Traian Băsescu: „Nicușor Dan poate câștiga turul 2 dacă negociază cu românii, nu cu politicienii"
Dimensiune font:
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Nicușor Dan are șansa reală de a câștiga alegerile prezidențiale în fața lui George Simion, cu o singură condiție: să se adreseze direct alegătorilor și nu liderilor politici. Băsescu avertizează că un tandem Simion–Călin Georgescu ar fi dezastruos pentru România și îndeamnă românii să iasă la vot pentru a-și salva țara.
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, într-o intervenție la Digi24, că Nicușor Dan ar putea câștiga turul al doilea al alegerilor prezidențiale dacă va renunța la alianțele politice și va merge direct către români cu un mesaj clar și credibil. Băsescu a subliniat că electoratul nehotărât și absenteist din primul tur poate înclina decisiv balanța în turul decisiv.
„Toată cheia este ca Nicușor Dan să înțeleagă că nu are ce negocia nici cu Marcel Ciolacu, nici cu Victor Ponta, nici cu Cătălin Predoiu, care e interimar la PNL. Singurul partener cu care trebuie să discute este poporul român”, a afirmat fostul șef al statului. „Trebuie să se adreseze oamenilor, să-i convingă că este un candidat care respectă ceea ce promite și care vrea să rezolve problemele țării, nu să le ascundă sub preș.”
Băsescu a făcut o paralelă cu anul 2000, când, în cursa pentru Primăria Capitalei, el a intrat în turul doi cu un scor inferior principalului contracandidat, dar a reușit totuși să câștige. Același scenariu ar putea fi valabil și acum, în contextul în care o parte importantă a electoratului nu se regăsește în cei doi candidați rămași și riscă să nu se mai prezinte la urne.
„La primul tur au venit 9 milioane de alegători din cei 20 de milioane cu drept de vot. Acum au rămas doar doi candidați, iar mulți dintre cei care au votat inițial nu se mai regăsesc în aceștia. Însă, dintre cei 11 milioane care nu au votat, milioane ar putea veni acum. Deci nu e o situație dramatică, ci o oportunitate pentru mobilizare”, a spus Băsescu.
Fostul președinte a lansat și un avertisment ferm privind riscurile pe care le-ar presupune o eventuală victorie a lui George Simion. El a invocat declarațiile liderului AUR privind numirea lui Călin Georgescu ca premier, pe care Băsescu l-a numit „șarlatan”.
„Un tandem Simion–Georgescu ar fi catastrofal. Nu poporul român a creat această situație, dar el trebuie acum să o corecteze. Politicienii care au condus țara în ultimii ani au adus România într-o poziție extrem de vulnerabilă. E momentul ca românii să salveze direcția vest, să protejeze apartenența la UE și NATO. Asta e miza turului doi”, a conchis Băsescu.
Adauga comentariul tau