Cine este mama lui David Popovici
Dimensiune font:
Cine este mama lui David Popovici
Mama lui David Popovici nu lipsește de la evenimentele la care tânărul ia parte încă de la vârsta de 4 ani. Cu toate acestea, puțini oameni știu cum se numește și ce meserie are femeia care l-a susținut în ceea ce face în prezent.
Tânărul înotător are o familie care îi este aproape la fiecare pas pe care-l face. Mama acestuia, Georgeta Popovici, lucrează în domeniul asistenței sociale. În anul 2021 a urmat un curs de ofițer antidoping, avizat de Agenția Națională pentru calificări. La momentul respectiv a făcut 20 de ore de teorie și 60 de ore de practică. A făcut acest demers pentru a cunoaște toate procedurile, astfel încât fiul său să nu ia medicamente care i-ar putea compromite cariera sportivă.
Așadar, mama lui David Popovici este cea care se ocupă de pastilele și vitaminele de care are nevoie sportivul. De asemenea, este persoana care are grijă de alimentația acestuia ca să fie mereu în formă la antrenamente.
„Mama lui David a făcut și cursul de ofițer control doping, doar ca să cunoască procedurile, să poată să prevină orice eroare în procesul de pregătire.
Dacă ar vrea, ar putea participa la controalele ANAD, la recoltări, dar nu în natație sau la clubul Dinamo, unde activează fiul său”, a spus directorul general ANAD, Gabriela Andreiașu, conform gandul.ro.
Mama lui David Popovici, implicată în cariera sportivului
„Pe lângă faptul că vorbeau cu medicul de la club, fie veneau la noi, fie ne cereau sfaturi prin mail, interesându-se dacă e vreo problemă cu vreun medicament, dacă suplimentele puteau fi analizate sau dacă au certificate.
Dacă David avea vreo problemă medicală obișnuită, dacă era răcit, de exemplu, se interesau la noi pentru orice medicament simplu”, a completat directorul ANAD, mai arată sursa menționată mai devreme.
Asta înseamnă că mama lui David Popovici este implicată enorm în cariera sportivului. Georgeta Popovici intră de fiecare dată pe platforma ANAD pentru a vedea dacă informațiile despre anumite medicamente sunt corecte.
În plus, ține legătura cu instituția, chiar și atunci când înotătorul are competiții pe timp de noapte. Părinții tânărului sunt un exemplu pentru că sunt foarte atenți și disciplinați cu tot ce înseamnă o carieră profesionistă.
David Popovici, dezvăluiri despre sacrificiile făcute de mama sa
David Popovici are numai cuvinte de laudă și aprecieri pentru mama sa. Georgeta Popovici este cea care l-a dus la antrenamente încă de la o vârstă fragedă. Sportivul este conștient că femeia a depus eforturi majore, mai ales că era un copil energic.
A dezvăluit că în copilărie se trezea la 05:30 pentru a merge la bazin, astfel încât să aibă timp să ajungă ulterior la școală. Pentru mama sa, cu siguranță, nu a fost ușor de gestionat această situație având în vedere că sportivul nu dormea la prânz ca alți copii.
„Mereu în mișcare, mereu trează, mama mă ducea în parc în cărucior și închideam ochii timp de o jumătate de oră. Și când spun asta, mă refer la exact 30 de minute. În timp ce ceilalți copii petreceau ore întregi dormind, eu simțeam în mine o alarmă biologică, de parcă zilele erau prea frumoase ca să le irosesc așa.
Erau prea multe lucruri care mai trebuiau descoperite. Chiar și astăzi, în ciuda eforturilor de pregătire, a studiilor și a vieții pe care o duc, nu mă pot odihni niciodată după-amiaza.
Încerc, dar cel mult dorm două minute înainte de a simți dorința de a începe să fac altceva. De ceva timp, am găsit modalitatea de a-mi recăpăta energia”, spunea David Popovici la un moment dat, scrie viva.ro.
Mesajul lui David Popovici după ce a făcut istorie în natație
David Popovici a descoperit înotul pe când avea doar 4 ani. De atunci a evoluat mult datorită ambiției și părinților săi. Mama sa a jucat un rol cheie, lucru care s-a observat de-a lungul timpului. Recent, tânărul a făcut istorie în natație.
A impresionat pe toată lumea la Campionatul Mondial de nataţie de juniori din Peru, în 2022. Românul a câştigat 3 medalii de aur şi una de argint. În 2025 a câștigat două medalii de aur în Singapore, la 100 m liber și la 200 m.
Performanțele au fost atinse în decurs de câteva zile, la Campionatele Mondiale de înot din Asia. După această performanță campionul român a transmis un mesaj puternic celor care l-au susținut în acest parcurs.
„Am concurat cu mine și am triumfat. Să îți învingi fricile, să treci peste slăbiciuni, să te stăpânești, aceasta e victoria. Credeți în voi! Învingeți-vă limitele!”, a notat David Popovici, pe Facebook.
Adauga comentariul tau