Moldova

Scandal în USR Iaşi!

* in opinia unor membri de partid, oameni cu state vechi de servicii in cadrul formatiunii, actuali parlamentari, nu vor mai figura pe liste la alegerile din decembrie * aceştia susţin că termeni precum „corectitudine, meritocratie, transparentă” sunt valabili doar in sloganuri publice, nu şi la USR Iasi”   Membri USR din Bucureşti şi Iaşi se declară nemulţumiţi in legătură cu desemnarea delegaţilor USR-Plus care vor decide listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare, precum şi de perspectiva ca parlamentari cu o activitate bună să nu se re ...

Probațiunea ieșeană urmărește peste 600 de ieșeni condamnați pentru conducere sub influenţa alcoolului
04/10/2020 23:55

 * aproape  jumătate dintre persoanele aflate in evidenta Serviciului de Probatiune Iasi sunt condamnate pentru infracţiuni rutiere * dacă in anii anteriori furturile calificate şi infracţiunile patrimoniale erau printre cele mai numeroase, acum topul este deschis de cele la regimul rutier * in momentul de fată, un consilier de Probatiune are in evidentă 180 de persoane condamnate, desi in mod normal ar trebui să aibă cel mult 50! În timp ce soferii sunt cei care incalcă cel mai usor legea, persoanele care comit furturi detin suprematia in topul celor peste 2.400 de ...

Deschideți spitalul mobil!
04/10/2020 23:50

 * situatia spitalul mobil de la Letcani, aflat incă cu lacătul pe usă, continuă să rămană incertă * Costel Alexe: „Deşi in caietul de sarcini s-au plătit peste 13 milioane de euro pentru un spital funcţional cu peste 250 de paturi, cu greu astăzi s-ar putea operaţionaliza undeva la 28, spre 40 de paturi” * solicitarea pentru obţinerea autorizaţiei de mediu pentru spitalul mobil a fost depusă abia la sfarşitul săptămanii trecute * in spitalele din municipiul Iaşi erau, ieri, 22 de paturi libere * alte 65 de locuri vor fi disponibile din această săptăman ...

Hoaţa seducătoare de bătrâni a ajuns după gratii
04/10/2020 19:58

  *fiind vorba de o recidivă, a fost judecată in stare de arest preventiv * de la inceputul anchetei, Gabriela a recunoscut şi a solicitat să fie judecată prin procedura simplificată * procesul s-a incheiat repede şi, prin sentinţa de vinerea trecută, seducătoarea hoaţă a primit o condamnare de numai un an şi jumătate de inchisoare cu executare Gabriela Hurdui (36 de ani) din Harlău a dobandit o oarece notorietate şi a intrat in atenţia presei incă din 2016. Atunci, intr-o după amiază de iulie, tanăra a intrat la o terasă din localitate, s-a plimbat un pic, „ ...

Adevărul despre cele 600 de movile misterioase din nordul ţării. Sătenii cred că sunt locuri blestemate
04/10/2020 09:46

În judeţul Botoşani se găsesc sute de movile misterioase. De obicei, acestea se află in zone inalte ce domină spaţiile inconjurătoare. Sătenii ştiu numeroase legende despre aceste movile şi spun că sunt locurile de veci ale uriaşilor din vechime. Specialiştii spun insă că este vorba despre cu totul altceva.     În zonele rurale ale Botoşaniului, in special pe malurile Prutului, pe coline sau locuri mai inalte pot fi zărite sute de movile de pămant misterioase. Unele au dimensiuni considerabile, altele au fost aproape aplatizate de utilajele agric ...

Un ieşean a fost bătut de concubină de patru ori, dar nu vrea să facă plângere
01/10/2020 20:51

* a incercat bunica lui, dar i-a fost respinsă acţiunea deoarece nu are calitate procesuală Florin stă in casa bunicii lui din Podu Iloaie, iar aici totul a fost bine şi frumos pană s-a cunoscut şi apoi indrăgostit de Mariana. Pentru inceput, tanăra l-a convins pe noul ei iubit s-o primească in locuinţa bătranei. Pensionara, Maria pe numele ei, gandidu-se la viitorul nepotului, la faptul că-şi face şi el o familie, a acceptat. Primele luni de convieţuire in trei au fost numai lapte şi miere. Tinerii aveau camera lor, bunica pe-a ei, nu-i deranja in niciun fel, avea intrare s ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Generația cu numărul 110 a intrat în aulele TUIAȘI
01/10/2020 20:48

Din cauza pandemiei, TUIASI a nu a mai organizat festivitatea de deschierea a noului an universitar aşa cum se obişnuia, in Aula Gheorghe Asachi din Copou, ci chiar in inima campusului studenţesc „Tudor Vladimirescu”. Mai precis, in parcul dintre două cămine studenţeşti. Rectorul Universităţii Tehnice „Gh Asachi” din Iaşi, Dan Caşcaval a urat bun venit celei de-a 110 generaţii de studenţi politehnişti intr-un cadru mai puţin obişnuit. „Indiferent de contextul pe care nu l-a dorit niciunul dintre noi, ne aflăm intr-un moment festiv. Un moment ...

Cea mai bătrână infractoare din România a scăpat cu fuga
01/10/2020 20:46

* procesul a inceput pe 16 iunie, dar inculpata n-a putut fi audiată intrucat a dispărut din oraş * o săptămană mai tarziu, a fost dată in urmărire generală * joi, 1 octombrie, ar fi trbuit să se judece fondul, dar redutabila hoaţă n-a putut fi găsită şi deferită justiţiei La cei 80 de ani ei ei, Elena Barbu Busuioc este cea mai bătrană infractoare din Romania şi e specializată pe furturile din hipermarketuri. De loc din Bucureşti, cu adresa de domiciliu in sectorul 2, ea şi-a inceput cariera acum mulţi ani, chiar in Capitală. Prinsă in numeroase randuri şi judecat ...

Ceremonie restrânsă pentru deschiderea anului universitar la UAIC
30/09/2020 21:32

* la intregul eveniment au fost prezente doar 50 de persoane * a fost o măsură pentru respectarea regulilor impuse pe vremea pandemiei Studenţii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au inceput oficial anul universitar. O ceremonie de deschidere a anului universitar 2020-2021 a avut loc in Aula Magna „Mihai Eminescu” incepand cu ora 11. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, prorectorii şi decanii Universităţii, dar şi reprezentanţi ai studenţilor sau reprezentanţi ai organizaţiilor partenere. La intregul ...

Iașul nu mai poate primi pacienți COVID!
30/09/2020 18:17

Medicii ieseni privesc tot mai neputiincioşi la valul de infectări cu noul coronavirus. În ultimele zile au fost peste 250 de persoane internate din cauza infectării cu COVID-19. În cele şase spitale suport COVID din Iaşi un mai sunt locuri, chiar si zona de Terapie Intensivă fiind colapsată, ultimul pat fiind ocupat azi după-amiază! În toate spitalele iesene sunt internaţi 427 de infectaţi cu noul coronavirus. Alte 953 de persoane se află in izolare, iar 1.168 sunt in carantină la domiciliu. În niciun spital din Iaşi nu mai sunt locuri pentru ...

Consiliul Judeţean Iaşi  Maricel Popa Sedinta de Consiliu VIDEO
30/09/2020 12:18

Consiliul Judeţean Iaşi  Maricel Popa Sedinta de Consiliu VIDEO    

Penitenciarele din Moldova caută stomatologi
29/09/2020 23:40

* Penitenciarul Iasi va angaja 2 asistenti medicali generalisti, Penitenciarul Bacău are nevoie de 2 asistenţi medicali generalişti, 1 asistent stomatolog si 1 asistent medical igienă, Penitenciarul Botoşani – 2 asistenti medicali generalisti, iar Penitenciarul Vaslui caută un asistent medical generalist Aparatul central al Administratiei Nationale a Penitenciarelor si 38 de unităţi subordonate scot la concurs, din sursă externă, in vederea incadrării ca poliţist de penitenciare, 122 de posturi de agent in cadrul sectorului medical. În penitenciarele din in ...

Gheorghe Nichita, încă 5 ani de puşcărie
29/09/2020 19:37

* e vorba de condamnarea in dosarul „Amanta”, deschis incă din 2016 * fostul comandant al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, a primit şi el patru ani şi cinci luni de inchisoare * cei doi mai au de achitat in solidar şi peste 100.000 lei drept despăgubiri civile, iar fostul ofiţer, doar el, incă 75.000 lei Ieri, in jurul pranzului, judecătorii de la Tribunalul Iaşi au dat prima sentinţă in dosarul 6368/99/2016, cunoscut publicului sub numele de dosarul „Amanta”, in care fostul primar a fost acuzat că a folosit resursele Poliţiei Locale pentru a o urmări ...

UPDATE / FOTO - Accident mortal la Lețcani! Planul roșu activat! VIDEO
29/09/2020 19:30

UPDATE - ora 10.00 - Trei dintre victimele accidentului sunt din dubiţă. Una dintre ele, un bărbat de 29 de ani aflat in stop cardiac şi in şoc hemoragic din cauza rupturii de ficat, a fost adus la  UPU de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi. El a fost  resuscitat, insă a suferit din nou un stop cardio respirator in UPU. S-a constatat decesul.  A doua victimă din microbuz, un alt bărbat de 35 de ani, a suferit politraumatisme, soc hemoragic cu ruptură de splină, a fost dus in sala la chirurgie pentru operaţie.  Cea de-a treia victimă aflată in microbus, un ...

Trei noi transplanturi de rinichi în ultimele zile, la Iaşi
29/09/2020 19:29

  * in total, anul acesta s-au efectuat, la Centrul Regional de Transplant Renal Iaşi, 31 de interventii Activitate intensă in ultimele 2 zile la Centrul Regional de Transplant Renal. Au fost efectuate trei interventii de transplant renal, două de la donator cadaveric si o interventie de la donator viu. Primele două au fost efectuate ieri iar rinichii au fost transplantati unor pacienti de 52 si 56 de ani din judetul Iasi si judetul Botosani. „Ambii pacienti erau in program de dializă cronica de peste 6 ani de dializa. Ultima interventie, a fost realizata astăzi. Donator ...

4.400 noi doze de vaccin antigripal au ajuns la Iaşi
29/09/2020 19:27

Campania de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii pentru persoanele cu risc ridicat de imbolnăvire, continuă in perioada aceasta.   Ministerul Sănătăţii a distribuit Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi a doua tranşă, de 4.400 de doze. În prima tranşă au ajuns 15.600 de doze de vaccin antigripal. Restul dozelor de vaccin urmează a fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi in luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populatiei la risc. „În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei