Paragina de la băile cu cea mai mare salinitate din România. Turiștii înoată printre scânduri și coboară în lac pe o scară improvizată VIDEO

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 19-08-2023 10:15

 Zeci de turiști și localnici, în mare parte vârstnici și copii, își riscă viața intrând în ceea ce a mai rămas din Băile Minerale Telega, o paragină periculoasă și plină de capcane chiar și pentru un om în putere.

Lacul sărat despre care se spune, fără să existe un studiu recent, că are proprietăți curative în special în patologia reumatismală, este înconjurat acum de un munte de lemne și gunoaie, ruina a ceea ce a fost până nu demult zona de plajă a băilor.

Deși accesul în lac este o aventură periculoasă, oamenii nu renunță la apa sărată și se îmbăiază printre scânduri, cuie și gunoaie, folosind o scară improvizată din lemn putred.

Cât băile au fost funcționale (până în anul 2019) în jurul lacului era amenajat un podeț din lemn, folosit ca zonă de plajă, vestiare, grupuri sanitare, zona de duș, terase. Acum toate aceste construcții din lemn sunt prăbușite, formând un munte de scânduri pline de cuie ruginite.

 

 

Oficial, accesul în lac nu este permis, zona fiind chiar îngrădită cu un gard de sârmă, dar care a fost rupt și înlăturat de oamenii care insistă să meargă la tratament în ciuda dezastrului și pericolului de aici.

Băile Minerale Telega au reintrat în proprietatea primăriei, după un scandal care a durat mulți ani cu fostul concesionar care nu se dădea dus, deși nu respectase prevederile contractuale. După rezilierea contractului, băile au fost scoase la licitație, iar la începutul lunii iulie a fost desemnat și câștigătorul, o societate cu sediul în Telega. Rezultatul licitației a fost însă contestat de firma concurentă. Până la rezolvarea acestui litigiu, Băile Minerale de la Telega rămân în stadiul actual. 

 

Zeci de turisti isi risca viata in dezastrul de la Baile Termale Telega

 

Inițial, primăria anunțase că va iniția un proiect pentru atragere de fonduri europene în vederea reamenajării băilor, dar ideea a fost abandonată întrucât nu exista o axă de finanțare pentru domeniul agrement. Prin urmare, la începutul acestui an, Consiliul Local a decis tot pentru varianta concesionării băilor unui investitor. Câștigătorul desemnat în iulie 2023 ar trebui să redeschidă băile într-un an, iar în patru să amenajeze întreg complexul destinat cazării turiștilor.

Istoria Băilor Termale de la Telega începe undeva în anii ’30. În jurul acestor băi s-a dezvoltat turismul balneoclimateric. Caracteristicile fizico-chimice ale lacului central Telega, gradul ridicat de concentrație al sării (clorura de sodiu și altele) și stabilitatea apei conferă acțiuni terapeutice pentru boli ale aparatului locomotor după cum urmează:

– manifestări reumatismale degenerative, incluzând artroze (gonartroză, cocsartroză, manifestări artrozice la nivelul coloanei vertebrale) și periarticulare (periartrita la umăr, șold, genunchi, bursite, tendinite); – sechele post-traumatice;

– sindroame dureroase de tip neurologic;

– boli ginecologice (anexita, scleroza chistică, sterilitate)

– afecțiuni vasculare periferice: arteriopatie obliterantă-stadiul I și II, insuficiență veno-limfatică (varice la membrele inferioare, edem limfatic);

– afecțiuni ale căilor respiratorii superioare (rinite, rinosinuzita, faringita) sau bronșită cronică, potrivit site-ului primăriei.

Comuna Telega a fost declarată staţiune balneară la finele secolului al XIX-lea. Localitatea a avut avantajul unor mine de sare de unde se exploata „aurul alb“. Era una dintre cele mai bogate comunităţi din zonă, iar comuna avea undeva la 4.000 de locuitori. În 1897, la Telega erau deschise „restaurant, hoteluri, popice şi alte distracţii“, conform Dicţionar Geografic, citat de bailetelega.ro. Lacul salin s-a format într-o cavitate, odată cu prăbuşirea ocnelor de sare. Calitatea curativă a apei a fost valorificată din plin încă de la începutul anilor 1900, pentru ca în perioada interbelică Telega să cunoască gloria naţională. 

Profesorul Gheorghe Bilga, profesor care a cercetat istoricul comunei, notează că în primul deceniu al secolului XX, sezonul la băi începea în luna mai şi se închidea la 1 septembrie

„Trăsurile şi omnibusele asigurau curse regulate de la gara Doftana la Băile Telega, băi care „se deschideau de la 5 dimineaţa până seara târziu”, notează profesorul Gheorghe Bilga. Tot la băi funcţionau restaurant cu cu bucătărie românească, germană, franceză şi orientală, iar ”în berărie se punea la dispoziţia doritorilor prestigioasa bere «Bragadiru»”. Turiştii care veneau la tratament erau acompaniaţi de o fanfară adusă de la Bucureşti care susţinea concerte în parc sau la restaurantul băilor.

„În parcul public se dădeau serate, baluri, reprezentaţii teatrale, rulau filme”, notează Gheorghe Bilga pe pagina sa de Facebook.

Gloria băilor sărate a început să apună la începutul anilor 2000, odată ce au fost concesionate unei societăţi private. De la un an la altul complexul turistic s-a degradat din ce în ce mai mult, astfel că societatea care îl administra nu a mai reuşit să obţină avizele necesare funcţionării, dar nici nu a investit pentru modernizarea lui, aşa cum prevedea contractul de concesiune. 

Fostul concesionar, un SRL administrat de Virginica Cacarumbas (personaj notoriu în județ) nu doar că nu a investit, dar nici nu s-a lăsat dus. A fost nevoie de o lungă serie de procese care au durat mai bine de trei ani pentru ca primăria să reintre în posesia băilor în primăvara anului trecut.

Băile Sărate de la Telega au fost concesionate societăţii Oaky SRL în anul 2003 pentru o redevenţă anuală de 400 de lei. Valoarea mică a taxei plătită către Primăria Telega era justificată la acel moment prin faptul că societatea concesionară era obligată, prin caietul de sarcini, să facă investiţii serioase în jurul lacului şi să transforme băile într-un adevărat complex balnear care să atragă la tratament turişti din toată ţara.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei