DIICOT cere arestarea fraților Tate: Detalii incendiare despre cum acționa rețeaua de trafic de persoane

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 30-12-2022 13:37

Procurorii DIICOT au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a fraţilor Andrew şi Tristan Tate şi a celorlalte două persoane reţinute alături de cei doi britanici în dosarul de trafic de persoane şi viol. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au anunţat, vineri, că au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei 4 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.


 

 

Joi, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Dosarul a fost deschis în luna aprilie, iar cazul îi implică şi pe britanicii Andrew Tate şi Tristan Tate, în vila cărora a fost găsită, tot în acea lună, o tânără cu cetăţenie americană. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împreună cu alte două persoane.

”În cauză s-a reţinut că, la începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane. Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, arăta DIICOT.

Până în prezent, au fost identificate 6 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupare.

Conform sursei citate, cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale. Pe 12 aprilie, DIICOT transmitea că dosarul deschis pentru lipsirea de libertate a unei femei, în care poliţiştii din Ilfov au făcut percheziţii, a fost declinat către DIICOT, care a extins urmărirea penală, pentru trafic de persoane şi viol. Mai mulţi martori au fost audiaţi în acest caz. La aceeaşi dată, procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale, pentru trafic de persoane şi viol. Urmărirea penală a fost desfăşurată in rem. 

Andrew Tate, milionarul americano-britanic reținut în România pentru 24 de ore, le-a declarat milioanelor sale de urmăritori din întreaga lume că s-a mutat în țara noastră pentru a scăpa mai ușor de acuzațiile de viol.

Andrew Tate 

Tate a fost în mare parte necunoscut până anul acesta, când vizibilitatea sa pe rețelele de socializare a explodat. Apoi, în luna august, el a fost interzis de Facebook, Instagram YouTube și TikTok din cauza comentariilor sale misogine, afacerea sa online - „Hustler University” - încasând o lovitură grea. Andrew Tate a fost interzis inițial și pe Twitter dar această platformă social media i-a reactivat contul după ce a fost preluată oficial de către Elon Musk la sfârșitul lunii octombrie.

În vârstă de 36 de ani, Tate și-a început cariera ca kickboxer, jucând ultimul său meci la București în urmă cu doi ani, împotriva luptătorului român Cosmin Lingurar.

Născut la Washington D.C., tatăl său fiind un maestru internațional la șah din Statele Unite, el s-a mutat în Marea Britanie alături de mama și fratele său după divorțul părinților. Crescut în Lutton, orașul natal al mamei sale, el a apărut pentru prima oară în atenția publicului larg din Marea Britanie în 2016 când a fost unul dintre participanții la sezonul din acel an al emisiunii „Big Brother”. „Aventura” sa a durat însă doar 6 zile, Tate fiind dat afară din concursul de tip reality show după ce în mediul online a apărut o înregistrare video care îl arăta lovind o femeie cu cureaua, amenințând-o să nu îi mai scrie niciodată mesaje.

Tate a declarat la momentul respectiv pentru tabloidul The Sun că a fost doar „un joc de rol” însă la scurt timp după a apărut o a doua înregistrare video în care acesta îi spune unei alte femei să numere vânătăile pe care părea să i le fi cauzat.

Ambele femei au negat însă că au fost abuzate, afirmând că înregistrările video au arătat acte consimțite. 

„Afacerile” online ale lui Andrew Tate

După ce a început să joace tot mai puține meciuri de kickboxing, Tate a fondat o primă companie, una de webchat la care a afirmat că lucrează 75 de femei, unele dintre ele foste iubite ale sale.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The Mirror în luna martie a acestui an, el a recunoscut că afacerea este o „înșelătorie totală” în care femeile conving bărbați creduli să le dea bani prin „povești plângăcioase”.

În mediul online el a devenit faimos prin promisiunile de a le arăta băieților și bărbaților cum să „scape din matrice”, o expresie folosită de acesta pentru sfaturi legate de cum să devii mai bogat și să ai mai mult succes la femei.

 

Înainte să fie dat afară de pe rețelele de socializare, el a avea peste 4,5 milioane de urmăritori pe Instagram, precum și 600.000 de abonați pe canalul său de Youtube. Pe TikTok înregistrări video cu hashtag-ul său au fost vizualizate de peste 14 miliarde de ori. 

Un purtător de cuvânt al lui Tate a declarat pentru agenția Bloomberg după ce acesta a fost interzis pe rețelele de socializare că:

„Interzicerea lui Andrew Tate pe aceste platforme ar putea părea ca un răspuns, dar nu este atât de simplu. Înlăturarea vocii lui Tate nu duce la o societate mai blândă, fără discurs care incită la ură”.

 

Afacerea care l-a făcut faimos pe rețelele de socializare este însă antemenționata „Hustler University”, o platformă care oferă cursuri online pentru „masculii alfa aspiranți” în ceea ce privește criptomonedele, investițiile pe bursă și „freelancing”.

Practic un „guru” de „self-help”, Tate le promite urmăritorilor săi în vasta lor majoritate bărbați că le va dezvălui rețeta pentru a face mai mulți bani, agăța tipe și în general să ajungă să aibă o viață de lux.

Cum a ajuns un kickboxer din Marea Britanie cunoscut în întreaga lume

În doar câteva luni el a ajuns de la un personaj semiobscur la una dintre cele mai cunoscute personalități din mediul online, în luna iulie a acestui an Google înregistrând mai multe căutări despre el decât de exemplu Donald Trump sau Kim Kardashian. 

Însă ascensiunea sa către faimă nu a fost întâmplătoare, jurnaliștii de la The Observer descoperind dovezi că urmăritorii lui Tate sunt instruiți să inunde rețelele de socializare cu înregistrări video ale acestuia și să aleagă cele mai controversate clipuri pentru un număr maxim de vizualizări și reacții.

Efortul coordonat în care au fost implicați mii de membri ai „Hustler University” și o întreagă rețea de conturi de pe TikTok a fost descrisă de către unii experți drept o „tentativă fățișă” de a manipula algoritmii rețelelor de socializare pentru a promova în mod artificial conținutul legat de acesta.

În mai puțin de 3 luni această strategie i-a adus un număr uriaș de urmăritori în mediul online și milioane de lire sterline, The Guardian notând în luna august că „Hustler University” a ajuns să aibă 127.000 de membri care plătesc 39 de lire lunar pentru a se alătura „universității” sale.

Andrew Tate a fost reținut joi în România  

Afirmațiile controversate ale lui Andrew Tate

Însă deși acesta a fost cel care a stârnit cele mai mari controverse și i-a adus interdicția pe rețelele de socializare, majoritatea conținutului distribuit de Tate nu are legătură cu femeile. Pe lângă sfaturile de cum să te îmbogățești, el este cunoscut de asemenea drept un fan vocal al fostului președinte american Donald Trump, pe care îl descrie drept un „mascul alfa exemplar”.

Tate a vorbit de asemenea împotriva lockdown-urilor impuse pentru combaterea răspândirii coronavirusului și a vaccinării anti-Covid obligatorii. Exprimându-și părerea despre depresie, el a spus că tulburarea mintală „nu este reală”.

El a apărut în controversata emisiune InfoWars a lui Alex Jones, obligat recent de justiția americană să plătească despăgubiri de un miliard de dolari pentru promovarea unor teorii ale conspirației legate de masacrul din 2012 de la școala Sandy Hook din statul american Connecticut.

Despre femei el susține că locul acestora este în cămin, nu pot să șofeze și că sunt proprietatea unui bărbat.

Tate crede de asemenea că victimele violurilor trebuie să „poarte responsabilitatea” pentru atacuri și afirmă că iese doar cu tinere de 18-19 ani deoarece își poate lăsa „amprenta” asupra lor. În unele dintre videoclipurile sale Tate vorbește despre lovirea și strângerea de gât a femeilor, distrugerea lucrurilor lor și oprirea acestora din a ieși în oraș.

„Pac, scoți maceta, boom, o lovești în față și o prinzi de gât. Taci, curvo”, a afirmat el în unul dintre clipurile sale, arătând cum s-ar comporta cu o femeie dacă ea l-ar acuza că o înșeală. Într-un alt videoclip el a povestit cum a aruncat pe geam lucrurile unei femei.

El a deplâns de asemenea „declinul civilizației occidentale” după ce a povestit că a văzut un afiș la Aeroportul Heathrow despre care a spus că „încuraja fetele să meargă în vacanță, în loc să fie mame iubitoare și soții devotate”.

Deși a vorbit în mod deschis și repetat despre actele sale de violență împotriva mai multor femei, Tate nu a fost pus sub acuzare pentru vreo astfel de faptă, poliția din Marea Britanie începând să investigheze recent acuzațiile la adresa sa.

Cum a ajuns Tate în România

În una dintre înregistrările sale video el a explicat motivele pentru care a ales să se mute în țara noastră, sugerând că i-ar fi mai ușor să scape de acuzații de viol.

El a spus în înregistrarea respectivă că aceasta ar fi „40%” din motivația sa, susținând însă că „nu sunt un violator, dar îmi place ideea de a putea face ce vreau. Îmi place să fac ce vreau”.

În luna aprilie polițiștii din Ilfov au făcut percheziții la vila lui Tate și a fratelui său după ce au primit un pont de la ambasada Statelor Unite de la București că o cetățeană americană în vârstă de 21 de ani este sechestrată de către aceștia.

Tânăra a fost găsită în locuința celor doi și cei doi frați au fost aduși la audieri, însă au fost eliberați ulterior și au negat comiterea oricărei infracțiuni.

Pe 12 aprilie DIICOT a anunțat că dosarul deschis pentru lipsirea de libertate a unei femei, în care poliţiştii din Ilfov au făcut percheziţii, a fost declinat către DIICOT, care a extins urmărirea penală pentru trafic de persoane şi viol.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore joia aceasta.

Între luna aprilie, când polițiștii au făcut primele percheziții, și momentul reținerii celor doi frați în România, videoclipurile create de Andrew Tate au decolat în mediul online, în special pe platforma TikTok.

De exemplu, doar în luna august clipuri cu numele său au fost vizualizate de peste un miliard de ori. Înregistrările nu vin direct de la Tate, care pare să nu mai fie activ pe platformă, ci de la sute de conturi ale fanilor săi și membri ai „Hustler University”.

Multe dintre aceste conturi folosesc numele lui Tate și au la fotografia de profil imagini cu acestea, deși termenii de utilizare ai TikTok interzic explicit acest lucru, la fel ca distribuirea de conținut care incită la ură.

 

Acuzațiile aduse de DIICOT lui Andrew Tate și fratelui său

„La începutul anului 2021, 4 suspecţi (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) au constituit un grup infracţional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar şi al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a infracţiunii de trafic de persoane”, afirmă DIICOT într-un comunicat remis presei joi.

Victimele au fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy), potrivit procurorilor DIICOT.

„Acestea au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, mai afirmă DIICOT.

Procurorii români susțin că până în prezent au fost identificate 6 victime care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

„Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că în luna martie 2022 o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice, să întreţină relaţii sexuale”, mai afirmă comunicatul remis presei de către DIICOT.

În urma perchezițiilor făcute în vila de lângă Capitală a britanicilor, anchetatorii au descoperit studiourile video unde ar fi fost exploatate cel puțin șase tinere care ar fi fost obligate să producă filmări pornografice care erau vândute apoi pe platforme de specialitate.

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei