Scandal în Parlamentul European din cauza unui parlamentar român

cristian-terhes-1000x600

Dimensiune font:

| 12-05-2023 09:43


Trei deputate din Parlamentul European i-au transmis o scrisoare preşedintei forului legislativ, Roberta Metsola, şi cer o anchetă imediată pentru a stabili dacă trei colegi eurodeputaţi se fac vinovaţi de un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor care a avut loc marţi în Parlamentul European. Între cei trei care sunt vizaţi de această solicitare se numără şi europarlamentarul român Cristian Terheş, despre care liderul AUR, George Simion, anunţa în februarie că va conduce lista partidului la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.


Scrisoarea a fost văzută de POLITICO, iar publicaţia se întreabă: „Poţi spune cam orice în Parlamentul European - dar oare poţi să scapi întotdeauna cu asta?”

Eurodeputatele Malin Björk (Suedia, grupul Stângii), Evin Incir (Suedia, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) şi Samira Rafaela (Olanda, grupul Renew) susţin în scrisoare că cei trei colegi ai lor au încălcat regulile Parlamentului referitoare la limbajul ofensator în timpul unei dezbateri privind ratificarea Convenţiei de la Istanbul din 2011 împotriva violenţei de gen. Ele îi cer Robertei Metsola să investigheze discursul celor trei sub acest aspect.

Cristian Terheş, Anders Vistisen (Danemarca) şi Isabella Adinolfi (Italia) "au făcut declaraţii care, în opinia noastră, constituie un discurs al urii", spun cele trei eurodeputate în scrisoarea adresată preşedintei Parlamentului European.

Cristian Terheş a intrat în actualul Parlament European candidând pe listele PSD, dar el se declară ca făcând parte din PNŢCD şi este afiliat grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din PE. Ceilalţi doi eurodeputaţi incriminaţi fac parte din grupul Identitate şi Democraţie, respectiv din PPE (Partidul Popular European).

"Toate trei am reacţionat verbal şi i-am interpelat pe aceşti vorbitori în timpul dezbaterii", au scris cele trei eurodeputate. "Dar suntem ferm convinse că Parlamentul European însuşi trebuie, la rândul său, să pună piciorul în prag şi să arate că nu tolerează acest tip de discurs al urii chiar în incinta sa", arată ele.

"Singurul lucru pe care îl poate face preşedintele este să le sancţioneze indemnizaţiile zilnice - dar cel mai important lucru, desigur, este să spună că au întrecut măsura", a declarat pentru POLITICO europarlamentarul de stânga Malin Björk.

Un purtător de cuvânt al preşedintei Roberta Metsola a confirmat primirea scrisorii şi a adăugat: "Vom analiza acest lucru împreună cu serviciile plenului şi cu vicepreşedintele care va prezida în acel moment".

Cei trei eurodeputaţi de dreapta au luat poziţii incendiare, care ţin de un război cultural, la dezbaterea de marţi din Parlament, scrie POLITICO.

În discursul său din plenul Parlamentului European, Cristian Terheş a descris femeile transsexuale ca fiind "perverse de sex masculin". El a spus că recunoaşterea legală a existenţei femeilor transsexuale este "cea mai mare ameninţare la adresa femeilor" şi a făcut o paralelă între bărbaţii care se identifică ca femei şi bărbaţii care se identifică ca maşini.

Scrisoarea adresată Robertei Metsola susţine că acest comentariu a fost "direct transfobic şi constituie un discurs al urii pe baza sexului şi a orientării sexuale".

Terheş a declarat pentru POLITICO că nu a primit o copie a scrisorii. "Orice lege care permite ca un bărbat să fie recunoscut ca femeie, doar pentru că aşa pretinde, este o ameninţare gravă şi o formă de violenţă împotriva femeilor. Voi lua cu plăcere atitudine pentru a proteja adevărul şi femeile de această formă gravă de violenţă promovată de ideologia agresivă de gen", a adăugat europarlamentarul român.

În discursul său, Anders Vistisen - eurodeputat de extremă dreapta din partea Partidului Popular Danez - a acuzat influenţa islamului pentru violenţa împotriva femeilor din ţara sa, părând să-i acuze pe musulmani de "multe exemple de crime şi violuri".

Imediat după aceea, europarlamentarul Renew, Samira Rafaela, care este femeie de culoare şi una dintre autoarele scrisorii, a luat cuvântul în hemiciclu, spunând: "Acest tip de discurs poate favoriza agresivitatea şi atacurile faţă de oameni care au, de exemplu, un trecut de imigranţi". Rafaela a îndemnat-o pe vicepreşedinta Parlamentului, Heidi Hautala, care prezida dezbaterea, să "analizeze această chestiune". Hautala a răspuns că "s-ar putea face referire la o regulă internă privind comportamentul respectuos al deputaţilor şi daunele aduse reputaţiei Parlamentului".

Autoarele scrisorii au susţinut că remarcile lui Vistisen au fost un "exemplu clar de discurs al urii" bazat pe etnie şi religie.

Într-un e-mail către POLITICO, Vistisen şi-a apărat discursul ca fiind "bazat pe fapte" şi a declarat că le va prezenta "cu plăcere" preşedintei Metsola. "Nu am auzit nimic oficial de la administraţia Parlamentului European şi nici de la preşedinte", a mai scris el.

La aceeaşi dezbatere din plen, Isabella Adinolfi, eurodeputată din partea Forza Italia, partidul lui Silvio Berlusconi, a vorbit despre italiencele agresate sexual de pakistanezi, bengalezi, marocani sau "imigranţi africani".

"Adinolfi face o legătură sugerând că violenţa împotriva femeilor este un fenomen care există exclusiv în culturile "străine", spre deosebire de propria ei cultură "italiană" sau "europeană", deşi ştim că violenţa există în toate ţările din lume" - au denunţat cele trei colege europarlamentar în scrisoare.

"Cred că este îngrozitor faptul că extrema dreaptă este atât de ipocrită, încât singurul moment în care se preface că îi pasă de drepturile femeilor este atunci când se pot folosi de drepturile femeilor pentru a lovi minorităţile", a comentat eurodeputata Björk pentru POLITICO.

"Acest atac este, prin toate mijloacele, o intimidare din partea colegilor verzi şi de stânga. Violenţa şi fanatismul de care dau dovadă aceşti colegi nu fac decât să dăuneze Europei" - a declarat în replică, pentru POLITICO, eurodeputata italiană Isabella Adinolfi.

Şi alţi eurodeputaţi au reacţionat ferm după dezbatere. Parlamentarul francez din Renew Irène Tolleret a declarat pentru POLITICO: "A fost monstruos".

Europarlamentarul Pierrette Herzberger-Fofana, o femeie de culoare din grupul Verzilor, s-a declarat "stupefiată" de cuvintele pe care le-au folosit cei trei şi este de părere că ar trebui să fie sancţionaţi. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Hârtia igienică, raționalizată cu AI. Ce trebuie să „prestezi” ca să fii servit în toaletele publice din China
15/09/2025 09:07

Hartia igienică a devenit subiectul discutiilor aprinse in online, după ce videoclipuri cu distribuitoare inteligente care cer vizionarea de reclame au devenit virale. Dispozitivele eliberează benzi scurte ...

Scenariul care dă fiori României. Un fost oficial NATO susține că țara noastră nu mai poate evita un atac „involuntar” din partea Rusiei: „Este doar o chestiune de timp”
15/09/2025 08:43

In cursul noptii de marti spre miercuri, zeci de drone rusesti au incălcat spaţiul aerian al Poloniei, in timpul unui atac in nordul Ucrainei. Armata poloneză a doborat dronele, insă incidentul a produs ing ...

Primul ierarh al BOR care-l invocă pe Charlie Kirk: Vedem Crucea lui Hristos în mulțimea de noi martiri creştini, persecutați, uciși pentru credința lor, în Occidentul tradițional creștin, acum secularizat, polarizat și ros de ideologii ale urii
15/09/2025 05:43

Preasfintitul Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal al Bisericii Ortodoxe Romane, a vorbit despre martirii crestini din Occident, ucisi pentru credinta lor, in predica tinută duminică la Mănăstirea Cara ...

Dracii sunt printre noi: Se cere uciderea văduvei și copiilor lui Clarlie Kirk – Și, după ei, un Masacru Generalizat
15/09/2025 05:37

Numărul urias de indivizi care au jubilat la asasinarea lui Kirk demonstrează un uluitor grad de indrăcire la care a ajuns societatea occidentală, zisă „civilizată”. Mai grav: indrăcirea pare ...

Mîndruță, Moise Guran, Caramitru și Dimofte nu mai pupă SUA. Se alătură și CTP! BTI: Departamentul de Stat anunță că străinii care s-au bucurat de moartea lui Charlie Kirk nu mai calcă în America
15/09/2025 05:34

Un inalt oficial al Departamentului de Stat a avertizat cetătenii străini din SUA că orice persoană care glorifică uciderea influentului activist conservator Charlie Kirk nu este binevenită in tară si va ...

Drona rusească ce a intrat în România: De ce au decis piloții de pe F-16 să nu doboare drona. Explicațiile Armatei României
14/09/2025 17:41

  Pilotul unui avion F-16. Fotografie ilustrativă de Sonya Etchison   Pilotii celor două avioane de luptă F-16 ridicate sambătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească int ...

Povestea orașului subteran nazist abandonat, ascuns sub o frumoasă zonă rurală din Polonia
13/09/2025 19:14

La prima vedere, nu este nimic neobisnuit in peisajul din jurul micii localităti poloneze Pniewo. Tinutul este tipic pentru regiunea Voievodatului Lubusz: campuri vaste de culturi galbene sub un cer larg, intr ...

Trump anunță când va lovi economiei Rusiei prin sancțiuni. Condițiile pe care le impune statelor NATO
13/09/2025 18:37

 Presedintele american Donald Trump s-a declarat sambătă, 13 septembrie, pregătit să impună sanctiuni majore impotriva Rusiei atunci cand toate tările din NATO se vor pune de acord si vor incepe să ...

Șofer băut la volan, goană nebună în timp ce fugea de poliție, în București. Momentul când e imobilizat – VIDEO
13/09/2025 17:21

  Soferul care a lovit masini parcate in Bucuresti, in timp ce fugea de politie. Foto: Captură video Un sofer de 21 de ani aflat sub influenta alcoolului a fost retinut după ce a fost prins, noapte ...

Părere tranșantă despre eventuala numire a lui Hagi:
13/09/2025 13:24

 Fostul atacant al echipei FCSB, Raul Rusescu, e de părere că Hagi nu poate fi numit selectioner al echipei nationale in locul lui Mircea Lucescu. Raul Rusescu crede că Hagi are două probleme: 1. Este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei