HoReCa, un lanț cu sute de mii de oameni în căutare de strategii de reinventare

1hoReCa1
1hoReCa2

Dimensiune font:

| 06-01-2021 08:00

 

Unul dintre cele mai afectate segmente ale economiei, în actualul context pandemic, este HoReCa. Pierderile sunt atât de ordin financiar, cât și din perspectiva capitalului uman. Gradul de ocupare a structurilor a scăzut enorm, iar evenimentele private au fost fie anulate, fie reprogramate pentru 2021

 

Contextul pandemic a adus nu doar probleme economice, cele mai grave în domeniul HoReCa, ci și unul al fricii, o pandemie a fricii care și-a pus deja amprenta asupra populației. „Oamenii au nevoie să se simță în siguranță și, în același timp, au nevoie de interacțiunea umană. Faptul că în plină iarnă vedem oameni stând și înghețând la terase, din dorința de a socializa cu prietenii, este un semn că au nevoie de conexiune umană care, în unele cazuri, este mai mare decât frica de virus. Noi am făcut tot posibilul să păstram toate măsurile impuse de contextul pandemic, să îi responsabilizăm pe colegii nostril și în același timp pe clienții noștri. Sănătatea dumneavoastră este prioritatea noastră nu este doar un slogan pentru noi, este o misiune. Misiunea de a crea evenimente și experiențe memorabile pentru clienții noștri într-un cadru plăcut, confortabil și mai ales sigur”, a spus Oană Paveliuc, manager de marketing și vânzări la hotelul „Unirea". În cazul acestei structuri, cea mai dureroasă măsură luată a fost faptul că am fost nevoiți să micșoreze echipa. „Pe de altă parte, contextual pandemic ne-a adus și o schimbarea de paradigmă, am devenit mai creativi și mai flexibili. Am creat pachete noi la care poate nu ne-am fi gândit până acum și ne dorim să ne dezvoltăm și mai mult pe zona Delivery, care a crescut foarte mult în ultimele 9 luni ale anului 2020”, a completat Oana Paveliuc.

Pandemia a venit că o bombă”

Unele localuri erau oarecum la început când pandemia a impus închiderea lor. „Noi cu restaurantul Dionisos eram la 10 luni de la cumpărare, eram încă în perioada de investiții și schimbări. Ușor-ușor, începea să devină ceea ce ne doream. Pandemia a venit că o bombă peste noi, a fost cumplit să te uiți în ochii a peste 40 de oameni și să le spui că plecăm acasă. Eu și asociații mei am încercat să gândim o strategie ca să rezistăm. Am redus personalul la minim, am reușit să luăm un contract de catering și am lucrat cot la cot zilnic, cu mâna de oameni rămasă, ca să le pot asigura salariile pe perioada stării de urgență. În rest, până la finele lui 2020 am fost la cheremul guvernului și ne jucam de-a închisul și deschisul”, a punctat și Simona Adonicioaiei, unul dintre administratorii restaurantului. Cât despre soluții, „ar trebui urgentată evalurea proiectelor și dat răspunsul, înghețarea datoriilor până la finalizarea pandemiei dacă tot ne închid și deschid. Noi, ca manageri cu experiență, dacă rezistăm, vom găsi modalități să ne reinventăm și să readucem clienții”.

Ieșirea din impas înseamnă un nou început

Nici segmentul de cafenele nu a scăpat de urgia atrasă de noul coronavirus. În mare parte au fost afectări în lanț. Impunerea restricțiilor de libera circulație a dus la un număr din ce în ce mai mic de oaspeți în locații, de unde a rezultat un nivel al încasărilor foarte mult diminuat. Cei care au hotărât să lase localurile deschise în toată această perioadă, fie ea de lockdown total sau parțial, au înregistrat scăderi de încasări și de 90%. În aceste condiții a fost foarte dificil să ții personalul angajat sau să îți onorezi plățile restante către furnizori. „O ideea ar fi fost o înghețarea plăților în lanț. Dacă pe un proprietar de cafenea l-ai obligat să închidă locația tu, ca stat, ar fi trebuit să dai o hotărâre prin care să îmi îngheți și mie toate plățile către parteneri pe toată această perioadă. Cea mai mare problemă a fost la locațiile plătitoare de chirii unde nu a existat înțelegere din partea proprietarilor de spații. Acestea ori au dispărut, ori au acumulat datorii foarte mari. Bineînțeles, ca de obicei statul român nici după o perioadă foarte lungă de timp, adică zece luni, nu a acordat nici un ajutor acestui sector. Abia acum se verifică niște cereri de granturi de ajutor pentru care tu, ca firmă, trebuie să vii cu 15% din suma solicitată, după aceasta perioadă deloc ușoară”, a replicat Florin Pătrășcanu, proprietarul cafenelei Grinch-coffee&more. El este convins că pentru cei rămași în piață, ieșirea din impas înseamnă un nou început. „Afacerea poate rămâne la fel și te simți că în momentul când ai făcut investiția și încerci să aduci oamenii în locație, nu mai faci nici un fel de investiție și plătești datoriile. Asta înseamnă cel puțin un an de munca gratis. Sau te reinventezi. Reinventarea poate însemna : deschiderea vânzărilor pe online, vânzarea produselor pe platforme de comenzi, schimbarea stocurilor de marfă cu unele vandabile pe online. Un gest frumos ar fi fost ca statul român să nu ne mai oblige să plătim taxe pentru angajați sau alte dări în această perioadă. Da’ nu zic nimic, poate ne aude…”, a zâmbit cu amar Florin Pătrășcanu.

Cateringul, câștigătorul anului 2020

O soluție au fost livrările la domiciliu, iar firmele specializate pe catering au încheiat anul cu beneficii. Suntem pe plus față de anul 2019. În prima fază, la începutul pandemiei au scăzut vânzările, însă am venit cu soluții și produse noi, gândite pentru întreaga familie cum sunt ciorbele la litru sau mâncarea la kilogram. Am reușit să trecem peste punctul critic, iar oamenii au revenit. Fiind firmă de catering, pe noi pandemia nu ne-a afectat atât de mult, așa cum s-a întâmplat cu domeniul restaurantelor și hotelurilor, însă am văzut că s-au reprofilat, au început să facă livrări sau să se înscrie pe platforme de comenzi la domiciliu, ceea ce a fost o soluție pentru a-și continua cât de cât activitatea”, am aflat de la Oana Maftei, administratorul firmei AromaZen.

Probabil ieșirea din impas va fi tot o bună colaborare între locație și furnizori, cu înțelegeri făcute între ei pentru a merge înainte cu toții. Horeca nu înseamnă doar hoteluri, restaurante și cafenele. Aici este un lanț care pleacă de la producători la distribuitori și apoi la locații. Lanțul acesta înseamnă poate câteva sute de mii de oameni”, a conchis Florin Pătrășcanu.

Maura ANGHEL

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei