Dosar penal privind achiziționarea de măști medicale de către UNIFARM. Polițiștii fac percheziții VIDEO
Dimensiune font:
| 03-02-2021 09:23
Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 5 percheziții domiciliare, în București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, toate în legătură cu achiziționarea de către o companie națională de măști medicale în perioada stării de urgență. Compania vizată este Unifarm.
În același timp, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane, informează Poliția Română. Persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acesteia, pentru clarificarea situației de fapt.
Dosarul vizează achiziționarea de către CN UNIFARM, în perioada martie aprilie 2020, a 1,2 milioane măști de protecție de la o societate comercială, potrivit unor surse judiciare.
Măștile au fost distribuite în unități spitalicești de pe întreg teritoriul României, ulterior fiind retrase din cauza problemelor semnalate de personalul medical.
În plus, la nivel european a fost emisă o alertă cu privire la măștile în cauză din cauza capacității reduse de filtrare.
La acțiune, participă polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.
Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale.
Dispozitivele eliberează benzi scurte ...
In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...
Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...
Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...
Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...
Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison
Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...
La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...
Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...
Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video
Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...
Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu.
Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...
Adauga comentariul tau