Povestea swingerilor, oamenii care-și împart patul cu alt cuplu

În urmă cu opt ani, primeam pe mail și pe telefon, săptămânal, invitații să merg într-un club de swingeri din Piața Amzei. N-am înțeles nici până azi n-am de ce, că n-aveam ce da la schimb, că eram divorțat și fără o parteneră stabilă! Și chiar de-aș fi avut, n-aș fi facut-o, că am altă educație. Alții, în schimb, își scot partenerul sau partenera pe „piață”, doar ca să le lase libertatea să copuleze cu cine vor ei. Sau invers. Un fel de troc sexual. O fi bine, o fi rău?

 

 

 

Dar de unde vine numele de swinger? Povestea începe în perioada interbelică, în America. Dansatorul afro-american George Snowden privește, într-o seară, la Sala Savoy, din New York, cupluri dansând pe muzică de jazz. Era la scurt timp după zborul antologic al lui Charles Lindbergh, peste Atlantic. Snowden e întrebat de un ziarist ce fel de dans este. Pe masă era un ziar cu un titlu de o șchiopă, „Lindy hops over the Atlantic” (Lindy sare peste Atlantic, n.a.). Snowden răspunde inspirat: „Lindy Hop!”.
O stea se naștea. Swing-muzica, swing-dansul vor fi asociate pe veci in istorie cu saltul unui nebun cu aripi peste „Marea Baltă”. „Les années folles”, li s-a spus. Anii unei frumoase nebunii.

Dar aici nu e vorba de muzica swing în care parteneri se schimbă între ei pe ringul de dans. Vorbim despre oameni care își pasează, unul altuia, partenerul de viață pentru sex cu liberul acord al tuturor celor implicați. Nimic în plus, nimic în minus! Totul e curat, decent și apretat. Coit. Copulație. Privit.
În doi, în trei sau patru, regulile sunt evidente. Dacă vrei poți doar să te uiți. Există și un nume cod pentru asta. „Vanilla”. Poate-ți place ce vezi. Sau poate partenerei tale. Regula e că nu există o regulă simplă.

Adepții swingului spun că e eliberator, că e terapeutic! Adversarii zic ca e o piază rea, o distrugere a familiei și o nouă Sodomă și Gomoră. De pe marginea șanțului, babele nici nu și-ar imagina vreodată o asemenea grozăvie.

Moșii lor, în schimb, poate s-au alintat, cândva, cu conceptul, precum băștinașii din America de Sud sau de prin Africa, de la triburi uitate de Dumnezeul iudeo-creștin. Sau la inuiți, unde o ofensă putea fi ștearsă cu promisiunea că poți avea renul, sau sania, sau nevasta mea cu condiția să „reciprochezi”.

Un model de swing, chipurile „ecologic”, a fost recent descoperit pe insula Pitcairn, din buricul Pacificului și ridică semne de întrebare, pe de altă parte, despre așa-zisa normalitate a practicii. Istoria zice că pe acel petec de pământ paradisiac s-au făcut pierduți de lume, acum două veacuri, supraviețuitorii revoltei de pe corabia Bounty a Amiralității Britanice, în frunte cu secundul acesteia, Christian Fletcher.

Din 26 de „coloniști” inițiali, în prezent, la 200 de ani distanăă, există aproximativ 1000 de urmași ai acestora dintre care 46 încă locuiesc pe insulă. În anii ’90 denunțurile făcute de un preot, relativ nou sosit pe insula Pitcairn, au declanșat un ciudat, și răsunător scandal sexual.

„Pe insulă toate femeile erau eligibile pentru orice bărbat dorea să le aibă, cu acordul lor. Discuțiile muierilor pitcairneze cu polițiștii au relevat însă că unele dintre actele sexuale se petreceau cu fete foarte tinere. Numită de insulari «breaking in» – pătrunderea – dezvirginarea era o formalitate lesne de îndeplinit odată ce împlineai vârsta de 12 ani. Mai mult, soția unuia dintre bărbații care ulterior au fost acuzați de Coroană pentru viol consensual și agravat susținea, într-un interviu oferit revistei Vanity Fair, în 2008, care preia o declarație de-a ei din timpul audierilor că, pe insula Pitcairn, nu a existat cuplu care să-și fie fidel unul altuia!”, mi-a spus atunci, la o șuetă, prietenul meu psihiatrul Gabriel Diaconu. Grea dilemă.

Se impun câteva întrebări. Este swing-ul un curent care are la bază o formă de presiune socială, evoluționară pentru recombinare genetică? Vorbim doar de o distracție emancipată, excentrică? Problema tuturor și până la urmă problema nimănui există? Sunt șanse ca în comunități de swingeri, fără filtre, fără screening prealabil, se pot strecura situații de abuz față de care oamenii să nu fie pregătiți să reacționeze? Greu de explicat.

Localnicii de pe insula Pitcairn au trăit cu un veritabil văl cultural pe creier, timp de 200 de ani, sub impresia că ce fac ei e în regulă. Deîndată ce autoritățile au intervenit comunitatea a fost sub șocul posibilității că abuzurile aveau totuși loc și oamenii au fost, cumva, orbi la asta pentru că era „normă”.

Merită să te întrebi dacă nu e posibil, cel puțin teoretic, că într-o petrecere „swing” pot avea loc gesturi nepotrivite cu repercusiuni asupra sănătății individului pe termen lung. La care, uneori, el să fie complet lipsit de resurse, pentru că e o formă de abuz la care el a colaborat, cu care el a fost de acord.

„Când intervine swing-ul, practic, cuplul simbiotic își pune în acțiune fantezia oedipiană de grup, în oglindă, cu un potențial distructiv asupra a cel puțin unuia!”, a conchis atunci, ortodox, doctorul Gabriel Diaconu.