Reacție-șoc după egalul României în Cipru: "Avem un pensionar senil la națională, cu impresii de mare doctor docent"
Dimensiune font:
Tricolorii au făcut un nou pas greșit în cursa pentru Cupa Mondială de anul viitor, fiind egalați de Cipru după ce au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Denis Drăguș (2, 18).
Loizos Loizou (29), Charalampos Charalampous (76) au marcat pentru gazde, care au dominat jocul și au presat continuu.
În alt meci, Austria a învins Bosnia-Herțegovina cu 2-1, în deplasare, cele două echipe fiind la cinci puncte de echipa României în clasamentul grupei, dar tricolorii mai au șansa barajului din primăvară. Marian Iancu, fostul finanțator al Politehnicii Timișoara, a avut cuvinte dure la adresa lui Mircea Lucescu.
"Avem o bucată antrenor expirat, o bucată echipă națională în putrefacție, există un adevărat pericol să ne îmbolnăvim de hepatită cronică doar uitându-ne la televizor. Moșului nu i-a ajuns meciul cu Canada, a ținut să ne demonstreze că așa este, un pensionar senil, cu pretenții și impresii de mare doctor docent în fotbal, forțând cu același unsprezece o victorie imposibilă.
Ce începe prost cu Canada se termină și mai prost cu Cipru, dacă nu schimbi nimic. Domnule Lucescu, ce ne mai spuneți azi?! Că ați jucat bine dar v-au egalat nemernicii ăștia de ciprioți?! Că ați fi câștigat dacă nu înscriau și ei?! Cereți-vă la schimbare. Spuneți-le că ești bătrân și accidentat. Căutați o scuză. Sau dați-o pe arbitru”, a scris Marian Iancu pe Facebook. Întrebat dacă s-a gândit să renunțe la funcția de selecționer, Lucescu a răspuns: "Haideți să nu discutăm în seara asta. Ce va fi mâine, vom vedea mâine. Sunt foarte dezamăgit, pentru că știu cum a fost pregătit meciul ăsta și cât de sigur eram că vom câștiga. Echipa națională trebuie să își continue parcursul. Eu am făcut tot ceea ce a fost posibil ca să dau unui grup de jucători posibilitatea să atace un turneu final. Și ăsta a fost un lucru foarte bun. În rest, sunt alte aspecte pe care nu vreau să le discut aici. Eu voi analiza și voi vedea ce hotărâre voi lua. Vom vedea care e situația. Mai mult de atât nu am ce să spun. Nu e momentul să fac o analiză foarte serioasă pentru că ar trebui să spun niște lucruri care nu îmi convin. Simt o mare dezamăgire, o foarte mare dezamăgire".
Adauga comentariul tau