Inspectoarea ANAF mituită de Anastasiu a fost cercetată de DNA și într-un celebru dosar de corupție în care este judecat un mogul media

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 27-07-2025 16:17

 În ambele cazuri, în dosare apar probleme cu taxele pe salarii, datorate de companii statului. Ca să-și obțină mita, angajata ANAF a cerut în ambele cazuri un contract pe numele firmei fiului. 

Fosta inspectoare ANAF Angela Burlacu a fost cercetată în dosarul Mediafax, compania lui Adrian Sârbu, fondatorul ProTV și Mediafax, fiind denunțată de oamenii din trust că a cerut mită zeci de mii de euro pentru ea și șeful ei în schimbul protecției la ANAF, potrivit unei hotărâri a Tribunalului București, consulată de HotNews.  

În anul începerii urmăririi penale a angajatei ANAF în cazul Mediafax, Anastasiu a făcut denunț în cazul firmei sale

Burlacu, care în dosarul firmei lui Anastasiu a fost condamnată la închisoare pentru 5 ani, a scăpat prin prescrierea faptelor în dosarul firmei lui Sârbu. În acest ultim caz a primit clasare în toamna lui 2024. 

Cercetarea efectivă a inspectoarei în cazul Mediafax a început în 2018, după cum a explicat avocatul acesteia la Tribunalul București. În același an, Cristian Băciucu și Dragoș Anastasiu au mers la DNA pentru a reclama faptele de corupție ale inspectoarei, după ce 8 ani au fost de acord cu mituirea ei.

Ce este dosarul Mediafax

În 2016, omul de afaceri Adrian Sârbu a fost trimis în judecată de către Parchetul General, alături de alți oameni din trustul Mediafax Group, fiind acuzați de evaziune fiscală. La finalul cercetărilor, o parte din acuzații au fost disjunse către DNA, fiind vorba de fapte de corupție.

După declanșarea cercetărilor la DNA mai mulți angajați din cadrul trustului Mediafax au depus denunțuri în care au reclamat că o funcționară ANAF și-a traficat influența în schimbul unor mari sume de bani. 

Era vorba de inspectoarea ANAF Angela Burlacu, aceeași care începând cu toamna anului 2009 primea lunar mită de la compania actualului vicepremier Dragoș Anastasiu. Modul de acțiune al Angelei Burlacu era identic, rezultă din compararea celor două dosare, realizată de HotNews. 

În schimbul asigurării că le va rezolva orice problemă la ANAF, cerea sume de bani și încheierea unor contracte de consultanță cu firma fiului ei. Problemele se refereau la taxele pe salarii. Cazul Mediafax s-a bazat pe suspiciunea că se foloseau ”suveici de firme” ca să nu se achite taxele pe salarii. 

Potrivit datelor din dosar, Burlacu le spunea celor de la Mediafax că totul se face cu acordul șefului ei, iar banii oferiți sunt și pentru acesta. Și în cazul Anastasiu, ea a procedat la fel și l-a și trimis pe Anastasiu la un director din ANAF.

Unul dintre membrii Consiliului de Administrație al mai multor societăți din grupul Mediafax a declarat la audieri că, ori de câte ori era un control venit din partea organelor fiscale la nivelul firmelor din grupul Mediafax, Burlacu Angela era înștiințată „pentru a ajuta firmele în relația cu organele de control, respectiv pentru a determina membrii echipelor de control să manifeste un comportament mai blând”.

Mita lăsată la paznic

O altă angajată din cadrul trustului Mediafax, care a depus denunț, a relatat procurorilor că în timpul unui control de fond Burlacu ar fi pretins 30.000 de euro pentru ea și șeful ei, „astfel încât controlul să se termine cu bine”. 

Angajata a spus că a acceptat propunerea „datorită problemelor pe care le avea societatea, respectiv efectuarea unor cheltuieli foarte mari care nu aveau legătură cu activitatea sa, ci erau făcute în interesul lui Adrian Sârbu, probleme ce ar fi putut fi sesizate și de organele de control”

”Ca urmare, i-a remis acesteia suma de bani solicitată, în mai multe tranșe, pe măsură ce obținea numerarul necesar, atât în biroul său, cât și într-un plic lăsat la personalul de pază al societății”, a declarat fosta angajată a trustului Mediafax cu ocazia audierilor la Parchet, potrivit documentului judiciar public consultat de HotNews.

Mita a fost negociată, arată datele din dosar. Inițial, angajata Mediafax i-a propus funcționarei ANAF suma de 10.000 de euro. Inspectoarea a refuzat, pe motiv că deficiențele sunt prea grave și că „în astfel de situații suma se calculează procentual (procent din suma stabilită ca evaziune), în cazul Publimedia calculând 50.000 euro”.

 Întrucât angajata Mediafax – denunțătoarea – nu a fost de acord cu cuantumul sumei, a fost stabilită în final suma de 30.000 euro. 

Banii au fost remiși în mai multe tranșe, ”una dintre acestea în valoare de 5.000 sau 10.000 euro, fiind dată de denunțătoare personal, iar restul în plicuri galben/maro, prin personalul de pază al societății”. Banii pentru mită, a explicat denunțătoarea, erau luați din casieria Mediafax Group.

Nemulțumită de clasare

Angela Burlacu a avut calitate de suspect în dosarul de corupție Mediafax. La finalul anchetei, procurorul de caz a dispus clasarea, motivând prescripția faptelor. Decizia a rămas definitivă.

Aflată în închisoare pentru mita primită de la compania lui Dragoș Anastasiu, fosta funcționară ANAF a contestat soluția de clasare primită în toamna anului trecut. A motivat că ”ancheta nu a fost una efectivă și se impune continuarea procesului penal pentru dovedirea unui temei al soluție de clasare mai favorabil”. 

A spus că fiul era angajat la Mediapro

”Apărătorul petentei Burlacu Angela Georgeta, având cuvântul în dezbateri, arată că petenta a fost acuzată de 4 fapte de corupție. Aceasta a avut doar calitatea de suspect, acuzațiile datând din anul 2018. De la acel moment și până la soluția de clasare, nu au fost descoperite alte probe să ducă la bănuiala rezonabilă că aceasta ar fi comis faptele de care este acuzată, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție. În realitate, procurorul trebuia să aibă curajul să dispună clasarea cauzei, fapta nu există, ori că nu există probe în acest sens”, se menționează în hotărârea Tribunalului București.

Avocatul Angelei Burlacu a prezentat în instanță dovada că fiul acesteia era la acel moment angajat al trustului Mediapro, în calitate de economist și analist financiar. Și că de aceea ar fi luat banii.

Solicitarea fostei funcționare ANAF de reluare a anchetei a fost respinsă de Tribunalul București pe 25 martie anul curent, judecătorul menținând soluția de clasare.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei