Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

000000  ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 16-07-2025 14:51

 Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India, cu 3.445 de persoane, potrivit comisarului-şef Daniel Titirigi, director al Direcţiei Migraţie în cadrul Inspectoratului General de Imigrări (IGI). „Am aici o situaţie statistică pentru principalele 10 state care furnizează forţă de muncă pe teritoriul României.

 

Am avea pe primul loc Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, 6.295, apoi India – 3.445, Bangladesh, Egipt, Pakistan, Maroc, Turcia, Etiopia, Filipine. Vorbim de cei pentru care a fost solicitat anul acesta avize de angajare”, a afirmat Titirigi, la conferinţa „Muncitorii străini în România: realităţi şi bune practici”.

În altă ordine de idei, comisarul-şef a arătat că nu există date îngrijorătoare cu privire la nerespectarea legislaţiei în domeniu de către angajaţii străini sau de angajatori, transmite Agerpres.

„Avem sancţiuni contravenţionale aplicabile pentru lipsa avizului de angajare ori detaşare sau lipsa avizului de angajare şi a celui de detaşare, inclusiv fără a avea un contract de muncă valabil. Sunt două sancţiuni contravenţionale prevăzute de Ordonanţa Guvernului 25/2014 privind încadrarea şi detaşarea străinilor pe teritoriul României. Avem 404 sancţiuni contravenţionale săvârşite în perioada 01.01.2024 – 30.06.2025. Deci, raportat la numărul de persoane care vin în România şi numărul angajatorilor din România care uzitează de forţă de muncă, apreciez că nu este un număr ridicat pentru aceste fapte. De asemenea, neanunţarea de către persoanele fizice cetăţeni străini a modificării raporturilor privind încetarea sau suspendarea raportului juridic – avem 148 de sancţiuni contravenţionale şi, de asemenea, pentru necomunicarea datelor de către angajatori sau străini – 130 de sancţiuni contravenţionale. Ca atare, n-aş zice că sunt nişte cifre care să fie îngrijorătoare din perspectiva respectării legislaţiei de către străini sau de către angajatori”, a transmis acesta.

Inspectoratul General de Imigrări (IGI) a eliberat în 2025, până în prezent, peste 42.500 de avize de angajare pentru cetăţeni străini, la care se adaugă avizele pentru schimbarea angajatorului şi cele pentru schimbarea de funcţie.

„În ceea ce priveşte partea de avize de angajare, fac precizarea că doar pe anul 2025, ca şi avize de angajare eliberate de Inspectoratul General de Imigrări, până în prezent avem 42.511 avize. Pentru schimbarea angajatorului avem 6.474 de avize eliberate, iar pentru schimbarea de funcţie avem 683 avize eliberate, ceea ce înseamnă un total de 49.668 avize eliberate per total. După cum bine ştiţi, de-a lungul timpului, Inspectoratul General pentru Imigrări, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, a căutat soluţii, pe de-o parte, pentru a creşte capacitatea de preluare a cererilor de avize de angajare în muncă, conştienţi fiind de nevoia de pe piaţa forţei de muncă din România de lucrători nou admişi, iar pe de altă parte de soluţionarea şi reglementarea şederii ulterioare a dreptului de şedere pentru cei care vin în România”, a afirmat Daniel Titirigi.

Creşterea accelerată a cererii de forţă de muncă în sectoare precum producţia, construcţiile şi serviciile determină angajatorii să se bazeze tot mai mult pe muncitori extracomunitari, într-un context în care resursele locale sunt insuficiente. Conform datelor oficiale furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări, la finalul anului 2024 erau înregistraţi peste 140.640 de angajaţi proveniţi din afara Uniunii Europene care lucrează legal în România. Cei mai mulţi dintre aceştia provin din Nepal, Sri Lanka, Turcia şi India, iar domeniile în care activează cu preponderenţă sunt producţia (29.141 de angajaţi), construcţiile (28.538), comerţul (20.008), HoReCa (18.844) şi serviciile administrative şi de suport (12.189).

Potrivit Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM), această cifră reflectă doar o parte din nevoia reală a pieţei, care este mult mai mare şi rămâne departe de a fi acoperită. Cu toate acestea, pentru al doilea an consecutiv, plafonul anual pentru anul 2025 a fost menţinut la 100.000 de avize. Mai mult de 60% dintre aceste avize vizează meserii din zone precum agricultura, construcţiile, curăţenia sau manipularea mărfii, domenii în care angajatorii români întâmpină dificultăţi majore în recrutarea locală. 

În acest context, Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă a organizat, miercuri, prima sa conferinţă naţională intitulată „Muncitorii străini în România: realităţi şi bune practici”, un eveniment care a reunit, pentru prima dată, instituţiile relevante implicate în gestionarea şi integrarea forţei de muncă extracomunitare.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei