Ambasadorul Emil Hurezeanu, „strigăt de ajutor” către președintele Austriei

3 hurezeanu

Dimensiune font:

| 07-12-2022 09:35

 

Ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, i-a scris preşedintelui Austriei Alexander Van der Bellen, declarându-se „consternat și îngrijorat” de „încercările derutante de a crea, în spaţiul public, impresia existenţei unei legături de cauzalitate între aderarea României la Schengen şi creşterea presiunii migraţiei ilegale în Republica Austria, dar şi faţă de posibilele consecinţe politice şi sociale ale menţinerii acestei schimbări de atitudine”.

El spune că realizările parteneriatului România-Austria, „întărit şi extins timp de ani de zile cu mari eforturi, ar putea fi transformate într-o minge de joc a politicii curente austriece, nu în ultimul rând prin sacrificarea intereselor articulate pe căi diplomatice”. „Având în vedere toate aceste considerente, permiteţi-mi, domnule preşedinte federal, să vă adresez un strigăt de ajutor, care nu trebuie înţeles ca o reclamaţie sau critică, ci exprimarea profundei mele îngrijorări faţă de riscul unei rupturi a apreciatei tradiţii austriece în diplomaţie şi comunicare, care periclitează coexistenţa noastră constructivă de până acum”, afirmă Emil Hurezeanu, într-o scrisoare trimisă președintelui Austriei în 25 noiembrie și publicată marți pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Austria.

Atât ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, cât și cancelarul Karl Nehammer au transmis marți noi mesaje tranșante: nu au de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie și vor vota împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen.

Anunțul celor doi oficiali austrieci vine la o zi de la o nouă vizită făcută la Viena de ministrul de Interne, Lucian Bode, în încercarea de a-și convinge omologul să renunțe la refuzul de a primi România în Schengen. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Dragostea pentru animalul său l-a făcut să uite de vârstă. Un bătrân de 80 de ani și-a dus cățelul 8 km cu roaba până la veterinar
29/09/2023 00:41

Si-a dus cătelul 8 km cu roaba pană la veterinar. Gestul impresionant al unui bătren de 80 ani, a emotionant o tară intreagă. Popa Ion si-a dus cainele 8 km cu roaba pentru a-l duce la veterinar. Si-a dus ...

Rusia profită de haosul din Africa și acaparează poate cea mai bogată țară în minerale de pe continent
29/09/2023 00:21

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, poartă discutii la Kremlin cu omologul său din Sudanul de Sud, Salva Kiir, informează Rador Radio Romania. După cum a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, in ti ...

ISW: Rusia încearcă să se înarmeze cu rachete balistice iraniene cu rază de acțiune de 300 de km
29/09/2023 00:18

Rusia negociază deja cu Iranul cu privire la furnizarea de rachete cu rază lungă de acţiune, profitand de faptul că rezoluţia ONU care interzice astfel de operaţiuni va expira in curand, informează joi ...

WC de 100.000 de euro la școala cu 35 de elevi din localitatea în care s-a născut Tudor Vladimirescu: Fostul primar a fost trimis în judecată
29/09/2023 00:14

WC de 100.000 de euro la scoala cu 35 de elevi din localitatea in care s-a născut Tudor Vladimirescu: Fostul primar a fost trimis in judecată Fostul primar al comunei Vladimir, a fost trimis in judecată pen ...

Cum arată femeia din spatele vocii de la
29/09/2023 00:13

Chiar dacă in prezent telefonul fix nu mai este o necesitate pentru multe dintre noi, in urmă cu zeci de ani, dacă sunai la 958, o voce caldă iţi spunea "La semnalul următor va fi ora...". Insă nu multă ...

România va primi încă 2,75 miliarde de euro prin PNRR
29/09/2023 00:04

Romania va primi incă 2,75 miliarde de euro prin PNRR, după ce a fost autorizată plata celei de-a doua transe a sprijinului nerambursabil si a celei de-a doua transe a sprijinului sunb formă de imprumut, a ...

Din 1 decembrie 2025, românii vor putea călători în SUA fără vize, anunță ambasadorul Andrei Muraru
28/09/2023 20:31

Ambasadorul Romaniei in Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, a anuntat la Digi24 că mai sunt doar doi ani pană cand cetătenii romani vor putea intra pe teritoriul american fără vize. Muraru a exp ...

Accident deosebit de grav în Timiș: o mașină a izbit un grup de copii pe trotuar
28/09/2023 20:17

Un sofer a pierdut controlul masinii si a intrat joi după-amiază cu autoturismul intr-un grup de copii care se aflau pe trotuar, intr-o comună din Timis, conform Antena 3. Din primele informatii transmise i ...

Marș pro-LGBT în București, organizat chiar în ziua Sf. Parascheva și finanțat din străinătate. Se cere legalizarea parteneriatelor civile
28/09/2023 15:21

Sambătă, 14 octombrie, in Bucuresti, este anuntat un mars de protest intitulat „Traditia noastră este iubirea”, prin care se cere legalizarea parteneriatelor civile si recunoastea cuplurile formate din p ...

Republica autoproclamată Nagorno Karabah îşi anunţă autodizolvarea şi că va înceta să mai existe la 1 ianuarie 2024
28/09/2023 12:26

Republica autoproclamată Nagorno Karabah şi-a anunţat joi autodizolvarea sa şi a tuturor instituţiilor sale - incepand de la 1 ianuarie 2024 -, la o săptămană după o ofensivă-fulger victorioasă a Aze ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei