Cine a fost Rasputin? „Călugărul nebun”
Dimensiune font:
Cine a fost Rasputin? Pe numele său complet Grigori Efimovici Rasputin rămâne una dintre cele mai misterioase, dar și controversate personaje din istoria Rusiei. Unii zic că a distrus monarhia, alții îl văd ca pe un sfânt. Cine a fost, de fapt, acesta și ce legătură a avut cu dinastia țaristă?
Cine a fost Rasputin? Grigori Efimovici Rasputin rămâne una dintre cele mai enigmatice și controversate figuri din istoria Rusiei țariste, un personaj care, deși apărut parcă din neant, a ajuns să influențeze direct căderea ultimei dinastii imperiale. Despre el s-a spus că era tămăduitor, vizionar, posedat, dar și amantul împărătesei. Un țăran siberian cu o viață marcată de excese, misticism și putere.
Cine a fost Rasputin
Rasputin s-a născut într-un sătuc izolat din Siberia, Pokrovskoie, pe malurile râului Tura, într-o familie de țărani obișnuiți. Data exactă a nașterii sale este incertă, fiind plasată de cercetători între anii 1863 și 1873, deși cel mai des este amintit anul 1869. Încă din copilărie, viața lui a fost marcată de drame personale: moartea surorii și a fratelui mai mare, amintiri care l-au urmărit toată viața. În sat, i se dusese vestea că era destrăbălat – numele „Rasputin” în sine semnificând în rusă exact acest lucru – un tânăr cunoscut pentru petreceri, scandaluri și pasiunea pentru băutură și femei.
Ajuns la vârsta tinereții, a fost implicat într-un furt, fapt care l-a determinat să fugă de acasă și să caute adăpost în medii religioase neortodoxe. A intrat într-o sectă numită Khlysti, desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă, care predica mântuirea prin păcat și autoflagelare, împletind ritualuri erotice cu violența trupească. După această experiență, s-a căsătorit în 1889 cu Paraskovia Fiodorovna, o femeie la fel de lipsită de educație ca el, alături de care a avut mai mulți copii. Doar fiica Maria a supraviețuit – ceilalți copii fiind răpuși de boală sau de evenimentele sângeroase ale Revoluției Ruse.
Conform propriilor mărturii, în 1898, pe când se afla singur pe câmp, a avut o viziune mistică în care i s-a arătat Fecioara Maria indicându-i orizontul, o imagine pe care a interpretat-o ca pe o chemare divină. Acest moment a marcat începutul unui nou drum: acela al pelerinajelor și al convingerii că este ales de Dumnezeu. Deși nu a fost niciodată hirotonit, mulți l-au considerat un stareț cu puteri vindecătoare, un fel de sfânt popular. Nu era un cleric în adevăratul sens al cuvântului, dar apărea mereu îmbrăcat în straie monahale, cu o voce hipnotică și o privire pătrunzătoare, înconjurat de o aură de misticism.
Cum a ajuns amantul țarinei
Prin intermediul unor aristocrate cucerite de carisma lui, printre care și ducesele Anastasia și Milita, și cu sprijinul preotului Ioan din Kronstadt, Rasputin a fost introdus în cercul imperial în 1905. Țarul Nicolae al II-lea și soția sa, Alexandra, aveau un singur băiat, Alexei, bolnav de hemofilie – o maladie aproape imposibil de tratat la acea vreme. Atunci când toate metodele medicale eșuaseră, Rasputin a reușit să-l liniștească pe băiat și, în mod surprinzător, hemoragiile se opriseră. Mulți au văzut în asta o minune, dar explicația rațională ține mai degrabă de sfatul lui de a nu-i mai administra aspirină copilului – un medicament care, așa cum știm azi, subțiază sângele și agravează hemofilia. Însă pentru familia regală, Rasputin devenise un salvator. Avea acces direct la împărăteasă, iar influența sa asupra deciziilor luate la curte devenea tot mai mare.
În această perioadă, în popor au început să circule zvonuri și caricaturi care sugerau o relație amoroasă între Rasputin și țarină. Piesa trupei Boney M., care cântă „Ra Ra Rasputin, Lover of the Russian Queen”, reia una dintre cele mai populare acuzații ale epocii. Deși nu există dovezi solide că ar fi fost amanți, intimitatea spirituală dintre ei și influența exagerată a lui Rasputin asupra curții regale i-au transformat pe amândoi în figuri detestate de mase.
Influența călugărului devenise atât de mare încât mulți politicieni și demnitari începeau să-i caute favorurile în schimbul unor cadouri sau petreceri luxoase. În acest context, Rasputin a devenit o amenințare directă pentru echilibrul și imaginea guvernului. Era clar pentru elitele rusești că el trebuia eliminat. Un grup format din prințul Felix Iusupov, Marele Duce Dimitri Pavlovici și politicianul Purișkevici a pus la cale o conspirație pentru a-l ucide. În noaptea de 29 spre 30 decembrie 1916, aceștia l-au invitat la palatul lui Iusupov, unde i-au oferit vin și prăjituri otrăvite. Cum toxina nu părea să-și facă efectul, l-au împușcat, dar chiar și așa, Rasputin a încercat să fugă. A fost în cele din urmă bătut, împușcat din nou și aruncat în apele înghețate ale râului Neva.
Trupul său a fost găsit câteva zile mai târziu, iar autopsia a scos la iveală că în plămâni avea apă, semn că murise înecat și nu din cauza otrăvii sau a rănilor. Detaliul acesta a alimentat și mai mult legenda invincibilității sale, ca și cum moartea însăși se luptase cu el.
Nu a trecut mult până ce întreaga familie imperială a fost executată de bolșevici în vara anului 1918, ca o încheiere sângeroasă a unei epoci dominate de misticism, corupție și decizii dezastruoase.
Cine a fost Rasputin? Destinul lui Rasputin se împletește astfel cu sfârșitul unei dinastii și cu începutul unei Rusii noi, una în care credința oarbă și iluziile au fost înlocuite cu revoluția și teroarea.
Adauga comentariul tau