Minunea celor Șapte Tineri din Efes, sărbătoare în toată lumea creștină

* pe 4 august, creștinii ortodocși îi cinstesc pe Sfinții Șapte Tineri din Efes * povestea lor uluitoare, transmisă și în tradiția islamică, a devenit simbol viu al învierii și al speranței în toate credințele 

Într-o lume care își schimbă reperele de la o zi la alta, există povești ce străpung timpul și dogma, oprindu-ne în loc. Una dintre ele revine în fiecare an pe 4 august: cinstirea Sfinților Șapte Tineri din Efes — Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan și Constantin. O sărbătoare a credinței care străbate granițele ortodoxiei și ajunge până în inima Islamului.

În secolul al III-lea, când persecuțiile creștine atingeau apogeul sub împăratul Deciu, șapte tineri din familii nobile, slujitori în armata imperială, au ales să nu-și trădeze credința. Au refuzat să aducă jertfe idolilor și au preferat să se retragă într-o peșteră pentru rugăciune și post, în așteptarea morții. Ce a urmat a fost mai mult decât o minune – a fost o demonstrație divină împotriva fricii, a compromisului și a morții.

Deciu, furios că acești tineri cutezau să sfideze porunca imperială, a ordonat ca peștera lor să fie pecetluită cu pietre, lăsându-i să moară înăuntru. Dar Dumnezeu a răspuns nu cu moarte, ci cu somn. Somnul miraculos care a durat 200 de ani.

Sub domnia împăratului Teodosie cel Tânăr, o erezie tulbura Biserica: unii negau învierea morților. Iar Dumnezeu a oferit un semn răsunător. Proprietarul terenului unde se afla peștera a vrut să construiască un staul și a dărâmat intrarea. Cei șapte s-au trezit, neatinși, ca și cum adormiseră cu o seară înainte. În oraș, Iamvlih a fost întâmpinat cu suspiciune când a plătit pâinea cu monede din alt timp. Minunea a fost recunoscută oficial. Împăratul însuși a venit la Efes și a vărsat lacrimi la picioarele lor. După ce și-au încheiat mărturisirea, cei șapte s-au așezat din nou în somn – de data aceasta, veșnic.

Un simbol viu al Învierii, dincolo de religii

Cei Șapte Adormiți din Efes nu sunt pomeniți doar în calendarul ortodox. Povestea lor se regăsește și în tradiția islamică, în Surah Al-Kahf (Peștera) din Coran. Tinerii care fug de prigoană și sunt adormiți de Dumnezeu devin, astfel, punte între cele două religii, într-o mărturie comună a speranței, a credinței și a vieții de dincolo.

Această sărbătoare a rezistenței spirituale vine într-o lume obosită de compromisuri și compromisată de frică. Ea ne aduce aminte că fidelitatea față de adevăr nu moare, ci doar adoarme, iar Dumnezeu o trezește la vremea cuvenită.

De ce e importantă această zi azi

Nu este doar o sărbătoare cu parfum de legendă. Este o lecție, o provocare. Pilda lor nu aparține exclusiv creștinilor. Ea este cinstire, pod și lumină și pentru cei din Islam, dar și pentru toți cei care mai au curajul să creadă că moartea nu are ultimul cuvânt. Cultul lor este atestat în vechile calendare bizantine, în Biserica Romană, în tradiția siriacă și coptă, dar și în bisericile răsăritene, unde peștera celor Adormiți a devenit loc de pelerinaj și rugăciune pentru generații întregi.

Clara DIMA