Parlamentul a adoptat legea - Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce și motociclete

25

Dimensiune font:

| 19-12-2023 14:21

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru modificare OUG nr. 195/2002 ce prevede că șoferii români cu permis categoria B pot conduce și unele motociclete.

Șoferii cu permis categoria B vor putea conduce motociclete de cel mult 125 cmc, dacă au cel puțin 2 ani experiență de conducere pentru categoria B și fac dovada că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore.

Astfel, la articolul 241 alineatul (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, după litera g), se introduce o nouă literă, lit.g1), cu următorul cuprins:

„g¹) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți, o experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B și fac dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule. Adeverința obținută se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate.”

Legea era în procedura de reexaminare la cererea președintelui

Preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului, pe 7 iulie, reexaminarea acestei legi pentru că „este neclar cum anume se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control, de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere eliberat”.

În procedura de reexaminare a fost clarificat acest aspect semnalat de președinte.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Dilema așteptării la semafor cu piciorul pe frână. Mecanic: „Vei uza mai tare cutia”
10/09/2024 16:48

Dilema asteptării la semafor cu piciorul pe frană a creat discutii aprinse in randul soferilor. Multi sustin că nu este bine, desi a devenit un gest intrat in automatismul conducătorilor auto. Un mecanic a ...

 Planifică-ţi weekendul perfect: 5 idei pentru o scurtă evadare
28/08/2024 11:55

 Planifică-ţi weekendul perfect: 5 idei pentru o scurtă evadare Două-trei zile sunt suficiente pentru o evadare din cotidian, in care să descoperi locuri şi lucruri noi. Nici măcar nu trebuie să i ...

Dacă vrei să-ți schimbi culoarea mașinii trebuie să știi asta. RAR explică care e procedura legală
23/08/2024 21:57

 Registrul Auto Roman a explicat care este procedura legală pe care trebuie să o urmeze proprietarii de autoturisme in cazul in care decid să schimbe culoarea masinii. Totodată, RAR a explicat si ce se ...

A fost descoperit 'sistemul mafiot' al service-urilor auto: Riscăm creșterea prețurilor RCA, din cauza prețurilor umflate artificial
08/08/2024 09:17

Consiliul Concurentei dezvăluie practicile scandaloase pe care le investighează in cazul mai multor service-uri auto din cea mai bogată zonă a tării Bucuresti-Ilfov. Companiile de asigurare ar putea scumpi ...

Cea mai nouă modificare a CODULUI RUTIER a stârnit revoltă printre șoferi. Decizie drastică pentru cei care refuză testarea cu etilotest sau drugtest
06/07/2024 00:27

Noutăti pentru conducătorii auto! Soferii care refuză testarea cu etilotestul sau drugtestul vor rămane fără permis pană vin rezultatele de sange. Vorbim despre cea mai nouă modificare a Codului Rutier, ...

Va fi introdus și la noi semaforul cu litera
24/06/2024 17:12

Semafoarele cu litera „A” sunt adesea o sursă de confuzie pentru soferi. Sunt destinate exclusiv transportului public si indică momentul in care vehiculele autorizate, cum ar fi autobuzele si tramvaiele, ...

Tupeul greu de imaginat al unui șofer de SUV. Cum a reușit să ”fenteze” o coloană imensă de mașini VIDEO
13/06/2024 14:16

 Un sofer din Iasi a preferat să circule pe linia de tramvai pentru a evita o coloană de masini. Incidentul s-a petrecut ieri, 12 iunie 2024, in jurul orei 12:30, pe Calea Chisinăului, unul dintre cele ...

Ce trebuie să facă șoferii când așteaptă la semafor. Regula pe care puțini o cunosc
11/06/2024 15:52

Iată ce trebuie să facă soferii cand asteaptă la semafor. Multi se intreabă dacă este bine să scoti masina din viteză la semafor. Procedeul este diferit dacă este vorba de o masină cu transmisie manua ...

VIDEO Se organizează primul zbor direct România-SUA, după 20 de ani: Cât costă biletele și cât durează zborul
07/06/2024 08:26

Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota companiei şi singura de acest tip inregistrată in Romania, este programată să decoleze la ora 08:30, pentru un zbor cu durata de 10 ore, ...

FOTO Au fost făcute primele teste cu Dacia Sandriders: Monstrul care urmează să intre în istorie
07/06/2024 08:15

Echipa Dacia Sandriders si-a incheiat faza initială de testare in cadrul pregătirilor pentru Dakar, raliu la care va participa pentru prima oară in ianuarie 2025. După o verificare a sistemelor la Millbr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei