Veste uriașă pentru români! România va adera la Programul Visa Waiver la începutul anului 2025: Anunțul a fost făcut de Ambasadoarea SUA

00000   media-145519

Dimensiune font:

| 25-09-2023 20:53

Veste uriașă pentru români! România va adera la Programul Visa Waiver la începutul anului 2025: Anunțul a fost făcut de Ambasadoarea SUA
Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat luni, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025.

 

"Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun," a declarat ambasadoarea SUA.

 

Unde a făcut declarația
Aceasta s-a aflat luni la Oradea, pentru a vernisa expoziţia itinerantă "Noi, Poporul/We the People", care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

 

Cele 30 de panouri mari, cu 150 de fotografii, realizate de-a lungul timpului, într-un sfert de secol, se vor putea admira, timp de aproape o lună, în faţa Primăriei Oradea.

"Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial, mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România," a declarat primarul municipiului, Florin Birta.

După prezentarea expoziţiei în aer liber, de către curatorul Irina Hasnas Hubbard, a urmat deschiderea oficială care a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, cu scurte discursuri ale invitaţilor: ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Cristian Lazăr, primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, prefectul Judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea şi directorul general AGERPRES, Claudia Nicolae.

"Sunt mândră de această expoziţie şi de prietenia, parteneriatul şi progresul pe care îl reprezintă. Şi sunt încântată să împărtăşesc acest sentiment cu voi toţi. După cum am menţionat, 'Noi, Poporul' celebrează cei peste 25 de ani de Parteneriat Strategic SUA-România şi călătoria pe care am făcut-o împreună în această perioadă. Titlul expoziţiei, 'Noi, Poporul', este inspirat de preambulul Constituţiei Statelor Unite ale Americii. Îl folosim pentru a celebra elementul uman care a făcut posibil tot ceea ce am reuşit împreună. Este potrivit, deoarece fundamentul pentru tot ceea ce am realizat în călătoria noastră împreună este reprezentat de relaţiile interumane dintre americani şi români. Călătoria noastră, cu progrese realizate în comun, aparţine ambelor noastre naţiuni şi fiecăruia dintre noi în parte," a spus, în cuvântul său, ambasadoarea americană.

Potrivit acesteia, fotografiile şi textele din expoziţie spun povestea unei prietenii şi a unui parteneriat ce începe cu momentul anunţului Preşedintelui Clinton cu privire la Parteneriatul Strategic şi parcurge peste două decenii de progres comun.

"În 1997, Preşedintele Clinton le-a spus românilor: 'Aţi câştigat respectul lumii pentru că aţi mers atât de departe, atât de repede şi pentru că aţi crezut în voi înşivă şi în viitorul vostru.' Preşedintele Clinton a încurajat România spunând: 'Continuaţi-vă drumul, viitorul vă aparţine.' El a văzut potenţialul din România şi din poporul român şi importanţa unui parteneriat de neclintit între Statele Unite şi România. De atunci, România a făcut progrese lăudabile în ceea ce priveşte reforma democratică şi creşterea economică. România este un aliat NATO exemplar, contribuind cu trupe la operaţiunile multinaţionale din străinătate şi găzduind trupe NATO aici, în România. De asemenea, România a susţinut cu fermitate partenerii şi vecinii din Ucraina, care îşi apără ţara împotriva invaziei neprovocate şi brutale a lui Putin. România reuşeşte în continuare să-şi atingă potenţialul şi să-şi ducă la îndeplinire angajamentele," a subliniat Kathleen Kavalec.

Subsecretarul de stat Cristian Lazăr a transmis mesajul şi salutul ministrului Raluca Turcan, afirmând că dincolo de aspectele diplomatice, de securitate, economice şi strategice, importante sunt şi au fost şi relaţiile culturale, pentru că "orice apropiere între popoare se face mai ales prin cultură."

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae a ţinut să mulţumească organizatorilor că au inclus mass media în acest proiect.

"Toată această istorie vie care, până la urmă, formează memoria colectivă, nu numai a unui popor, ci şi a unei naţiuni, această memorie vie se poate realiza şi cu ajutorul presei. Şi mai ales prin fotografie. E singura istorie care este neatinsă. Neatinsă de cuvinte, neatinsă de dezinformare, neatinsă de interpretare. Aşa o să găsiţi imaginile în Agerpres, într-o arhivă de 4 milioane şi jumătate de fotografii. Este o arhivă care înfăţişează pas cu pas istoria României, relaţiile bilaterale ale acestei ţări, inclusiv cei 25 de ani de parteneriat strategic. Asta înseamnă un parteneriat strategic: aducerea la aceeaşi masă a tuturor componentelor: administraţie, diplomaţie, dar şi presă. Pentru că presa duce mai departe orice realizare," a spus Claudia Nicolae.

Oradea este al optulea oraş în care a fost prezentată această expoziţie aniversară, retrospectivă, şi este realizată de Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României - Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.

Din cele 150 de fotografii, 20 au fost puse la dispoziţie de AGERPRES, din fluxul de fotografie şi din Arhiva fotografică şi 13 imagini provin de la Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Scandalul camioanelor din Ucraina: Șoferii de TIR din România se pregătesc de proteste, din ianuarie
07/12/2023 01:13

Asociatiile transportatorilor de marfă din Romania se pregătesc să inceapă protestele in toată tara, după 15 ianuarie, dacă nu se va interveni de la nivel de Guvern pentru eliminarea concurentei neloiale ...

Statele UE au plasat comenzi pentru aproximativ 60.000 de noi obuze pentru Ucraina
07/12/2023 01:10

Statele Uniunii Europene au plasat comenzi doar pentru aproximativ 60.000 de noi obuze din programul adoptat in martie ce are ca scop livrarea unui milion de obuze către Ucraina in decurs de un an, relatează ...

Crimă șocantă de Sf. Nicolae! Bărbat decapitat, capul i-a fost aruncat la WC
06/12/2023 19:01

Un caz socant de crimă s-a produs miercuri, 6 decembrie 2023, in jurul orei 14,30, in localitatea Slătioara din judetul Olt. Un bărbat a fost decapitat de un altul. Faptele s-au petrecut miercuri, 6 decembr ...

Kiliciko: Nu va fi diferență între Ucraina lui Zelenski și Rusia lui Putin
06/12/2023 16:32

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, spune că presedintele Volodimir Zelenski este tot mai izolat si mai autoritar si că, la un moment dat, nu va fi nicio diferenta intre ”Ucraina condusă de Zelenski si Rusi ...

Vladimir Putin a plecat însoțit de elita armatei ruse în Abu Dhabi: a fost escortat de o flotă de avioane de luptă
06/12/2023 16:16

Vladimir Putin a plecat insotit de elita armatei ruse in Abu Dhabi: a fost escortat de o flotă de avioane de luptă, avioane conduse de cei mai buni piloti Vladimir Putin a sosit miercuri la Abu Dhabi, a anun ...

Victor Ciutacu, reacție după restructurările de la Libertatea: 'Vezi tu, Cătăline, cum ajungem la vorba lu’ Băsescu...'
06/12/2023 16:00

Victor Ciutacu, reactie după restructurările de la Libertatea: 'Vezi tu, Cătăline, cum ajungem la vorba lu’ Băsescu...' Jurnalistul Victor Ciutacu a comentat restructurările de la ziarul Libertatea. C ...

Copii ruși, învățați să tragă cu arma. Țintele sunt Zelenski, Biden și șeful NATO
06/12/2023 14:22

Copiii dintr-o scoală din orasul rusesc Tomsk au fost pusi să tragă cu armele in poze cu Joe Biden, Volodimir Zelenski si Jens Stoltenberg, arată imagini publicate pe Twiiter. Tragerile au fost organizate ...

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 5,7%, în octombrie 2023
06/12/2023 13:49

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 5,7%, in octombrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 300,13 milioane de lei, de la 283,86 milioane de lei in septembrie, conform datelor publicate pe ...

CSM izbucnește după ce judecătorii de la Tribunalul Brașov au fost făcuți maimuțoi de angajați ai CNSC
06/12/2023 13:28

Consiliul Superior al Magistraturii a luat foc după ce in presă au apărut stiri conform cărora angajatii de la CNSC ii numeau pe judecătorii de la Tribunalul Brasov maimutoi. Judecătorii sunt “maimutoi ...

Zelenski participă online la Summitul G7, după ce și-a anulat în ultimul moment intervenția în fața Congresului SUA
06/12/2023 10:11

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să participe miercuri la inceputul unei teleconferinte intre liderii tărilor din G7, a declarat purtătorul de cuvant al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei