Revoltă populară în Ungaria față de 'Orbanomics': locuitorii din Debrecen se opun construirii unei mega-uzine de baterii

4

Dimensiune font:

| 15-02-2023 23:21

În estul Ungariei muncitorii se pregătesc să construiască cea mai mare uzină de baterii pentru automobilele electrice din Europa, spre nemulţumirea locuitorilor din regiune care se mobilizează pentru a opri acest proiect chinez şi ambiţiile premierului Viktor Orban, informează AFP, potrivit Agerpres.

Reuniuni publice aprinse, manifestaţii care se succed: Debrecen, al doilea oraş din Ungaria, este îngrijorat să găzduiască o nouă uzină pe terenurile sale, arătând spre impactul asupra mediului înconjurător.

Viktor Orban, care curtează de mai mulţi ani cu succes marile nume din industria auto cu facilităţi fiscale şi salarii mici, nu este obişnuit cu o astfel de rezistentă, precizează AFP.

Producătorii auto germani Audi şi Mercedes au deja uzine în Ungaria, pe care le convertesc în prezent pentru asamblarea de modele electrice. Un alt mare producător auto german, BMW, s-a instalat şi el în Ungaria cu o investiţie de două miliarde de euro.

Care este problema

Condiţiile din Ungaria sunt ideale pentru gigantul chinez din domeniul producţiei de baterii CATL, care în luna august a anului trecut a anunţat o investiţie de 7,3 miliarde de euro pentru o uzină amplasată lângă Debreţin. Este vorba de o adevărată mega-uzină care, peste trei ani când va fi gata, va avea o capacitate anuală de 100 de Gigawaţi oră (GWh), capabilă să alimenteze cu baterii litiu-ion aproximativ două milioane de automobile electrice pe an, cu mult peste celelalte uzine europene.

Problema o reprezintă faptul că această mega-uzină va fi o mare consumatoare de energie şi apă, susţin militanţii ecologişti. Aceştia se tem de asemenea de deversarea de substanţe toxice în sol şi pânza freatică.

Sâmbăta trecută, mai multe sute de persoane s-au strâns la Debreţin pentru a cere oprirea lucrărilor. "Oamenii nu au fost informaţi în mod corect cu privire la acest proiect, nu li s-a cerut părerea", spune Gabor Bogos, un inginer IT în vârstă de 42 de ani. "Avem nevoie de apă curată, de aer curat şi nu de baterii", susţine şi Julia Perge, 56 de ani, co-organizatoarea manifestaţiei.

Temerile cu privire la impactul asupra mediului au fost agravate şi de seceta din vara lui 2022, când un lac din vecinătate a secat.

Budapesta nu cedează

În replică, Guvernul de la Budapesta a criticat ceea ce a numit "răspândirea de informaţii false" şi a pus accentul pe "normele de mediu foarte stricte".

Planurile lui Viktor Orban vizează transformarea Ungariei în uzina Europei. În total, sunt avute în vedere peste 20 de proiecte de uzine, un simbol al aşa-numitei 'Orbanomics', o strategie introdusă după revenirea la putere a lui Orban în 2010. Obiectivul este ca în 2030 Ungaria să devină al doilea mare producător european de baterii pentru vehiculele electrice, după Germania

Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, se laudă că a reuşit să atragă investiţii străine în pofida "unei concurenţe enorme", graţie politicii de deschidere faţă de Est adoptată de autorităţile de la Budapesta şi a apropierii de Beijing. "Acesta este Sectorul industrial al viitorului", care dă speranţă într-o perioadă de dificultăţi economice şi inflaţie galopantă, pledează Peter Szijjarto, care de data aceasta este la unison cu Bruxelles-ul. Comisia Europeană vrea să majoreze ponderea Europei în producţia globală de baterii pentru vehiculele electrice până la 25% la finele deceniului, de la 3% în anul 2020.

Frica de invazie

Cu toate acestea va fi nevoie de braţe de muncă pentru ca viitoarea mega-uzină să funcţioneze, răspund localnicii din Debreţin, care se tem că vor fi invadaţi de muncitori veniţi din Asia pentru a ocupa cele 9.000 de locuri de muncă create de viitoarea uzină, în condiţiile în care forţa de muncă locală este insuficientă. Ungaria se confruntă acum cu o penurie de muncitori.

"Ni se promite că viitoarele uzine îi vor convinge pe tineri să rămână într-o ţară afectată de fuga creierelor însă acest lucru este fals. Este doar un dezastru ecologic", apreciază Dora Gyorffy, profesoară de economie la Universitatea Corvinus din Budapesta.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei