Actualitate

Fostă șefă în Primăria Timișoara, proprietară de apartament în Tenerife, cercetată de DNA pentru concursuri falsificate

 Nicolae Robu, reactii spumoase la descinderea DNA: Eu am făcut plangerea/ Succes, DNA! Să vină să ii ia Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale fată de Aurelian Rodica, la data faptei sefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timisoara, pentru săvarsirea infractiunilor de complicitate sub forma participatiei improprii la abuz in serviciu, sustragere sau distrugere de inscrisuri, fals material in inscrisuri oficiale, instigare la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals. Conform procurorilor, in cauză ...

Ziua Franței, sărbătorită în Cetatea Făgărașului
19/07/2022 07:25

Ziua Naţională a Franţei a fost sărbătorită luni seara, in Cetatea Făgăraşului, in cadrul unui eveniment special, dedicat militarilor francezi dislocaţi in Romania. În discursul ţinut in faţa militarilor francezi şi romani, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, a subliniat importanţa bazei franceze de la Cincu, ce urmează să fie operaţionalizată in scurt timp.     "Mă bucur că am venit pentru a petrece un moment agreabil cu soldaţii noştri. În timp ce sunteţi departe de familiile voastre, aş vrea să vă transmit recunoştinţ ...

Avionul ucrainean prăbușit în Grecia. Nu este niciun supraviețuitor
17/07/2022 13:37

Avionul de transport ucrainean care s-a prăbusit sambătă noapte in apropiere de orasul Kavala, nordul Greciei, căra munitie din Serbia cu destinatia Bangladesh, au declarat duminică autoritătile sarbesti, transmite Reuters. O sursă cu rang inalt din cadrul comisiei de reglementare a aviatiei civile din Iordania a spus că itinerariul zborului includea o oprire pentru realimentare pe Aeroportul International Regina Alia din acest stat. Un purtător de cuvant al ministerului de externe de la Kiev a declarat că toti cei opt membri ai echipajului care au murit erau cetăteni ucraineni. M ...

Cine ar putea fi noul premier al Marii Britanii? A lucrat în orfelinatele groazei de pe timpul lui Ceaușescu
17/07/2022 11:00

Politiciana britanică Penny Mordaunt este in clipa de fată a doua in preferintele parlamentarilor conservatori pentru a prelua sefia partidului - si, implicit, pentru a deveni noul prim-ministru al Marii Britanii - după demisia anuntată a premierului incă in functie, Boris Johnson. Ea se află in pozitia cea mai bună fată de actualul favorit al parlamentarilor conservatori, Rishi Sunak, si este, momentan, creditată cu cele mai mari sanse la casele de pariuri. Penny Mordaunt a avut o adolescentă grea, iar viata adultă si-a inceput-o muncind in orfelinatele si spitalele din Romania a ...

Un avion cargo s-a prăbușit în Grecia
17/07/2022 08:17

Un avion cargo s-a prăbuşit sambătă seară in apropierea oraşului Paleochori Kavalas din nordul Greciei, au raportat pompierii, scrie AFP. Martorii au văzut avionul in flăcări şi au auzit explozii, potrivit agenţiei de presă Athens News. "La orele 22.45 am fost surprins de zgomotul unui motor de avion. Am ieşit afară şi am văzut un avion in flăcări", a declarat Giorgos Archontopoulos la televiziunea publică ERT. Potrivit autorităţilor locale greceşti, peste 15 pompieri cu şapte utilaje de stingere a incendiilor s-au indreptat spre locul accidentului, dar nu ...

Video - Detalii revoltătoare - Descinderi în Capitală: mai mulți bătrâni au fost sechestrați, agresați și șantajați pentru bani
16/07/2022 15:03

Patru angajati ai unor cămine private de bătrani din Sectorul 6 au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, după ce au sechestrat, agresat si santajat mai multi varstnici pentru bani. Doi au fost prinsi cand au obligat un bătran să scoată 65.000 de lei din bancă. Poliţiştii din Bucureşti au făcut, joi, 7 perchezitii intr-un dosar de lipsire de libertate in mod ilegal, purtare abuzivă, santaj, tentativă la inselăciune in formă continuată, talhărie, fals intelectual si uz de fals.      .   Sectia 20 Politie fusese sesizată, pe 27 martie, de cătr ...

Breaking | Caro Quintero, fondator al Cartelului Guadalajara, unul dintre cei mai căutați infractori, a fost prins în Mexic
16/07/2022 00:40

Autoritătile mexicane l-au capturat pe Rafael Caro Quintero, unul dintre cei mai căutati lorzi ai drogurilor din tară, acuzat că a orchestrat uciderea in 1985 a unui agent al Agentiei americane pentru combaterea drogurilor (DEA), au declarat vineri două surse pentru Reuters. Caro Quintero a fost unul dintre fondatorii Cartelului Guadalajara, una dintre cele mai puternice organizatii de trafic de droguri din America Latină in anii 1980. Autoritătile l-au retinut pe Caro Quintero in statul mexican Chihuahua, a declarat o sursă din marina mexicană. O sursă din cadrul guvernului fede ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Alertă la Marea Neagră: un bărbat a murit, după ce a atins o bombă în larg în zona Odesa; bărbatul a fost decapita
15/07/2022 21:02

Un bărbat a murit in urma unei explozii in timp ce inota in Marea Neagră, in zona Odesa. Martorii sustin că victima isi sărbătorea astăzi ziua de nastere. Comandamentul operational "Pivden" din Odesa a precizat că bărbatul a ignorat avertismentele.     "În apele de coastă ale uneia dintre plajele din regiunea Odesa a avut loc o explozie. Ignorand avertismentele si interdictiile, neglijand măsurile de sigurantă, localnicul a decis să inoate in mare. Intrand in apă, bărbatul a atins un dispozitiv necunoscut care a explodat. În urma explozi ...

Atac în Grecia: sediile unor instituții media au fost incendiate. „Ne dau foc” VIDEO
13/07/2022 11:33

 Birourile postului de radio Real FM şi cotidianului Reak News de la Atena au fost incendiate intr-un atac produs in cursul nopţii de miercuri, 13 iulie. Clădirea, situată in nordul capitalei Greciei, a fost puternic avariată. Un inginer de sunet a fost salvat de pompieri şi transportat la spital din motive de precauţie, a relatat cotidianul To Proto Thema. Incendiul a fost adus sub control in cursul nopţii, a transmis serviciul de pompieri pe Twitter. Potrivit primelor informaţii, in clădire au fost descoperite resturile unor dispozitive incendiare confecţionate arti ...

Fostul 'boss' din Formula 1, acuzat de evaziune fiscală: La cât se ridică suma nedeclarată
12/07/2022 00:07

Controversatul fost proprietar şi administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, (91 de ani), a fost acuzat de evaziune fiscală prin falsă declaraţie in Marea Britanie, a anunţat, luni, Crown Prosecution Service, anuntă news.ro. El este acuzat că nu a declarat autorităţilor fiscale britanice peste 400 de milioane de lire sterline (circa 472 de milioane de euro), scrie lefigaro.fr. "Aceasta urmează unei anchete penale complexe şi globale conduse de serviciul de investigaţii al HMRC (Her Majesty's Revenue and Customs, autorităţile fiscale britan ...

Proiect top secret: Uniunea Europeană va construi un buncăr impenetrabil pentru negocierile șefilor de state și guverne
10/07/2022 21:08

Uniunea Europeană va construi un buncăr sigur la Bruxelles, in valoare de 8 milioane de euro, loc in care liderii să poată negocia fără grija că spionii ruşi sau ai altor naţiuni ar putea auzi ce se discută acolo, se arată intr-un raport UE in care este descris proiectul, potrivit EUobserver. În incăpere se vor putea afla in acelaşi timp aproximativ 100 de persoane – cel mult 34 de lideri şi cei 34 de insoţitori ai lor care iau notiţe, precum şi oamenii din stafurile de protocol, tehnic şi de catering. Uniunea Europeană are 27 de membri, dar s-ar putea extind ...

VIDEO Cum ne răcorește ceaiul fierbinte vara și ce plante trebuie să alegem în funcție de starea de spirit/ De la sunătoarea pentru tristețe și anxietate la cătina pentru imunitate/ Ce ceaiuri bem pentru alte afecțiuni medicale
10/07/2022 13:02

Putini sunt cei care stiu că in zilele caniculare nimic nu răcoreste mai bine decat un dus si un ceai, ambele fierbinti. Desi tendinta generală este să consumăm lichide reci si să căutăm alinarea unui dus la fel de rece, in realitate, temperatura corpului este reglată in zilele caniculare cu ajutorul ceaiurilor si dusurilor fierbinti, arată specialistii. Nu e de mirare deci că ceaiul fierbinte se serveste cu regularitate in Orientul Mijlociu si Asia, unde in anotimpul călduros temperaturile sunt greu suportabile, datorită faptului că lichidul fierbinte ajută corpul să transp ...

Prostituată din Brașov, mamă a patru copii, găsită moartă şi îngropată pe malul unui râu - Suspectul ar fi cărat cadavrul 10 km cu un cărucior
08/07/2022 22:33

O femeie in varstă de 34 de ani din Braşov, a cărei dispariţie fusese sesizată la Poliţie in 1 iulie, a fost găsită moartă şi ingropată pe malul unei ape. Principalul suspect este un bărbat care o plătise pe femeia care se prostitua la marginea Braşovului şi care a sugrumat-o in urma unui conflict spontan. Ulterior, el a cărat cadavrul pe o distanţă de peste 10 kilometri, pană pe malul unei ape, unde l-a dezbrăcat şi ingropat la adancime mică, transmite news.ro. Dispariţia femeii de 34 de ani, mamă a patru copii, a fost anunţată la Poliţie de către concubinul ace ...

Scenariu de film pentru fraudarea bugetului de stat
08/07/2022 14:00

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane (IGPR) au făcut zece percheziţii şi au dus la audieri şase persoane suspectate că au făcut 91 de importuri din China, prin firme de tip„ fantomă”, iar mărfurile au ajuns la adevăraţii beneficiari şi au fost vandute fără documente fiscale. Prejudiciul calculat in acest dosar depăşeşte un milion de lei, scrie News.ro.   Conform unei informări date publicităţii vineri de IGPR, activitatea infracţională care ar fi prejudiciat cu 1,1 mili ...

Cine este Shinzo Abe, fostul premier japonez împușcat la un miting electoral. Rușinoasa vizită ”istorică” la București, transformată de români într-un fiasco
08/07/2022 11:19

Shinzo Abe, născut pe 21 septembrie 1954 este un politician japonez care a fost prim-ministru al Japoniei, in perioada 26 decembrie 2012 - 16 septembrie 2020. Presedinte al Partidului liberal-democrat (PLD) in perioada 20 septembrie 2006 – 26 septembrie 2007, el a mai exercitat functia de prim-ministru in perioada 26 septembrie 2006-25 septembrie 2007. A fost cel mai tanăr prim-ministru japonez post-Al Doilea Război Mondial si primul născut după război. A demisionat la 12 septembrie 2007 si a fost inlocuit de Yasuo Fukuda. Abe a devenit din nou prim-ministru in urma victoriei PL ...

Personalul rus părăsește Strasbourgul. Rusia a fost exlcusă din Consiliul Europei
07/07/2022 09:16

Personalul reprezentanţei Rusiei la Strasbourg s-a imbarcat miercuri la bordul unui avion rusesc şi a pirisit teritoriul francez la trei luni după excluderea ţării din Consiliul Europei, a anunţat Quai d’Orsay, relatează AFP. „În urma excluderii Federaţiei Rusiei din Consiliul Europei in martie şi a inchiderii reprezentanţei sale la Strasbourg care a rezultat, acest zbor de repatriere organizat de Rusia a permis membrilor personalului şi familiilor lor să părăsească definitiv teritoriul francez”, potrivit MAE francez. Contactat, ministerul nu a furniz ...

Procurorii DNA au trimis în judecată un inspector șef din Poliție: cerea mită de la oameni de afaceri
06/07/2022 14:52

Procurorii DNA l-au trimis in judecată pe Iorga Marian, la data faptelor inspector sef al Inspectoratului de Politie Judetean Călărasi, sub acuzatiile de luare de mită si trafic de influentă. ”În cauza mediatizată prin comunicatul 654/VIII/3 din 9 iulie 2021, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a Coruptiei au dispus trimiterea in judecată, in stare de libertate, a inculpatului     IORGA MARIAN, la data faptelor inspector sef al Inspectoratului de Politie Judetean (I.P.J.) Călărasi, sub aspectul săvarsirii infr ...

Secție de poliție din Olt, prădată de hoți în toiul nopții: ce au furat bărbații care au trecut chiar și de gratii
05/07/2022 15:52

În referire la aspectele vehiculate in spatiul public, referitoare la intrarea prin efractie, in sediul Postului de Politie Comunal Priseaca, facem următoarele precizări: În dimineata zilei de 26 iunie 2022, politistii Sectiei nr. 8 Politie Rurală Perieti, din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Olt, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că in noaptea de 25/26 iunie, in intervalul orar 22:30 - 03.00, perioadă in care politistii s-au aflat in desfăsurarea activitătilor specifice de serviciu, pe raza de competentă, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efra ...

Vor reveni restricțiile impuse de COVID 19. Ce spune un avocat celebru
05/07/2022 09:28

Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că restrictiile vor fi reintroduse odată cu cresterea numărul de infectări cu SARS-CoV-2. Avocatul spune că oamenii ar trebui să dea in judecată autoritătile si să ceară despăgubiri. Numărul cazurilor de coronavirus este in crestere accelerată in Europa, dar si in Romania. Ministrul Sănătătii, Alexandru Rafila, a anuntat că peste 7.700 de noi cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 au fost inregistrate in ultima săptămană, existand o creştere de aproximativ 80% a numărului de cazuri faţă de finalul lunii mai şi inceput ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei