Premieră în cariera lui Lionel Messi! Starul argentinian, față în față cu PSG, echipa de la care a plecat cu scandal
Dimensiune font:
Lionel Messi urmează să joace în premieră în cariera sa împotriva unei foste echipe. Duminică seară, de la ora României 19:00, Inter Miami, actuala formație a starului argentinian ajuns la vârsta de 38 de ani, se duelează cu PSG în optimile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor, la Atlanta.
Lionel Messi se duelează în premieră în cariera sa cu o fostă echipă
După cum se știe deja foarte bine, sud-americanul a evoluat timp de două sezoane pe „Parc des Princes”. În vara anului 2021, el a fost constrâns de situația financiară delicată de la FC Barcelona din acea vreme să plece de la singura echipă pentru care a evoluat până atunci la nivel de seniori și de altfel echipa care l-a crescut încă de când era doar un copil, ulterior perioadei scurte petrecute de el la juniorii lui Newell’s Old Boys.
Așadar, Messi a părăsit atunci „Camp Nou”, iar ulterior a semnat din postura de jucător liber de contract cu Paris Saint-Germain. În mod evident, emulația creată în jurul acestui transfer a fost una fantastică în acea perioadă. Iar așteptările de la argentinian, firește, extrem de mari. Și, bineînțeles, eforturile financiare făcute de qatarezi pe măsură.
Fotbalistul a primit la Paris o primă la semnătură în valoare de 40 de milioane de euro, după cum au informat la vremea respectivă jurnaliștii de la Le Parisien. De asemenea, conform aceleiași surse, el a avut pe „Parc des Princes” un salariu anual de 41 de milioane de euro, plus bonusuri mai mult decât semnificative în cazul în care câștiga trofeul Champions League sau „Balonul de Aur” în acea perioadă.
Iar Leo Messi nu a dezamăgit deloc. Ba chiar din contră. El a început să livreze instant în capitala Franței, făcând parte dintr-un trio stelar, cu Neymar și Kylian Mbappe, sub comanda conaționalului său Mauricio Pochettino.
În acest prim sezon petrecut în tricoul lui PSG, starul argentinian a reușit să câștige, așa cum se aștepta toată lumea, titlul de campion în Ligue 1, iar ulterior și-a adjudecat și Supercupa Franței.
A lipsit totuși Cupa Franței și, mai important, trofeul Champions League, scopul principal pentru care Messi a fost adus în capitala Franței. A urmat plecarea lui Pochettino și înlocuirea lui cu Christophe Galtier, iar de aici au început problemele în paradis.
Lionel Messi a plecat cu scandal de la Paris, după ce a fost adus, în mod evident, cu surle și trâmbițe, dar și cu un efort financiar uriaș
Tehnicianul francez a intrat destul de rapid în conflict cu Messi. În plus, s-a tot speculat în perioada respectivă în presa din Franța în legătură cu faptul că sud-americanul ar fi avut o relație tensionată și cu Mbappe.
De asemenea, Messi, Neymar și Mbappe au fost acuzați constant de presă și de fanii parizieni că nu fac deloc faza defensivă. Pe acest fond delicat, s-a ratat din nou obiectivul reprezentat de câștigarea Ligii Campionilor.
Mai mult, nici trofeul Cupei Franței nu a mai ajuns în acel an 2023 în vitrina echipei. Astfel, în ciuda faptului că Paris Saint-Germain și-a adjudecat totuși atunci un nou titlu de campioană, suporterii nu i-au iertat pe cei doi fotbaliști sud-americani.
Starul argentinian, de la idol absolut pe „Parc des Princes” la conflicte cu Mbappe și Galtier și apostrofări dure din partea fanilor
Messi și Neymar au fost fluierați și huiduiți la scenă deschisă la ultimul meci jucat de ei pe teren propriu în acea stagiune. Iar la scurt timp au părăsit amândoi „Parc des princes”. Argentinianul a semnat cu Inter Miami, iar brazilianul a plecat la Al-Hilal.
De asemenea, și Galtier a fost pus pe liber de PSG atunci. Singurul rămas în picioare a fost deci Kylian Mbappe, cel care era încă foarte apreciat de către fani, în principal pentru faptul că este francez, dar și pentru că se considera atunci dinspre galerie că el nu se vedea pe sine încă drept un superstar, așa cum era percepția generală în legătură cu ceilalți doi.
În cele din urmă însă, și el a plecat de la Paris, un an mai târziu, în vara lui 2024, tot după un scandal monstru. Atacantul a semnat cu Real Madrid din postura de jucător liber de contract după ce a refuzat în mai multe rânduri să își prelungească înțelegerea cu PSG, fiind și el criticat în termeni foarte duri de suporteri pentru acest lucru.
Fără el, echipa din capitala Franței a reușit în cele din urmă să câștige trofeul Champions League pentru prima dată în istorie
În final, tot răul a fost spre bine pentru parisieni. În acest sezon, fără Lionel Messi, Neymar și Mbappe, dar cu Luis Enrique pe banca tehnică, ei și-au îndeplinit până la urmă visul de a se impune în Champions League, după ce au zdrobit Inter Milano cu scorul de 5-0 în finala de la Munchen.
Acum, urmează ca ei să se revadă cu Messi la Campionatul Mondial al Cluburilor, o chestiune, după cum s-a notat deja, în premieră absolută pentru fotbalistul aflat în prezent la Inter Miami.
Adauga comentariul tau