Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au făcut 39 de percheziții într-un dosar privind evaziune fiscală, înșelăciune, produse alterate și un grup infracțional organizat. Au fost ridicate medicamente de peste 675.000 de lei și zeci de dispozitive electronice.
Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR a efectuat, pe 30 iulie 2025, 39 de percheziții domiciliare într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, transmite Mediafax.
Ancheta vizează fapte de evaziune fiscală, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, comercializarea de produse alterate și constituirea unui grup infracțional organizat.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat 179 de cutii cu medicamente, 56 de sortimente, evaluate la peste 675.500 de lei, precum și 34 de sisteme informatice, printre care telefoane mobile, laptopuri și stații de lucru.
Potrivit anchetatorilor, faptele sunt legate de decontarea ilegală de medicamente scumpe, destinate tratării unor boli grave, prin intermediul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS).
Adauga comentariul tau