crește tot mai mult, că oamenii sunt în continuare nemulțumiți — pe de o parte de tăierile și deciziile nefavorabile lor care se iau, iar pe de altă parte că statul român nu apără interesele cetățenilor români, ci pe cele ale grupurilor de interese," a comentat Anca Alexandrescu..
Redactia activenews.ro
Adauga comentariul tau