Statul din America unde se legalizează relaţiile sexuale în afara căsătoriei. "Infracţiunea de curvie" a fost abrogată

cuplu

Dimensiune font:

| 11-02-2020 15:24

În statul american Virginia, conform codului de stat, este ilegal ca persoanele necăsătorite să întrețină relații sexuale. E vorba de o lege veche de peste 200 de ani, care chiar dacă nu se aplică efectiv se află totuşi în Codul acestui stat de pe coasta de est a SUA.

Casa Delegaților din Virginia a abrogat săptămâna trecută „infracțiunea de curvie (sex consensual în afara căsătoriei)", care se pedepsește cu o amendă de 250 de dolari.

Delegatul Mark Levine, care a introdus legislația pentru abrogarea pedepsei, a declarat că legea alimentează confuzia în Virginia și neîncrederea în lege. „Nu ar trebui să avem legi care să transforme cea mai mare parte a populației în criminali.Timpurile sunt acum foarte diferite față de secolele XVII - XVIII", a declarat Levine. Senatul din Virginia trebuie să treacă mai departe proiectul de lege pentru ca acesta să intre în vigoare.

Curtea Supremă din Virginia ar fi anulat legea în 2005, declarând-o „intruziune guvernamentală neconstituțională" în viața personală a oamenilor, dar aceasta a rămas în Codul Virginia. „De asemenea, conduce la disprețul față de lege, pentru că atât de mulți au comis deja această crimă", a adăugat Levine. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

Ultimă oră – Cutremur într-o zonă ciudată din România
25/02/2024 11:04

Un cutremur a avut loc in această dimineată in Bihor. „In ziua de 25 Februarie 2024, la ora 08:13:46 (ora locală a Romaniei), s-a produs in CRISANA, BIHOR un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adanc ...

Femeile din Japonia pot participa pentru prima dată în 1250 de ani la Festivalul Goliciunii
25/02/2024 09:35

Japonezelor li s-a permis, pentru prima dată, să participe la Festivalul Goliciunii, o traditie veche de 1250 de ani. Hadaka Matsuri are loc anual la Sanctuarul Konomiya, in centrul Japoniei, iar anul acesta ...

Șefa ANM anunță o vreme neobișnuită pentru această perioadă. Unde va ploua în următoarele zile
24/02/2024 23:33

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat prognoza meteo. Aceasta precizează că urmează o vreme neobisnuit de caldă pentru această perioadă a anului. Potrivit meteorologilor, la Zimnicea, temperatura ...

Trei femei, înjunghiate mortal într-un bordel din Viena. Alte două femei, mamă și fiică, ar fi fost ucise de tată
24/02/2024 19:20

 Cinci femei au fost ucise vineri, 23 februarie, la Viena. Trei dintre acestea au fost injunghiate mortal intr-un bordel. În acest caz, un tanăr in varstă de 27 de ani care avea asupra sa un cuţi ...

Unde ne ascundem în cazul în care România este atacată. Harta interactivă a adăposturilor. Lista actualizată pentru întreaga țară
24/02/2024 18:40

 În ultimii ani, contextul beligerant din lume i-a făcut pe romani să se teamă. În cazul unui posibil atac asupra Romaniei, putini sunt cei care stiu unde să se adăpostească. Unde ne put ...

Mama lui Alexei Navalnîi a convins autoritățile ruse - Cadavrul disidentului a fost predat familiei după o săptămână
24/02/2024 18:23

Cadavrul lui Alexei Navalnii a fost predat mamei sale, a anuntat purtătorul de cuvant al familiei disidentului, Kira Yarmysh, potrivit Sky News. Anterior, autoritătile ruse doreau să păstreze cadavrul timp ...

 Incidente la Moscova - Polițiștii au făcut arestări la mitingul soțiilor militarilor mobilizați în Ucraina
24/02/2024 17:18

Poliţia rusă a arestat sambătă mai mulţi jurnalişti, la o manifestaţie a soţiilor unor militari mobilizaţi, care cer ca aceştia să fie aduşi inapoi din Ucraina, care marchează doi ani de la invazia ...

Când eroii Ucrainei sunt plânși în limba română
24/02/2024 10:38

După 2 ani de război cu pierderi grele, Ucraina trebuie să găsească oameni noi pe care să-i trimită pe front. In acest context, la 10 kilometri de granita cu Romania, in satul Cupca, o mamă isi plange f ...

Ion Cristoiu explodează după ce România l-ar fi propus pe Iohannis la NATO: Postura lui e de rah..t
24/02/2024 00:22

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că speculatiile pe tema propunerii lui Klaus Iohannis pentru candidatura la sefia NATO au pus Romania intr-o pozitie penibilă. Cristoiu acuză că Romania s-a făcut de rusine i ...

Ironia fină lansată de CTP după anunțul candidaturii lui Klaus Iohannis la șefia NATO
24/02/2024 00:16

Cristian Tudor Popescu nu s-a sfiit să il taxeze pe Klaus Iohannis, in urma anuntului făcut, joi, de Jennifer Jacobs, corespondent la Casa Albă pentru Bloomberg News. „Postul rezervat pentru Iohanni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei