Condamnare răsunătoare la Chișinău. „Guvernatoarea lui Putin” din Găgăuzia, 7 ani după gratii
Dimensiune font:
Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei și aliată fidelă a oligarhului fugar Ilan Șor, a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru finanțare ilegală din partea unei grupări criminale cu legături în Rusia. Verdictul a stârnit reacții dure de la Moscova.
Bașcana autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul – politiciană adusă în prim-plan de structurile controlate de Ilan Șor și considerată la Chișinău „omul Kremlinului” – a primit, marți, o pedeapsă de 7 ani de detenție într-un dosar de proporții, ce vizează introducerea ilegală în Republica Moldova a zeci de milioane de lei proveniți din Federația Rusă.
Procurorii au demonstrat că, între 2019 și 2022, Guțul a orchestrat, în calitate de secretară în Partidul „Șor” (declarat neconstituțional), transporturi aeriene și terestre fulger – dus-întors în 24 de ore – pentru a aduce bani nedeclarați, ulterior folosiți pentru întreținerea partidului, plata protestatarilor și campanii electorale. Suma totală atribuită acestei operațiuni depășește 42 de milioane de lei.
Alături de ea, Svetlana Popan, fostă secretară a biroului central al formațiunii, a fost condamnată pentru implicare în scheme similare, suma atribuită acesteia fiind de peste 9,7 milioane de lei. Procurorii au cerut pedepse cuprinse între 8 și 9 ani și confiscarea integrală a banilor.
Verdictul nu este definitiv, iar ambele condamnate pot ataca decizia în 15 zile.
Kremlinul nu a întârziat să reacționeze. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, a catalogat hotărârea drept „motivată politic” și o „presiune inacceptabilă asupra oponenților actualei puteri de la Chișinău”.
Ascensiune fulgerătoare, prăbușire spectaculoasă
Evghenia Guțul era practic necunoscută până în 2023, când a câștigat alegerile din Găgăuzia cu peste 52% din voturi, pe fondul sprijinului financiar și logistic al echipei lui Ilan Șor, condamnat în dosarul „Frauda bancară” la 15 ani de închisoare. După scrutin, a fost acuzată de coruperea alegătorilor și de gestionarea frauduloasă a fondurilor electorale.
Ceremonia de învestire din iulie 2023, presărată cu fast și invitați din Turcia, a fost boicotată de liderii de la Chișinău. Președinta Maia Sandu a refuzat să semneze decretul de numire a acesteia în Guvern, invocând „suspiciuni grave” privind integritatea bașcanei.
Autonomia găgăuză, creată în 1994, este o regiune-cheie în ecuația geopolitică a Republicii Moldova. Majoritatea etnică găgăuză este tradițional pro-rusă, iar funcția de bașcan asigură influență atât la nivel local, cât și în relațiile externe ale Chișinăului. Condamnarea lui Guțul riscă să amplifice tensiunile dintre capitală și Comrat, dar și să adâncească falia politică în societatea moldoveană.
Adauga comentariul tau