Noi reguli pentru agențiile care plasează români la muncă în străinătate

 Agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate vor fi obligate să îi informeze pe românii care pleacă la muncă despre condițiile și regulile speciale de intrare în statul de destinație, să asigure transportul acolo, prin firme autorizate și să informeze ITM cu privire la persoanele pe care le-au trimis la muncă în străinătate, potrivit unei ordonanțe de urgenţă care ar urma să fie adoptat miercuri de către guvern. Proiectul prevede și majorarea amenzilor pentru agențiile de plasare a forței de muncă, în cazul în care încalcă regulile.

Actuala legislație nu protejează suficient de bine românii care lucrează în străinătate, cei mai expuși riscurilor fiind lucrătorii sezonieri, consideră Ministerul Muncii, inițiatorul ordonanței de urgență, care va fi discutată în ședința de miercuri a Guvernului și vizează creșterea protecției lucrătorilor în străinătate, prin impunerea mai multor obligații agenților și furnizorilor de plasare.
Actul normativ prevede ca furnizorii de servicii de plasare stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară, pe teritoriul României, activități de mediere și plasare a forței de muncă, să aibă aceleași obligații pe care le au și agenții de plasare. Până acum, aceste obligații erau impuse doar agenților de plasare.

• efectuarea în mod gratuit a activităţii de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe;
• încheierea, cu solicitanţii locurilor de muncă, a contractelor de mediere în formă scrisă;
• asigurarea încheierii contractului individual de muncă sau a documentului echivalent, conform legislației statului de destinație, atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, precum şi punerea la dispoziţia lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.

Actul normativ propune obligații suplimentare atât pentru agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate, cât și pentru furnizoriii de servicii de plasare:

• modificarea definiției medierii, ca activitate prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, fără trimitere limitativă la contractul de muncă, având în vedere legislația diferită a statului de destinație, care poate stabili un alt tip de contract;
• stabilirea obligației de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate dețin toate informațiile referitoare la condițiile speciale de intrare în statul de destinație, respectiv, la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislației statului de destinație, în condițiile existenței a unui risc epidemiologic;
• stabilirea obligației organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane pentru toți lucrătorii plasați la muncă în străinătate, în cazul în care deplasarea lucrătorilor către același loc de muncă din statul de destinație se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane;
• stabilirea obligației de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate, dețin toate documentele necesare accesului în statul de destinație, anterior deplasării acestora, fapt care va conduce la evitarea situațiilor în care cetățenilor români nu li se permite intrarea în statul spre care se deplasează în scop de muncă, pe motiv că nu dețin documentele solicitate;
• stabilirea obligației de a transmite inspectoratului teritorial de muncă, o notificare privind plasarea forței de muncă, cu cel puțin cinci zile lucrătoare anterioare plecării din țară a persoanelor plasate la muncă în străinătate, pentru o mai bună gestionare a acestor situații și pentru a facilita verificarea condițiilor în care aceștia sunt plasați;
• stabilirea obligației de a păstra la sediul social, respectiv la sediul permanent din România, contractul de mediere precum și câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, sau, după caz, un exemplar al documentului echivalent, pentru o perioadă de trei ani de la data încetării acestora, și de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.
• stabilirea obligației de a transmite, lunar, (nu trimestrial, cum prevede actul normativ în prezent), inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, până la data de 5 a lunii următoare, situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate, fapt care va contribui, la identificarea în timp util și intervenția, dacă este cazul, asupra situațiilor în care persoane aflate la muncă în străinătate primesc un tratament inadecvat sau nu le sunt respectate clauzele din contractul de mediere și contractul individual de muncă;
• înăsprirea regimului sancționator aplicabil pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale privind medierea și plasarea forței de muncă în străinătate.

Măsurile se aplică indiferent dacă lucrătoriii apelează la serviciile unui agent de plasare a forței de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare stabilit pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară, pe teritoriul României, activități de mediere și plasare a forței de muncă.

La ce riscuri sunt expuși, acum, românii care merg să lucreze în străinătate

În condițiile actualei legislații, lucrătorii pot deveni vulnerabil dacă există rea credință sau superficialitate în acțiunile întreprinse nu doar de către agentul de plasare a forței de muncă, dar și de către furmizorul de servicii de plasare, acțiuni ce pot avea consecințe negative asupra siguranței, sănătății și chiar asupra vieții acestor persoane, mai ales în această perioadă de pandemie, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

În prezent, obligațiile prevăzute în sarcina agentului de plasare nu sunt prevăzute și în sarcina furnizorului de servicii, ceea ce conduce la o situație de risc pentru cetățenii români care apelează la serviciile acestora din urmă.

Nu este stipulat termenul în care sunt obligați să păstreze copii după contractele persoanelor mediate și trimise la muncă în străinătate, ceea ce îngreunează sau fac imposibilă verificarea ulterioară de către inspectoratele teritoriale de muncă a modului în care aceștia respectă legislația în vigoare.

Nu este prevăzută obligația organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internațional de persoane, atunci când se are în vedere deplasarea spre același loc de muncă a unui grup de persoane și nici pe aceea de a se asigura că lucrătorii plasați la muncă în străinătate dețin toate documentele necesare accesului în statul de destinație,anterior deplasării acestora, ceea ce a condus la situații în care lucrătorii s-au confruntat cu dificultăți și chiar la imposibilitatea de a ajunge la angajatorul străin și chiar de a intra pe teritoriul statului de stabilire a acestuia.

Agențiile de plasare a forței de muncă nu au în acest moment obligativitatea de a prezenta o situație a lucrătorilor care pleacă la muncă în străinătate prin intermediul lor, înainte ca aceștia să părăsească teritoriul României, ceea ce îngreunează sau chiar face imposibilă intervenția în timp util a instituțiilor statului în vederea asigurării unei protecții sociale dacă este nevoie sau a altor probleme grave ce pot apărea și afecta persoanele plasate la muncă în străinătate.

Obligația existentă în acest moment este doar aceea de a comunica trimestrial situația numerică a persoanelor care au fost mediate și plasate la muncă în străinătate, ceea ce poate duce la apariția unor cazuri sau situații de vulnerabilitate asupra persoanelor aflate la muncă, neavând o evidență a lor în timp real.