Cum ar putea Anglia, renumită pentru ploaie și verdeață, să rămână fără apă

În timpul secetei din 2022, Londra a fost periculos de aproape să rămână fără apă. Companiile de apă și guvernul s-au rugat disperat pentru ploaie, în timp ce rezervoarele se goleau, iar apele subterane erau încet-încet epuizate, relatează The Guardian.

 
Au fost redactate planuri de urgență pentru a interzice companiilor să folosească apă; piscinele hotelurilor ar fi fost golite, iazurile lăsate să sece, iar birourile să rămână necurățate. Dacă lipsa de precipitații ar fi continuat încă un an, exista posibilitatea ca robinetele să sece.

Aceasta, însă, a fost doar o mostră a ceea ce ar putea urma. Marți, guvernul a anunțat o „penurie de apă de importanță națională” în Anglia, ceea ce înseamnă că întreaga țară riscă să rămână fără apă dacă vremea secetoasă persistă. Oamenilor din Anglia le este deja interzis să folosească furtunurile de grădină, iar în lunile următoare sunt probabile restricții și mai mari. Centrul pentru Ecologie și Hidrologie al Regatului Unit (UKCEH), un institut independent de cercetare, a avertizat asupra unor debite excepțional de scăzute ale râurilor. Rezervoarele sunt, de asemenea, la niveluri extrem de reduse, iar apele subterane se diminuează.

Secetele sunt, în general, fenomene de doi ani. Un an de vreme secetoasă înseamnă că rezervele de apă se epuizează – exact asta se întâmplă acum. Situația devine critică dacă anul următor nu aduce precipitații peste medie. Atunci lipsurile încep să muște cu adevărat, fermierii nu mai pot iriga, iar gospodăriile și afacerile sunt lovite de restricții drastice. Cu rezervoare la niveluri minime istorice și cu debite de apă extrem de scăzute, Anglia are disperată nevoie de ploaie.

Prognozele arată că, până în 2055, aprovizionarea publică cu apă a Angliei ar putea fi deficitară cu 5 miliarde de litri pe zi, fără măsuri urgente de consolidare a resurselor – echivalentul a mai mult de o treime din rezervele disponibile astăzi. Efectul asupra economiei va fi profund negativ. Think tank-ul Public First a estimat că costul economic al lipsei de apă ar putea fi de 8,5 miliarde de lire sterline pe durata actualului parlament.

 

Dar cum a ajuns Anglia, renumită pentru ploaie și verdeață, cu umbrela aproape simbol național, în această situație?
Geologia și clima Marii Britanii ar trebui să asigure suficientă apă. În sudul Angliei, solul este format din cretă, o rocă moale și poroasă. Straturile acestea filtrează apa de ploaie și formează unele dintre cele mai curate ape din lume, colectate în uriașe acvifere exploatate de secole. Companiile de apă folosesc astăzi aceste acvifere pentru a furniza cea mai mare parte a apei potabile în anumite zone din sud.

Mai la nord, solul este mai dur, alcătuit din gresie și calcar, fără avantajele acviferelor de cretă. Însă nordul primește, de regulă, mai multe precipitații decât sudul, astfel că rezervoarele s-au umplut de obicei ușor. Există și râurile care brăzdează țara și care, atunci când sunt curate, includ cursuri limpezi de cretă pline de efemeroptere și somoni.

Marea Britanie este una dintre cele mai ploioase țări din Europa. Totuși, unele zone sunt mai umede decât altele. În Lake District cad, în medie, 2.000 mm de precipitații pe an, în timp ce în sud-est media e de doar 700 mm.

 

Poate tocmai pentru că resursele au fost mereu bogate, acestea au fost luate de-a gata. Posibilitatea de a rămâne fără apă nu a fost niciodată considerată reală. Dar creșterea populației și criza climatică schimbă lucrurile.

În secolul al XVII-lea, compania New River a început să aducă apă în casele londonezilor bogați, de la izvoarele din Hertfordshire. Treptat, tehnologia s-a răspândit, populația Angliei a crescut, iar rețelele de apă din orașele în expansiune au început să fie supuse unor presiuni majore.

Când „Marea Duhoare” a lovit Londra în 1858, în timpul unui val de căldură, inginerul Joseph Bazalgette fusese deja însărcinat să modernizeze urgent sistemul de canalizare al orașului. Cunoscut pentru meticulozitatea sa, Bazalgette a verificat personal fiecare conexiune, a făcut mii de notițe și a salvat numeroase vieți prin devierea apelor reziduale în aval, către estuarul Tamisei. Ulterior, au fost construite centre de tratare a apei.

Astăzi, consumatorii sunt obișnuiți să aibă apă la robinet și să folosească multă. Generațiile viitoare, care vor trăi veri lungi și secetoase, probabil vor fi șocate de modul risipitor în care apa potabilă este folosită pentru toalete, grădini sau mașini de spălat. Gospodăriile din Marea Britanie consumă, în medie, 150 de litri pe persoană pe zi – mai mult decât în Franța (128), Germania (122) sau Spania (120). Doar Italia consumă mai mult (243).

Iar risipa începe mult înainte să ajungă apa la robinete. Companiile de apă din Anglia și Țara Galilor pierd anual circa un trilion de litri din cauza conductelor cu scurgeri. Aproximativ 20% din apa tratată se pierde astfel. Companiile au promis să reducă pierderile la jumătate până în 2050.

Între timp, rata de înlocuire a conductelor este de doar 0,05% pe an. Mare parte din sistemul de canalizare londonez n-a mai fost modernizat semnificativ de la Bazalgette, în secolul XIX.

Nu s-a mai construit niciun rezervor nou în 30 de ani, în ciuda creșterii populației și a schimbărilor climatice care aduc veri mai lungi și mai secetoase. Rezervoarele existente sunt la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, în medie doar 67,7% pline. Potrivit hidroclimatologului Wilson Chan, „sunt necesare luni întregi de ploi peste medie pentru a reduce presiunea asupra resurselor de apă”.

 

Privatizarea industriei apei și canalizării, din 1989, este adesea acuzată pentru lipsa investițiilor. Companiile de apă au fost criticate că plătesc dividende în loc să investească banii obținuți din facturi în infrastructură. Alții dau vina pe un monopol privat reglementat care a prioritizat tarifele mici pentru consumatori în detrimentul investițiilor.

Sistemul de reglementare obligă companiile să urmeze pași stricți înainte de a putea extrage mai multă apă – începând cu reducerea consumului prin interzicerea furtunurilor. „Companiile de apă trebuie acum să acționeze conform planurilor de secetă – le voi trage la răspundere dacă întârzie”, a spus ministra apei, Emma Hardy. „Ne confruntăm cu o penurie tot mai mare în următorul deceniu.”

Însă companiile știu că oamenii urăsc să fie obligați să reducă consumul, așa că evită cât pot restricțiile. Mai mult, interdicțiile scad satisfacția clienților, iar asta contează în evaluările reglementatorului.

Rezultatul: niveluri nesustenabile de extragere din mediu, care nu pot fi înlocuite pe aceeași scară temporală de precipitații. Rezerve precum acviferele fosile și pâraiele de cretă se reîncarcă în secole. Agenția pentru Mediu estimează că 15% din apele de suprafață și 27% din cele subterane din Anglia sunt exploatate nesustenabil.

„Facem apel la toată lumea să-și aducă aportul și să reducă presiunea asupra mediului”, spune Helen Wakeham, directoarea pentru apă din cadrul EA și președinta Grupului Național pentru Secetă. „Companiile trebuie să repare rapid scurgerile și să fie un exemplu în economisirea apei.”

 

Dar nu este doar o problemă de management. Pe măsură ce criza climatică se accelerează, tiparele de ploaie se schimbă, iar apa va fi tot mai greu disponibilă în anumite perioade. „Seceta din Anglia nu mai este un avertisment. Este un semnal clar că prăbușirea climatică ne destramă deja sistemele de apă, hrană și natură”, spune Sir David King, fost consilier științific-șef al Regatului Unit.

„Această criză cere o schimbare fundamentală care să acorde valoare reală planetei și mediului, să investească în natură, să refacă ciclurile apei și să transforme modul în care folosim fiecare picătură. Dacă vom răspunde acum, putem transforma criza în oportunitate: reziliență economică, refacere ecologică și leadership climatic.”

Regatul Unit nu este singurul. Aproape jumătate din Europa se confruntă deja cu secetă, cu incendii de vegetație și agricultori care se luptă să-și mențină culturile.

Economiile din sudul Europei depind de vremea însorită, ideală istoric pentru agricultură de export. Oamenii de știință avertizează că agricultura va deveni tot mai dificilă în anumite state sudice. În Africa de est și sud, peste 90 de milioane de oameni se confruntă cu foamete extremă, după secete record care au dus la pierderea culturilor și a animalelor.

Pe măsură ce impactul crizei climatice se face simțit la nivel global, rămâne întrebarea: guvernul britanic înțelege amploarea problemei? Nouă rezervoare sunt planificate până în 2050, iar se discută reducerea consumului, dar poate fi prea puțin, prea târziu. Multe proiecte imobiliare sunt deja blocate din cauza lipsei de apă.

Primul rezervor nou, planificat la Abingdon, Oxfordshire, ar urma să fie construit chiar în zona noilor centre de date ale guvernului, ceea ce alimentează temerile că apa va fi folosită pentru răcirea serverelor, nu pentru consumatorii dintr-una dintre cele mai afectate zone.

Experții în construcții ecologice spun că noile locuințe ar trebui să fie prevăzute cu sisteme de colectare a apei de ploaie pentru utilizări interne, precum toalete și mașini de spălat. În grădini, oamenii ar putea folosi butoaie de apă vara, pentru a nu risipi apa potabilă.

Reducerea timpului la duș cu un minut economisește apă, spune organizația Waterwise, iar grupurile de construcții ecologice recomandă dușuri cu capete economice. Un raport comandat de guvern recomandă instalarea la nivel național a contoarelor inteligente, pentru ca cei care folosesc aspersoare și piscine să plătească mai mult decât cei care sunt mai economi.

Mai amplu, fermierii ar putea construi rezervoare pe terenurile lor pentru a reduce nevoia de irigații. Soluțiile bazate pe natură ar putea fi folosite, precum repopularea cu castori care creează baraje și rețin apa, sau refacerea zonelor umede.

„Trebuie să aducem mai multă reziliență râurilor și bazinelor hidrografice, cu soluții bazate pe natură la scară largă: soluri sănătoase care să lase apa să se infiltreze, împădurirea malurilor, zone umede pentru stocare și eliberare lentă, precum și reconfigurarea cursurilor de apă pentru ridicarea pânzei freatice și filtrarea poluanților”, spune Mark Lloyd, directorul Rivers Trust.

„Trebuie, de asemenea, să implementăm folosirea apei de ploaie în locul celei potabile ori de câte ori este posibil: la spălat mașini, udat grădini, spălat animale, umplut bazine. Alte țări afectate de secetă aplică asta de zeci de ani și trebuie să ne alăturăm și noi.”