Despre cultul Umbrărescu. Cu cât e tăcerea mai mare, cu atât explozia va fi mai mare.

După 36 de ore de la tragedia de muncă din Vrancea, cu 4 morți și 5 răniți, marea firmă care lucrează pe autostradă acolo nu a furnizat nicio explicație publică familiilor victimelor, răniților și cetățenilor pe banii cărora construiește. Este o sfidare fără precedent, care ne arată o realitate sumbră: cu cât presa e mai anesteziată, cu cât instituțiile sunt mai slabe, cu atât exploziile vor atinge viața mai multor oameni.

Timp de doi ani, eroul Moldovei a fost un domn numit Umbrărescu. A trecut printr-un con de umbră vreun deceniu, în care și-a văzut discret de treabă. Dar, după marea campanie cu autostrada pentru Moldova, Umbrărescu a apărut în toată presa – plină de reclamă și articole scrise parcă cu tarif pe număr de cuvinte despre firmele respectivului – călare pe un excavator alb, ca să le dea la moldoveni mântuirea pe patru benzi.

Până aici, păcatul n-a fost altul decât prostul gust și cultul eroului antreprenor. Un cult de care România se infectează periodic. Până acum vreo 5 ani, eroul era „investitorul străin”. Totul trebuia făcut pentru „multinațională”.

Mitul lui Umbrărescu a luat locul mitului „multinaționalei” care civilizează

Merita să facem și foamea pentru „multinațională”, numai să vină investitorul străin să ne onoreze cu profitul lui. Apoi au început să apară investitorii patrioți. Presa locală și centrală, 99% din ea, l-a preamărit pe bani puțini pe noul arhanghel al construcțiilor, Umbrărescu. Ba chiar s-a născut și partidul AUR, tot de afaceriști, dar nu internaționali, ci locali. Capitolul autohton se apără și cu trompeta lui Simion.

Ca orice sfânt antreprenor, Umbrărescu are și nemulțumiri și le-a lăsat să se scurgă în presă sub formă de zvonuri și investigații: concurența cu firmele turcești de exemplu, prețul materialelor, prețul mâinii de lucru etc. Și, ca orice sfânt antreprenor, Umbrărescu se plânge de condițiile de afaceri din România de zici că e gata să piardă și ultimul Porsche din garaj. Nu e cazul, profiturile i-au mers unse.

Imaginea bună a lui Umbrărescu din ultimii ani vine și din imaginea, pe bună dreptate proastă, a companiilor multinaționale care și-au tot bătut joc de diverse programe de infrastructură. Nu vorbim doar de Bechtel, cazul suprem de batjocură, vorbim de autostradă surpată, de lucrări terminate mult prea scump etc.

Vina e aruncată pe Dorel ca să uităm de companii

Are vreo vină Umbrărescu pentru explozia de la Călimănești, Vrancea? Evident, nu, nu o vină directă sau ușor reperabilă. Dar nici nu e normal ca 90% din știrile despre tragedie să nu conțină numele firmelor lui Umbrărescu, iar numele afaceristului să nu fie pomenit în legătură cu acest caz decât de foarte puține ori. Din informațiile de până acum, Transgaz nu știa de lucrări în zonă, nu i se ceruse avizul. Halici, prefectul Vrancei, a vorbit din prima „de eroare umană”, fie din vina companiei de gaz care ar fi îngropat țevile prea puțin în pământ, fie din felul în care s-a lucrat acolo.

Știu că în România încă se vorbește de „Dorel”, dar e cazul să ne mai uităm și la șefii care-și pun muncitorii să lucreze în condiții nesigure, ba chiar fatale.

Impunitatea lui Umbrărescu

În timp, Umbrărescu și-a câștigat un soi de impunitate mediatică și instituțională. Nu știu cât l-a costat în bugete de publicitate asta. Devenise foarte greu și să-l critici, dar și să-l controlezi ca instituție de stat.

Și, când devine dificil să-l controlezi, atunci se iau decizii pripite precum lucrul pe deasupra țevilor de gaz.

Așadar, la ceva tot trebuie să fim atenți: cu cât tăcerea e mai apăsătoare în legătură cu o afacere, cu atât controlul va fi mai slab și, din nefericire, cu atât accidentele vor fi mai răvășitoare.

E clar că nu se pune destulă presiune pe instituțiile de control, în aceste cazuri. Sigur că sunt mari diferențe față de cazul Pascu și accidentul oribil de la 2 Mai. Dar undeva seamănă: impunitate, bani care muțesc polițiștii, bani care ung drumul afacerilor de tot felul. La fiecare astfel de tragedie, lanțuri întregi de „muți de profesie” din instituțiile statului trebuie să zboare!

Dacă vrem să schimbăm cultul păgubos al afaceriștilor care au dreptul să facă orice pentru că au bani, mai trebuie să schimbăm și din bugetarii care, după orice tragedie, îți spun: dar n-au fost sesizări! Nu trebuie să fie sesizări întotdeauna, mai trebuie să controlezi și singur, să intuiești unde e potențial de risc.