Moldova

Nici jumătate dintre sucevenii care-și doresc permis de conducere nu promovează examenele

  Alexandru Moldovan, si comisarul de politie Marius Emilian Rusu au analizat marti, in cadrul unei sedinte de lucru principalii indicatori rezultati din activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Suceava. Alexandru Moldovan a amintit că in urma solicitărilor venite din partea reprezentantilor administratiei publice locale, a instructorilor si scolilor de soferi, incepand cu luna februarie a anului curent lucrătorii din cadrul SPCRPCIV Suceava au sustinut sesiuni de examinare ale candidatilor la proba practică pe raza mun ...

Apa din fântânile vasluienilor, otrăvită!
29/05/2024 07:30

  Peste jumătate dintre probele de apă provenite din surse publice analizate in laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui de la inceputul acestui an sunt neconforme, arată datele statistice ale instituţiei. Potrivit DSP Vaslui, dintre cele 49 de surse publice de apă verificate, 25 au fost necorespunzătoare din punct de vedere fizico-chimic, iar şase nu s-au incadrat in parametrii microbiologici. Astfel, fantanile aveau concentraţii peste limitele admise de amoniu, nitraţi, fier sau mangan. De asemenea, apa din trei fantani avea E-coli, in şase surse de apă ...

Proiectele de infrastructură ale Iaşului, pe masa reprezentanţilor Comisiei Europene!
29/05/2024 07:12

În organizarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), zilele trecute s-a desfăsurat la Timisoara cea de a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Transport 2021-2027 (PT) al Comisiei Europene. Pe parcursul a două zile (20 si 21 mai), reprezentanti ai Directiei Generale de Politică Regională si Urbană (DG REGIO) si Guvernului Romaniei alături de membrii cu drept de vot, observatori, beneficiari, proiectanti, constructori si organizatii neguvernamentale, au participat la lucrările in plen si pe sectiuni pe teme privind pregătirea, implementarea ...

  Culorile Evei
28/05/2024 18:40

  În lumea artei, fiecare trasătură de pensulă si fiecare linie desenată anuntă povestiri in sine, iar artistul devine narator. Într-o societate in care creativitatea si expresia personală sunt din ce in ce mai apreciate, Eva Natalie Iacomi este una dintre acele voci remarcabile care transformă culorile si formele in emotii si povesti captivante. Născută cu un talent incontestabil si o pasiune pentru artă, Eva isi găseste inspiratia in natură, călătorii si experiente cotidiene. De la primele incercări de a da viată hartiei si panzei in scoala primară, pană ...

  Cea mai amuzantă cursă caritabilă revine la Iași
28/05/2024 15:23

Pentru al doilea an consecutiv, Clubul Rotaract Iasi, alături de Clubul Rotaract Iasi Curtea Domnească, organizează unul dintre cele mai interactive evenimente caritabile din Iasi – Cursa de Rătuste Rotaract. Proiectul, cu o traditie de peste 15 ani in Romania, se desfăsoară concomitent in marile orase ale tării, precum Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca si Sibiu, marcand Ziua Copilului intr-un mod deosebit. Astfel, pe data de 1 iunie, de la ora 13:00, pe Raul Bahlui, incepand de la Podul pietonal „Sf. Andrei”, pană la Podul „Podu Ros”, 3.000 de rătuste ...

Salariul minim pe economie în România va fi de 3.700 de lei, de la 1 iulie
28/05/2024 15:11

Salariul minim pe economie in Romania va fi de 3.700 de lei, incepand cu 1 iulie, a afirmat astăzi, la Iasi, Ministrul Muncii si Solidaritătii Sociale, Simona Bucura Oprescu. Ea a precizat că acesta este nivelul de salarizare stabilit prin negocieri tripartite, la care au participat reprezentanti ai sindicatelor, patronatului si Guvernului. Salariul minim pe economie se stabileste prin negocieri in interiorul Consiliului National Tripartit, acolo unde avem impreună reprezentantii sindicatelor, reprezentantii patronatelor si reprezentantii Executivului. Salariul minim pe economie, de la 1 ...

Captură de mărfuri de 40.000 de lei, la Suceava
28/05/2024 15:07

  Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, au efectuat 3 de percheziţii la locuinţe din municipiul Suceava, oraşul Liteni, oraşul Salcea, comunelor Dumbrăveni, Mitocu Dragomirnei şi Hănţeşti, in mai multe dosare privind săvarşirea de infracţiuni de trafic ilegal cu produse accizabile. Potrivit unui comunicat transmis ieri de reprezentanţii IPJ Suceava, au fost percheziţionate, de asemenea, 18 autovehicule. „Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminali ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Bal inedit la Palatul Culturii din Iași
28/05/2024 14:46

 Pe 30 mai, de la ora 18.30, la Palatul Culturii din Iasi, va avea loc Balul Palatului, editia a III-a, un eveniment de inaltă tinută cu muzică de calitate si cu invitati speciali. „Într-un spatiu arhitectural unic, intr-o atmosfera de bal vienez autentic, sunteti invitati să vă bucurati cu un program artistic de exceptie”, au spus oficialii. Balul Palatului se adresează tuturor iubitorilor de vals dar mai ales pentru cei care doresc să trăiască o seară de poveste in care fiecare detaliu subliniază eleganta si rafinamentul, oferind celor prezenti un adevărat ...

Istoricii își dau întâlnire la Iași
28/05/2024 14:30

Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” organizează la Iasi o manifestare publică de impact, cu intentia de a coagula specialistii in domeniul istoriei si de a oferi expertiză stiintifică pe teme de interes, precum: patrimoniu, regimuri si ideologii politice, proiectii ale istoriei relatiilor internationale, migratie si identitate, istoria Bisericii, istoria culturală, istoriografie si imaginar. Caracterizate prin spirit critic, suport teoretic adecvat si un nivel ridicat de interpretare, comunicările prezentate de specialisti din diferite centre academice din Romania si din st ...

  Patru premii UNITER pentru Iași
28/05/2024 14:24

Iasul a urcat din nou pe scenă la Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXXII-a editie. Teatrului National „VasileAlecsandri” i-au fost acordate trei distinctii pentru spectacolul „Antologia disparitiei”, regizat de Radu Afrim. În cadrul galei,p remiul „Cel mai bun spectacol” a revenit productiei „Antologia disparitiei”, după proză feminină contemporană de Stefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim. Tanăra actrită a ...

Dezbateri pe teme de aviație și organizare la Asociația Aeroporturilor din România
28/05/2024 13:09

Modificarea legilor privind deblocarea organigramelor aeroporturilor este subiectul principal care va fi dezbătut, astăzi, in cadrul sedintei Asociatiei Aeroporturilor din Romania organizate la Iasi. Managerul Aeroportului din Iasi, Romeo Vatră a precizat că această mărire a organigramei este necesară si impusă de normativele europene, avand in exploatare terminalului T4: ”La evenimentul de astăzi, Adunarea Generală a Asociatiei Aeroporturilor vom discuta si probleme ale industriei aviatiei, una dintre probleme fiind evident legată de imposibilitatea de a ne adapta la no ...

Pregătirile pentru Festivalul „Dans, Artă, Multidisciplinaritate” au intrat în linie dreaptă
28/05/2024 09:51

La Iasi, se va desfăsura, intre 3 si 9 iunie 2024, cea de-a patra editie a Festivalului „Dans, Artă, Multidisciplinaritate” – D.A.M. 4, organizat de Facultatea de Teatru, Programul de Studii Coregrafie, de la Universitatea Natională de Arte „George Enescu”. Ne face o deosebită plăcere să vă invităm luni, 3 iunie, de la ora 10,00, in Sala „Caudella”, situată la etajul I a sediului Universitătii Nationale de Arte „George Enescu”, de la Casa Bals, la conferinta de presă dedicată evenimentului. Vor fi prezenti rectorul UNAGE, prof ...

Demonstrație de acordare a primului ajutor la Botoșani, de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență
27/05/2024 15:00

Personalul UPU-SMURD Botoşani marchează, astăzi, Ziua Internatională a Medicinei de Urgentă, printr-o demonstratie de acordare a primului ajutor. Cadrele medicale vor fi prezente in foisorul mare din Parcul Mihai Eminescu, incepand cu ora 16.00, unde vor arăta populatiei manevrele de bază de resuscitare şi poziţia de siguranţă a unui pacient. Scopul este de a educa populatia in privinţa acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardiac, pentru a reduce numărul de decese inregistrat din această cauză Anual, in Romania, peste 10.000 de oameni suferă un st ...

Accident cu două TIR-uri pe DN25; scurgeri de ulei hidraulic, traficul blocat în totalitate la Galați
27/05/2024 14:47

Un accident de circulaţie in care au fost implicate două TIR-uri s-a produs luni, pe DN25, in localitatea Piscu din judeţul Galaţi, la locul evenimentului fiind inregistrate scurgeri de ulei hidraulic, iar traficul este blocat in totalitate, informează ISU Galaţi. ‘Un echipaj de la Garda de Intervenţie Pechea asigură măsuri PSI la accident rutier (scurgeri de ulei hidraulic) in localitatea Piscu, in curba de la intrare. S-a deplasat şi un echipaj de la SVSU Piscu, alături de Direcţia Drumuri. Cele două autotrenuri implicate in accident au blocat total DN25’, potrivit ...

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a susținut Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”
27/05/2024 13:38

Mitropolia Moldovei si Bucovinei s-a alăturat, din postura de sponsor, Concursului National de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” ajuns la cea de-a XXVI-a editie. Etapa natională, desfăsurată in perioada 23-26 mai 2024, la Iasi, a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, alături de Facultatea de Constructii Masini si Management Industrial din cadrul Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iasi, sub egida Ministerului Educatiei. Peste 200 de tineri liceeni din toate colturile tării, de la filiera tehnologică si filiera teoretică, p ...

La zdup, după ce a furat două fiare de călcat
27/05/2024 10:47

  Florentina U. din Paşcani nu s-a dovedit deloc inspirată atunci cand a furat din supermarket două fiare de călcat, in valoare totală de 900 lei. E divorţată, nu munceşte nicăieri, are doar opt clase şi, după cum avea să declare in faţa instanţei, a furat de foame. Prima parte a atacului a fost un succes total. Dispozitivele de securitate tocmai se defectaseră şi n-au mai bipăit. Femeia a trecut lejer de casele de marcat, a vandut imediat aparatele, le-a dat ieftin, cu doar 200 lei. Dar hoaţa a fost prinsă rapid, deoarece camerele de supraveghere inregistraseră tot ...

Proiectul de execuție a lucrărilor de la Filarmonică, actualizat
27/05/2024 10:46

  Miercuri, 29 mai, consilierii judeteni vor supune la vot modificarea si completarea Hotărarii Consiliului Judeţean Iaşi nr.447/18.12.2019 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea imobilelor cu numerele cadastrale 161496 şi 161497 situată in Iaşi, str. Cuza Vodă nr. 29, in care işi desfăşoară activitatea Filarmonica Moldova Iaşi”. Potrivit proiectului de hotărare, valoarea lucrărilor este de 105.085.104,04 lei cu TVA, respecti ...

Centrul Expozițiomal „Moldova” va fi reproiectat și reamenajat
27/05/2024 10:45

Clădirea Centrului Expozitional „Moldova” va fi reabilitată termic, iar mai multe spatii vor fi reproiectate si amenajate pentru a putea oferi o mai mare atractivitate pentru firmele care doresc să-si desfăsoare activitatea in locatiile respective, un proiect de hotărare in acest sens urmand a fi supus spre dezbatere si aprobare in sedinta de miercuri, 29 mai, a Consiliului Judetean. Alesii vor trebui, astfel, să se pronunte in legătură cu aprobarea Documentatiei de Avizare a Lucrărilor de Interventie (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de inve ...

Accident grav lângă Bârlad. Un TIR s-a răsturnat pe șosea
27/05/2024 10:37

Un autotren care transporta colete s-a răsturnat, luni, dimineaţă, in apropierea municipiului Barlad, circulaţia in zonă fiind oprită. La locul producerii accidentului au intervenit pompieri militari din cadrul Detaşamentului Barlad aparţinand Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). "La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un camion care transporta colete,răsturnat, din autovehicul scurgandu-se pe şosea lichide combustibile. Conducătorul auto se autoevacuase, fiind conştient şi coo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei