Vremea tot capricioasă - Unde lovesc ploi puternice și în ce zone cresc temperaturile cel mai mult

METEO  57400

Dimensiune font:

| 01-04-2023 11:02

După un episod de iarnă dezlănțuită la sfârșitul lunii martie, vremea se încălzește. Meteorologii spun însă că vremea frumoasă va ține doar câteva zile, pentru că săptămâna viitoare se anunță o nouă răcire. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în următoarele ore.
"La noi va avansa o masă de aer cald ce va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate. În zilele următoare va continua să se încălzească astfel încât temperaturile vor depăși în mare parte din țară 14-15 grade Celsius, până spre 18-19 grade Celsius, poate chiar 20 în extremitatea de vest și de sud a teritoriului.

 

Cel mai cald va fi probabil sâmbătă, când vom avea și fenomene specifice instabilității atmosferice. Deci fenomene de vară, trecem de la ninsori la dezvoltări convective, la descărcări electrice, într-un interval destul de scurt de timp. Însă și acest pasaj de încălzire va fi tot de scurtă durată, va ține până în weekend, pentru că avem semnale, soluții ale modelelor, care ne sugerează o nouă răcire săptămâna următoare", a explicat meteorologul Alina Șerban, la Antena 3 CNN.

Averse și temperaturi ridicate
Sâmbătă, 1 aprilie, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, uşor mai ridicate doar în sud-est. Instabilitatea atmosferică va fi în creştere, astfel că înnorările vor fi temporar accentuate şi local va ploua. Vor fi mai ales averse, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice, iar pe alocuri cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Izolat vor fi condiţii de grindină. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar temporar şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 21 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade Celsius, cu valori uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă.

Și în Capitală, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza, când vor fi averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 5 și 8 grade Celsius. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Catastrofa barajului ucrainean distrus: 150 de tone de ulei de motor s-au deversat în fluviul Nipru
06/06/2023 15:56

O sută cincizeci de tone de ulei de motor s-au deversat marţi in fluviul Nipru in urma distrugerii barajului hidroelectric de la Nova Kahovka, in sudul Ucrainei, a anunţat Kievul, atenţionand impotriva unui ...

„Marele pod” peste Prut de la Leova, construit de regimurile Klaus Iohannis și Maia Sandu s-a „defectat”
06/06/2023 05:53

Activitatea punctului de trecere a frontierei (PTF) Leova-Bumbăta este intreruptă pentru lucrări de mentenantă, informează Politia de Frontieră si Serviciul Vamal. Chiar dacă oficial au anuntat că podu ...

Oradea - Festival internaţional de bijuterii
05/06/2023 15:50

Ziua Mondială Art Nouveau - 10 iunie - va fi sărbătorită la Oradea timp de cinci zile printr-un Festival internaţional de bijuterii, ce va reuni 40 de designeri de bijuterii handmade din 20 de ţări din 3 ...

Român executat silit pentru datorii într-o țară în care nu a fost niciodată
05/06/2023 06:08

Executat silit pentru datorii intr-o tară in care nu a fost niciodată. Patru ani de cosmar pentru un roman, victima unui furt de identitate: „Cei care ar trebui să te apere iţi inchid uşa in nas&rdqu ...

Delicii la summitul din Republica Moldova - sărmăluțe-croissant  și „Coloana Infinitului” din morcovi și țelină
04/06/2023 15:30

  Un adevărat festin regal a fost pregătit pentru cei aproape 50 de lideri care au participat, in Republica Moldova, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), care s-a incheiat la co ...

 Premierul belgian a căzut de pe bicicletă și a leșinat
04/06/2023 14:37

 Premierul belgian Alexander De Croo şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa după ce a căzut de pe bicicletă, dar testele efectuate la spital nu au arătat efecte de durată, a relatat duminică ag ...

34 de ani de la masacrul din Piața Tiananmen
04/06/2023 12:45

Azi se implinesc 34 de ani de la Masacrul din Tiananmen, incă un subiect aflat sub cenzură totală de către regimul comunist de la Beijing. Masacrul de la Piata Tiananmen, cunoscut si sub numele de Inciden ...

Podul suspendat de la Brăila, aproape de inaugurare. Când se va putea circula pe cea mai scumpă construcție din România
03/06/2023 13:41

Angajatii constructorului italian Webuild lucrează la partea structurală a podului şi la montarea sistemului de iluminat şi a celui de monitorizare de la staţia de taxare. „Lucrări in execuţie Pod ...

Regele Charles al III-lea este așteptat la Cotroceni
02/06/2023 09:05

Preşedintele Klaus Iohannis il va primi, in ziua de 2 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea. După ceremonia primirii oficiale, preşedintele Romaniei şi monarhul britanic vor avea c ...

Preşedintele american, Joe Biden, a căzut de pe o scenă
02/06/2023 08:13

Preşedintele american, Joe Biden, 80 de ani, s-a impiedicat şi a căzut, aparent fără urmări, in cursul unei ceremonii militare, joi, la Colorado Springs, in vestul Statelor Unite, notează AFP. Democratu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei