Economie

  Patronii nu sunt de acord cu creșterea salariului minim pe economie

Creşterea salariului minim de la 1 octombrie incalcă o cutumă şi unul dintre puţinele lucruri predictibile pentru mediul de afaceri, şi anume că el era negociat in toamna anului curent intre sindicate, patronate şi Guvern pentru a intra in vigoare la inceputul anului următor, susţine Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia. „Guvernul a adoptat majorarea salariului minim cu aplicare de la 1 octombrie 2023. Spunem incă o dată că este greşit ca această majorare să fie implementată intr-un timp atat de scurt - mai sunt 3 zile pană la aplicare ...

În acest an, peste 25.000 de firme au fost dizolvate
01/10/2023 15:33

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 9,28%, in primele opt luni din 2023, pană la 25.153, faţă de 23.016 in aceeaşi perioadă din 2022, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost inregistrate in Bucureşti, respectiv 5.266 de firme (număr in creştere cu 23,33% faţă de primele opt luni din 2022), şi in judeţele Cluj (1.332, +21,09%), Timiş (1.296, +29,6%), Constanţa (1.159, +0,35%) şi Ilfov (1.116, plus 17,97%). La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate in judeţele Covasn ...

UE trimite în România 2,76 miliarde de euro
29/09/2023 14:35

„Plata de astăzi de 2,76 miliarde de euro a fost posibilă prin indeplinirea de către Romania a 49 de tinte care acoperă reforme cheie in domeniile tranzitiei verzi si digitale”, au transmis autoritătile europene. Comunicatul CE mai confirmă faptul că tara noastră a propus, de asemenea, reforme pentru a-si imbunătăti aplicarea politicilor publice, a promova turismul si cultura, a dezvolta resursele umane in sectorul sănătătii, a imbunătăti colectarea impozitelor si sustenabilitatea pensiilor, pentru a moderniza infrastructura sistemului de invătămant, precum si pen ...

 Aproape 1,9 milioane de români vor primi salarii mai mari
28/09/2023 14:37

Guvernul a aprobat, joi, majorarea, de la 1 octombrie, cu 10% a salariului minim brut garantat in plată, de la 3.000 lei, la 3.300 lei, a anunţat purtătorul de cuvant al Executivului, Mihai Constantin. „Prin Hotărare de Guvern, Executivul a stabilit ca de la 1 octombrie 2023 salariul minim brut pe ţară garantat in plată să crească la 3.300 lei lunar, de la 3.000 lei cat este in prezent. Este o creştere de 10% de care vor beneficia 1.867.000 de salariaţi”, a precizat Constantin.  El a menţionat că măsura va avea impact asupra mai multor sectoare de activitat ...

Vine frigul. Temperaturile vor scădea brusc
28/09/2023 14:10

Vremea se mentine frumoasă pană la finalul lunii septembrie. Ulterior insă, se va răci, mai ales in nordul si nord-estul tării. S-ar putea, de asemenea, să plouă trecător in jumătatea nordică a tării. La mijlocul săptămanii viitoare, vom avea incă un puseu de vreme caldă. Temperaturile ar putea ajunge pană la 25–29 de grade Celsius. Asadar, prima săptămană din octombrie va veni cu vreme frumoasă, cu sanse scăzute de ploaie. Chiar dacă nu va fi atat de cald, temperaturile sunt peste media perioadei. Potrivit modelului GFS, in cea mai mare parte a tării nu va plou ...

Prețurile cresc din nou în construcții și în comerț
28/09/2023 14:03

Managerii se asteaptă ca, pană in noiembrie, preturile să crească in constructii si comertul cu amănuntul, arată Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, oamenii de afaceri estimează că activitatea in industria prelucrătoare şi in comerţul cu amănuntul va avea o crestere moderată, in timp ce numărul angajatilor in industria prelucrătoare, construcţii şi in servicii să rămană stabil. ”Soldul conjunctural indică percepţia managerilor intreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui ...

 Se schimbă legea RCA!
28/09/2023 14:01

Preturile politelor RCA ar putea să rămană plafonate pană la sfarsitul anului, după ce propunerea va fi discutată de Guvernul Romaniei. Măsura care prevede prelungirea plafonării preturilor RCA a fost cerută de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit unor surse guvernamentale, ASF ar fi aprobat deja proiectul de Hotărare a Guvernului privind prelungirea perioadei, pană la 31 decembrie 2023 de aplicabilitate a prevederilor instituite prin Hotărarea Guvernului nr. 298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societ ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
S-a iefinit benzina
28/09/2023 13:51

  Petrom a ieftinit, ieri, benzina vandută in statiile proprii. Pretul motorinei a rămas nemodificat.  Un litri costa 7,28 lei/litru, in timp ce pretul motorinei standard este de 7,71 lei/litrul. Fată de ziua precedentă, benzina este mai ieftină la Petrom cu cinci bani pe litru, iar motorina costă la fel. După ultimele evolutii, in conditiile in are motorina se scumpeste pe fondul unei situatii complicate la nivel global, diferenta de pret dintre motorină si benzină ajunge la 43 de bani pe litru. Piata este dominată de consumul de diesel, insă rafinăriile ...

 Șapte din zece români își pierd o zi din concediu pe la ghișeele statului
27/09/2023 11:53

Şapte din zece romani petrec o zi din concediul anual la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au din prima, a declarat, miercuri, intr-o dezbatere de specialitate, Bogdan Mihai Dumea, secretar de stat in Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID). „În Romania, şapte din zece oameni petrec o zi din concediul anual stand la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au, din prima. Atunci trebuie să ne uităm la acest timp pe care o ...

 Salariul minim pe economie va crește la 3.300 lei
26/09/2023 15:17

Purtătorul de cuvant al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat, la finalul sedintei Executivului, că a fost aprobat proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale in Romania. Separat va fi emisă o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea salariului minim in construcţii şi in agricultură. În plus, va fi dată si o hotărare de Guvern separată care va reglementa creşterea salariului minim pe economie cu 10%, la 3.300 lei. „S-a decis că reglementarea salariului minim in construcţii şi in agricultură s ...

 90 la sută dintre firme vor să facă angajări
26/09/2023 14:00

Nouă din zece angajatori au in plan să facă angajări pană la finalul anului, iar 50% dintre ei susţin că salariile şi bonusurile pe care le oferă sunt elementele care ii ajută cel mai mult să atragă candidaţi, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online din Romania. „91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs Romania au declarat că au in plan să facă angajări pană la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, in timp ce 3,4% nu ştiu exact care va fi cursul evenimentelor pană la final ...

Lege în Senat: toți proprietarii de terenuri din România sunt vizați
26/09/2023 11:33

Un proiect de lege depus in Senat creste lista lucrărilor pe care romanii le pot executa in propriile locuinte sau curti, fără a avea nevoie de autorizatii. Noua lege prevede faptul că proprietarii au obligatia de a-si imprejmui terenurile virane din interiorul municipiilor. Pentru gardurile usoare, care nu au nevoie de fundatie nu va fi necesară autorizatia de constructie. Concret, acestia vor trebui să imprejmuiască terenurile virane pe care le au in proprietate, situate in intravilanul municipiului. Asadar, apare obligatia de imprejmuire a terenurilor virane din municipii, dar pr ...

Românii adună bani în bănci
25/09/2023 15:45

Depozitele la bănci au cunoscut o crestere in luna august 2023. Fată de luna iulie, ele au crescut cu 0,7 procente, atingand 533,59 miliarde de lei. Situatia se păstrează si in comparatie cu aceeasi perioadă a anului 2022. În acest caz, depozitele la bănci din august 2023 s-au majorat cu 9,7% (0,2 la sută in termeni reali). Datele au fost publicate luni de BNR. Depozitele exprimate in lei ale rezidentilor (68% din totalul depozitelor clientilor neguvernamentali) au inregistrat o crestere de 1,3% fată de luna iulie 2023. Astfel au atins suma de 362,68 miliarde de lei. Comparativ ...

Reforma fiscală a Guvernului a fost respinsă
25/09/2023 15:00

Consiliul Economic şi Social (CES), organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, a emis aviz nefavorabil pentru pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul isi va asuma răspunderea. CES motivează că „măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare” si „stimulează tendinţele evazioniste”.  „Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare. Guvernul şi-a propus să colecte 100 de miliarde lei (85%) din mediul privat şi doar 16 miliarde lei (15%) din eficientizarea cheltuielilor publice, or, acest dezechilibru trebuie aju ...

 Taxele se vor majora din nou în 2024
25/09/2023 15:00

Impozitul pe cifra de afaceri şi reducerea anumitor facilităţi cu privire la plata de TVA ar putea avea anul viitor un impact asupra inflaţiei de 1 - 2 puncte procentuale, a afirmat, luni, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania. De asemenea, vicepreşedintele Asociaţiei CFA Romania a susţinut că este posibil să mai avem asemenea episoade de reducere a facilităţile fiscale şi anul viitor.  „Sunt pentru cotă unică aplicabilă tuturor şi nediscriminatoriu. O facilitate se aplică, dar se poate aplica pe termen limitat, işi face efectul acea facili ...

 Angajații companiilor guvernamentale au încasat 200 de milioane de lei din profiturile anului 2022
25/09/2023 12:13

Cele aproximativ 200 de companii din subordinea Guvernului au distribuit pentru anul trecut angajatilor 195,4 milioane de lei ca participare la profit, conform datelor analizate de Profit.ro. Cele mai mari sume au fost acordate de companiile din sectorul energetic, unde şi rezultatele sunt semnificative, dar şi de societăţi precum Romsilva sau Registrul Auto Roman (RAR). Cheltuiala salarială pe angajat a fost la aceste companii in medie de aproape 8.200 de lei pe lună anul trecut. Cele mai mari sume au fost distribuite salariaţilor de Romgaz - 38,1 milioane lei, Romsilva - 34,5 milioa ...

Guvernul ar putea modifica pachetul de măsuri fiscale
25/09/2023 11:37

 Premierul Marcel Ciolacu si ministrul Finantelor Marcel Bolos discută la Guvern măsurile fiscale pe care urmează să isi asume răspunderea in Parlament. Premierul a confirmat că urmează să mai existe discuţii pe marginea măsurilor fiscale incluse in asumare, după ce, in intalnirea cu grupul parlamentar al UDMR, Kelemen Hunor a criticat unele dintre prevederi. Guvernul se reuneşte tot in cursul zilei in şedinţă pentru aprobarea proiectului cu care işi asumă răspunderea in Parlament, potrivit unor surse oficiale. Asumarea răspunderii ar urma să aibă loc in această săp ...

Șeful PSD Vaslui dorea să investească în drumuri – de unde lua șpagă – nu în parcuri industriale
24/09/2023 18:52

Investitorii au fost alungati cu intentie, presedintele Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, refuzand să deschidă parcuri industriale. În februarie el spunea că judeţul are nevoie de investiţii „realiste” in infrastructură, sănătate sau asistenţă socială şi nu de parcuri industriale. „Trebuie să extindem reţeaua de drumuri judeţene, pană cand prindem avioane şi o să facem parcuri industriale cu ele (…) Asta este linia de conduită atata timp cat sunt eu aici. Cand nu voi mai fi, poate lumea va face numai parcuri industriale in tot judeţul. N- ...

Cine e Emil Savin zis Farmazon, denunțătorul lui Dumitru Buzatu: rege local al asfaltului, omul de casă al președintelui CJ Vaslui / De ce s-au certat / Firmele controlate de Savin au contracte cu statul de peste 90 de milioane de euro
24/09/2023 16:49

Emil Savin zis Farmazon este omul de afaceri care l-a denuntat pe baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă consultat de G4media.ro.   Savin a primit calitatea de colaborator cu identitate reală si a fost de acord să poarte tehnică de inregistrare audio-video la intalnirile cu seful CJ Vaslui. Emil Savin zis Farmazon este un rege local al asfaltului. Controlează firmele Transmir si Soragmin care derulează zeci de contracte din bani publici in judetul Vaslui, inclusiv cu CJ Vaslui, institutia condusă de Dumitru Buzatu. Po ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei